Recent, UEFA a publicat un raport interesant – The European Club Talent and Competition Landscape. Documentul oferă statistici interesante cu privire la asistența de stadion, fondul de jucători, corpul antrenorilor și structura campionatelor din Europa. FANATIK a analizat raportul și vă oferă astăzi statisticile referitoare la prezența publicului pe stadioane. Desigur, vom raporta cifrele și tendințele la SuperLiga și (rămâneți cu noi până la final) vom pune totul în contextul dezbaterii având ca subiect ora de start a meciurilor din campionatul intern.
UEFA a analizat comparativ sezoanele 2025-2026 și respectiv 2024-2025. Iar concluzia studiului este că fotbalul european continuă să aducă oamenii în tribune, în timp ce prima ligă din România merge în sens opus în intervalul analizat de UEFA. Tradus în cifre ușor de înțeles, reculul românesc înseamnă aproximativ 250.000 de spectatori mai puțin pe durata ultimului sezon. Un sfert de milion de oameni au renunțat să mai vină la stadion, comparativ cu campionatul precedent.
Raportul estimează 242 de milioane de prezențe la fotbalul european, al patrulea sezon consecutiv de creștere. Aproximativ 236 de milioane provin din competițiile de club și 6 milioane de la naționale.
Într-un clasament al primelor ligi europene după numărul total de spectatori, SuperLiga se află pe locul 16, cu o asistență cumulată la nivel de sezon de 1,8 milioane spectatori (în scădere cu 12% față de sezonul precedent). Spre comparație, tot 1,8 milioane de oameni au venit în tribunele stadioanelor în primele ligi din Grecia și Danemarca în sezonul trecut. Primele ligi din Norvegia (1,7 milioane), Cehia (1,7 milioane), Austria (1,6 milioane) și Croația (1 milion) au adus mai puțină lume la stadion decât SuperLiga. Desigur, fiind vorba de audiența totală la nivel de sezon, trebuie să avem în vedere numărul de echipe din aceste ligi, dar și numărul de meciuri din sezon.
Top 10 campionate după numărul de spectatori:
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/1.jpg)
Pentru a elimina discrepanțele induse de numărul de meciuri și echipe, asistența medie ne oferă o perspectivă ajustată și mult mai corectă decât totalul. În clasamentul European construit după acest criteriu, SuperLiga se află pe locul 21. În timp ce în clasamentul gradului de ocupare al stadioanelor, SuperLiga se află pe locul 24, cu 36%. Iar dacă discutăm de medii, comparația cu campionatele țărilor învecinate are și mai multă relevanță:
România rămâne peste multe campionate din regiune, dar distanța față de Polonia este mare: media poloneză este de aproximativ 2,26 ori mai ridicată, iar ocuparea stadioanelor aproape dublă.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/2.jpg)
Foarte interesant clasmentul primelor 5 țări după asistența totală a ligilor inferioare (de la liga a doua în jos):
Impresionant (și asta arată cât de sănătos este fotbalul de club în aceste țări, dar și cât de bine ancorat este în comunitățile locale), în Anglia și Germania fotbalul de ligă inferioară aduce la stadion mai mulți oameni decât prima ligă. În Anglia cu 70% mai mult!
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/3.jpg)
Anglia conduce topul cu 48,4 milioane spectatori, iar Polonia, locul 7, are 6,8 milioane. Alături de România, Austria și Israel (țări cu populație semnificativ mai mică) încheie clasamentul cu 2,7 milioane de spectator în sezonul trecut în toate ligile.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/10/5.jpg)
Unul dintre motive este, evident, absența FCSB din playoff. Acest fapt a avut multiple efecte: a scăzut asistența de stadion la meciurile disputate acasă de FCSB, a micșorat numărul spectatorilor la echipele de playoff, dar a crescut prezența la meciurile de play-out (la meciurile de acasă ale adversarelor FCSB). Pentru a încerca să înțelegem sursa minusului de un sfert de million (!), am analizat statistica oferită de footballstats.ro, cu audiența de stadion defalcată pe fiecare club, atât în 2025-2026, cât și în 2024-2025.
9 cluburi contribuie la scădere, cu un total de aproximativ 310.000:
Pe de altă parte, 4 cluburi aduc un plus față de sezonul precedent – aproximativ 133.000.
Sezonul excepțional al Craiovei nu a fost afectat de absența FCSB din play-off. Craiova a marcat o creștere de peste 100.000 de spectatori la nivel de sezon. FCSB, pe de altă parte, a înregistrat o scădere de 144.000 de spectatori la meciurile de acasă. Efectul direct al neparticipării în play-off. Surprinde scăderea celor de la U Cluj, în condițiile unui sezon reușit din punct de vedere sportiv. În plus, cluburile care nu pot fi comparate, adică retrogradatele (Poli Iași, Sepsi, Gloria Buzău) și nou promovatele (FC Argeș, Csikszereda, Metaloglobus) contribuie și ele cu un minus net de aproximativ 75.000 de spectatori.
Așadar, explică absența FCSB din play-off scăderea de 250.000 de la un sezon la altul? Da, dar nu integral. Și, oricum, chiar presupunând că scăderea se datorează integral FCSB (sigur nu e așa, dar să admitem ipoteza de dragul discuției) e nevoie de măsuri și acțiuni pentru a (re)aduce lumea la stadion. Chiar excluzând Arena Națională din ecuație, gradul de ocupare al stadioanelor este redus, deci există loc de creștere berechet.
Am întâlnit o opinie public exprimată împotriva modificării orelor de start ale meciurilor de SuperLiga. Opinia îi aparține lui Dan Udrea, iar argumentele merită vizibilitate pentru a fi dezbătute.
“Fotbalul internațional a câștigat teren, iar echipe precum Barcelona și Real Madrid au ajuns aproape să se bată de la egal la egal, chiar și să se impună, în duelul cu unele jocuri din campionatul intern. Și atunci e logic că televiziunile nu vor să pună un meci de Liga 1 peste un meci al Barcelonei.“ – vezi meciul Rapidului cu Corvinul programat de la 21:30 și întârziat aproximativ zece minute de partida Betis – Barcelona. Întârziat pentru că, nu-i așa, televiziunile au achiziționat odată cu drepturile de difuzare și dreptul de a decide pe timpul spectatorilor prezenți pe Giulești sâmbăta noaptea (era cât p-aci să scriu „seara”).
E logic? Sigur, dar pentru cine? Pentru televiziuni? Probabil. Pentru cluburile de SuperLiga e complet ilogic. „Sinucigaș” ar fi chiar un termen mult mai apropiat de realitate. Deși parcă “autosabotaj” ar descrie și mai bine starea de fapt. Un meci care începe după ora 19:00 (indiferent de anotimp) ține acasă familii și copii. Sau, în funcție de ziua săptămânii, adulții care a doua zi lucrează. Copiii reprezintă suporterii de mâine, de care trebuie avut grijă astăzi. Dacă meciul începe după 20:30, în București riști să ajungi acasă pe jos.
“Pe de altă parte, fotbalul e business, iar drepturile TV sunt la rândul lor o afacere. Andrei Nicolescu propune ca Dinamo, FCSB și Rapid să joace de la 17:00. Șeful lui Dinamo gândește doar din perspectiva clubului pe care îl conduce, nu și gândindu-se la partenerul media pe care îl are.”
Absolut firesc. Este exact ceea ce face Dan Udrea: gândește doar din perspectiva partenerului media, nu din cea a cluburilor. E normal ca fiecare parte să “simtă” mai aproape interesele pe care le reprezintă. Dar aici apar două perspective.
Producător vs intermediar. Miza: un fotbal prea slab și fudul?!
În primul rând, dezbaterea trebuie purtată cu argumente obiective, neinfluențate de subiectivism sau partizanat. Dar, mult mai important, trebuie cu obiectivitate stabilită ordinea de precădere. Ce anume primează în aceasta discuție? Interesul partenerilor media? Nu cumva interesul cluburilor?
Practic, ne aflăm exact în situația producătorilor de alimente. Cine ar trebui să aibă cel mai greu cuvânt în dezbatere? Cel care produce, sau distribuitorul care preia marfa de la producător și o duce la consumatorul final? Fotbalul este produsul cluburilor. Televiziunile preiau fotbalul produs de cluburi și îl aduc în sufrageriile consumatorilor. Dar producătorul și proprietarul fotbalului este clubul.
Merită să ne gândim cine ar avea de suferit în cazul în care parteneriatul cluburi – televiziuni s-ar rupe. Fotbalul, sau televiziunile? Pentru că acest răspuns ne-ar ajuta să judecăm mail impede speța. Ar ajuta o privire aruncată pe rapoartele financiare ale cluburilor, pentru a înțelege ponderea drepturilor TV în total venituri pentru cluburile importante. E posibil să ajungem la concluzia că studiorile de analiză se vor închide înaintea fotbalului.
“(…) să acceptăm realitatea: că avem, plătim, comentăm și mergem să privim un fotbal care e prea slab, în acest moment, pentru a-și permite luxul de a fi și fudul.”
E un indemn la care cu toții ar trebui să achiesăm: hai să acceptăm realitatea! Acea versiune a realității care spune că fotbalul acesta slab și fudul asigură televiziunilor audiență rezonabilă până după miezul nopții. Desigur, probabil ne putem lipsi de acest fotbal slab și fudul și vom umple fără probleme spațiul de emisie discutând în miez de noapte despre offside-uri la Betis – Barcelona, luandu-i în direct pe președinții cluburilor de La Liga. Exact! De ce să ne chinuim cu un fotbal și slab și fudul? Ale cărui drepturi de difuzare le achiziționăm, desigur, ca parte a unui demers caritabil și nicidecum lucrativ. De acord; să acceptăm realitatea. Ar fi un excelent prim pas.