News

Dezastru pe piața auto mondială. Un gigant nu exclude inchiderea a șapte fabrici și concedieri masive

Concurenţa acerbă din China îi provoacă dificultăţi unuia dintre cei mai mari producători auto din lume, care are în vedere închiderea a şapte uzine.
27.10.2024 | 14:46
Dezastru pe piata auto mondiala Un gigant nu exclude inchiderea a sapte fabrici si concedieri masive
Stellantis, asemenea multor mari producători europeni, face cu greu faţă concurenţei chineze Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Va veni oare o vreme când producătorii occidentali de mașini vor fi reduși la simpli dealeri cu amănuntul pentru vehiculele electrice din China? În timp ce experții se întreabă dacă există vreo modalitate de a ajunge din urmă sau a concura piața chineză, gigantul auto Stellantis a confirmat o scădere cu 20% a livrărilor de vehicule în al treilea trimestru al acestui an, față de 2023.

Vânzările Stellantis au scăzut cu 20% faţă de anul trecut

Carlos Tavares, directorul general al Stellantis, a declarat că nu exclude închiderea mai multor fabrici, din cauza concurenţei acerbe venite din China. Pe de o parte acesta revine la solicitarea de acordare de stimulente pentru maşinile electrice, pe de altă parte critică majorarea taxelor pentru maşinile electrice chinezeşti importate în Europa, propunând acorduri precum cel semnat de Stellantis cu chinezii de la Leapmotor, pentru a valorifica „expertiza noastră comercială și de retail”.

ADVERTISEMENT

În sprijinul afirmaţiilor sale el spune că, în faţa taxelor vamale mai mari impuse de Uniunea Europeană, producătorii auto din China îşi vor schimba strategia investind în uzine din Europa, astfel că impactul majorărilor impuse de blocul comunitar va fi unul minim.

„Odată ce s-a întâmplat asta, nimeni nu ar trebui să fie surprins că unităţile de producţie vor trebui să fie închise pentru a reduce supracapacitatea de producţie”, consideră Carlos Tavares.

ADVERTISEMENT

Cert este că în momentul de faţă nu există un producător european de automobile care să nu se afle în dificultate, pe o piață în care costurile rămân ridicate, iar vânzările sunt în declin.

ADVERTISEMENT

În luna septembrie, vestea că Volkswagen ia în considerare inclusiv închiderea a două dintre fabricile sale din Germania, pentru a reduce costurile, o premieră în istoria companiei, a provocat un adevărat șoc.

ADVERTISEMENT

„Nimic nu poate fi exclus. Dacă producătorii auto chinezi îşi asigură în Europa o cotă de piaţă de 10% până la finalul actualei lor campanii, aceasta ar implica un volum de 1,5 milioane de maşini, ceea ce corespunde unui număr de şapte fabrici. Producătorii auto europeni fie vor trebui să le închidă, fie le vor preda chinezilor”, a declarat Carlos Tavares, într-un interviu pentru Les Échos.

Chinezii controlează 80-90% din piața globală pentru materiale cheie: catozi, anozi, separatori și electroliți

Cea mai mare scădere a vânzărilor Stellantis s-a înregistrat în America de Nord, un declin de 36%, până la 299.000 de unități, în timp ce în Europa, prima piață a grupului, scăderea a fost de 17%, până la 496.000 unități. În Orientul Mijlociu și Africa, livrările au scăzut cu 26%, până la 78.000 de unități, în China, India și Asia Pacific cu 30%, până la 14.000 de unități, în timp ce doar în America de Sud au crescut vânzările, cu 14%, până la 259.000 de unități.

ADVERTISEMENT

În paralel, Moody’s tocmai a redus perspectiva Stellantis de la stabilă la negativă, în urma anunțului că rezultatele au fost mai mici decât așteptările analiștilor.

Pentru numărul unu de la Stellantis, mașinile electrice costă prea mult în ciuda eforturilor producătorilor, motiv pentru care „este nevoie de sprijin public, așa cum s-a făcut cu succes anul acesta în Franța, datorită bonusului ecologic și programului de leasing electric”.

„Realitatea dură este că rivalii noștri chinezi produc vehicule electrice la preţuri cu o treime mai mici decât noi. Ei controlează, de asemenea, aproximativ 80-90% din piața globală pentru materiale cheie: catozi, anozi, separatori și electroliți”, a mai subliniat Tavares.