Sport

Dezastru pentru Olăroiu în Emirate! După ce a ratat titlul, Al Sharjah a pierdut și Cupa. Cum poate salva sezonul

Cosmin Olăroiu merge din rău în mai rău cu Al-Sharjah. După ce a pierdut campionatul în fața lui Al-Ahli, echipa sa a fost învinsă și în finala Cupei de aceeași adversari
09.05.2025 | 20:47
Dezastru pentru Olaroiu in Emirate Dupa ce a ratat titlul Al Sharjah a pierdut si Cupa Cum poate salva sezonul
Echipa lui Cosmin Olăroiu a fost învinsă și în finala Cupei de Al-Ahli, după ce au pierdut și campionatul în fața lor. Foto: X @futbolemigranci
ADVERTISEMENT

Cosmin Olăroiu a ratat încă un obiectiv important cu Al-Sharjah în Emiratele Arabe Unite. După ce a pierdut titlul în fața celor de la Al-Ahli Dubai, vineri seară a fost învins și în finala Cupei de aceeași rivali. Singurul obiectiv rămas pentru Al-Sharjah este câștigarea finalei din AFC Champions League 2

Cosmin Olăroiu, în criză de rezultate la Al-Sharjah. Tehnicianul a pierdut al doilea obiectiv important al sezonului

Cosmin Olăroiu și Al-Sharjah au început foarte bine acest sezon și au fost foarte aproape să aibă anul perfect. După un start fulminant în campionat, echipa lui „Oli” a fost întrecută pe final de Al-Ahli Dubai, care în seara de vineri, 9 mai, a câștigat și Cupa Emiratelor Arabe Unite în fața lui Al-Sharjah.

ADVERTISEMENT

Pentru Cosmin Olăroiu și echipa sa, singurul obiectiv rămas este câștigarea Champions League 2, competiție echivalentă cu UEFA Europa League. În finala competiției asiatice, Al-Sharjah va întâlni locul unu din Singapore, Lion City, echipă cotată la 6 milioane de euro, „în timp ce lotul lui Al-Sharjah este evaluat la 43 de milioane de euro

În meciul de vineri seară, Al Sharjah a deschis scorul rapid în prima repriză, în minutul 14, prin Meloni. Yuri Cesar, un brazilian din lotul lui Al-Ahli a fost „călăul” lui Olăroiu după ce a adus egalarea în prelungirile primei reprize și a dat lovitura fatală în minutul 63, scorul final fiind 2-1 în favoarea echipei din Dubai.

ADVERTISEMENT

Cosmin Olăroiu ar fi putut prelua naționala României în 2015-2016

Cosmin Olăroiu, antrenorul lui Al-Sharjah, s-a declarat extrem de trist după ce în România s-a speculat că ar fi refuzat chemarea naționalei. Cel ce reușea să ducă FCSB în semifinalele unei cupe europene în 2006 a dat cărțile pe față și a declarat  că nu a fost contactat de nimeni de la Federație pentru a-i prelua pe „tricolori”:

„Da, am auzit sau am citit și m-am întristat (n.r.- despre faptul că s-a spus despre el că a refuzat să preia echipa națională după plecarea lui Edward Iordănescu), deși minciunile ar trebui să treacă neobservate. Să nu fie puse la inimă.

ADVERTISEMENT

Păi, mi-a oferit cineva echipa națională și eu m-am dat lovit?! Într-adevăr, a existat o discuție în acest sens prin 2015 ori 2016, când o antrenam pe Al Ahli Dubai, dar s-a încheiat repede, deoarece clubul cu care eram sub contract trebuia să achite o clauză eliberatoare de vreo două milioane de dolari și n-a dorit să plătească suma respectivă.

ADVERTISEMENT

Acum ce, era naționala la liber și eu m-am făcut că plouă?! Acum nu m-a contactat nimeni, nu m-a întrebat nimeni, deci ce mi se impută, pe ce bază?! Nu-mi stă în obicei să mă mint, nici să-i mint pe alții”, a spus Cosmin Olăroiu, conform gsp.ro