Confruntarea de pe Arena Națională, dintre România și Austria, riscă să fie ultima din acest sezon pentru Mihai Popescu, ieșit accidentat în minutul 72 al meciului.
FCSB tremură la fiecare acțiune a echipei naționale. Dacă rândul trecut l-a pierdut pe Adrian Șut, acum a fost rândul lui Mihai Popescu să se accidenteze și să producă panică în rândul staff-ului de la campioana României.
Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, stoperul este suspect de ruptură de ligamente. Dacă acest scenariu sumbru se confirmă, Popescu ar urma să absenteze între 6 și 9 luni din cauza problemelor medicale. Pentru a știi clar verdictul, fundașul central va efectua un RMN în cursul zilei de luni, 13 octombrie.
Minutul 70 a fost unul fatidic pentru jucătorul celor de la FCSB, Mihai Popescu, fundaș central pe care Mircea Lucescu s-a bazat din startul partidei. Acesta a avut un duel, în margine, cu un adversar, în urma căruia a intrat prin alunecare pentru a-l bloca pe acesta. Intrarea a fost una care i-a adus probleme românului, cel care a făcut imediat semn că nu mai poate continua partida.
Medicii au intervenit imediat și din primele imagini se pare că problemele lui Mihai Popescu ar fi la genunchiul piciorului stâng. De altfel, din imaginile surprinse de reporterii FANATIK, se vede clar cum fotbalistului i s-a pus o pungă cu gheață în zona genunchiului stâng. După fluierul de final al partidei, toți coechipierii au mers la fundașul central pentru a-l consola și pentru a vedea care este starea sa. Îngrijorarea ar fi cuvântul de ordine pentru tricolori cu privire la starea jucătorului de la FCSB.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/56452247813487146602784488443117520544907423n-664x664.jpg)
Mihai Popescu a fost criticat des de Gigi Becali în acest start de sezon, după ce evoluțiile sale nu au fost la nivelul așteptat. Patronul FCSB chiar nu l-a băgat în anumite partide și spune că preferă să-l aibă pregătit pentru meciurile decisive pe care echipa sa le joacă în acest sezon, în campionat și cupele europene. Roș-albaștrii urmează să aibă mari bătăi de cap acum în alegerea primului 11 dacă accidentarea lui Popescu se dovedește a fi gravă.
Joyskim Dawa nu este încă pregătit să revină pe gazon, Ngezana a avut și el probleme medicale și a fost absent în ultimul timp. Daniel Graovac ar fi singurul fundaș central veritabil pe care Elias Charalambous îl are apt sută la sută pentru următorul meci, cel contra lui Metaloglobus, în SuperLiga.