Mijlocașul slovac nu va putea evolua în meciul de pe Arena Națională, fiind suspendat în urma cartonașului roșu primit în victoria obținută de giuleșteni, scor 5-0, în fața Farului Constanța.
Lipsit de Jakub Hromada pentru partida FCSB – Rapid, din etapa a 14-a din SuperLiga, antrenorul Marius Șumudică pregătea titularizarea lui Mattias Kait în centrul liniei de mijloc. Însă, FANATIK a aflat că jucătorul eston s-a accidentat și este incert.
În vârstă de 26 de ani, Kait a jucat în 10 partide pentru giuleșteni în actualul sezon, iar în succesul în fața Farului din runda precedentă a fost introdus pe teren în minutul 85, în locul lui Alex Pașcanu. Din informațiile FANATIK, Kait are dureri la tendon și nu se știe exact dacă va fi recuperat la timp pentru jocul cu FCSB.
O altă soluție teoretică în centrul liniei de mijloc o reprezintă Diogo Mendes. Dar și aici există semne de întrebare, deoarece jucătorul adus de Rapid în vară de la Maritimo Funchal este accidentat de ceva vreme.
Internaționalul din Insulele Capului Verde nu s-a antrenat deloc de când a venit Marius Șumudică pe banca giuleștenilor. El are doar două jocuri în tricoul ”alb-vișiniilor”, în luna august, ambele începute ca titular în mandatul lui Neil Lennon.
Într-o intervenție avută la FANATIK SUPERLIGA, Marius Șumudică și-a exprimat regretul că nu-l va avea la dispoziție pe Jakub Hromada pentru derby-ul cu FCSB, dar a explicat că acesta și-a cerut scuze pentru gestul necugetat de la întâlnirea cu Farul.
”Nu o să-l mângâi pe cap, dar mie mi-a plăcut atitudinea lui după meci, când eu vorbeam la centru cu echipa. El a intrat în mijloc și a zis: ‘Îmi prezint scuze! Îmi asum, este în totalitate vina mea! Suport consecințele’.
Asta înseamnă un lider de echipă și un jucător care în fața grupului are tăria de a-și prezenta scuze în fața grupului. Este o pierdere mare, dar sperăm să găsim soluții. El îl ajuta foarte mult pe Christensen, îi dădea libertatea să se transforme din mijlocaș defensiv în mijlocaș ofensiv”, a declarat Șumudică.
În plus, sunt șanse foarte mari ca Rapid să nu-l aibă disponibil pentru derby nici pe căpitanul Cristi Săpunaru, ieșit accidentat din meciul cu Farul. Din informațiile FANATIK, fundașul central a lipsit de la ultimul antrenament al giuleștenilor.