În câteva săptămâni România urmează să joace împotriva Turciei în semifinala barajului de calificare la Cupa Mondială, iar tricolorii pornesc cu șansa a doua. Calculele au fost făcute deja de un supercalculator care a dezvăluit un rezultat pesimist pentru elevii lui Mircea Lucescu.
Dacă trece de barajul cu Turcia, atunci la doar 3 zile pe tricolori îi așteaptă un alt duel tare, tot în deplasare, cu învingătoarea meciului dintre Slovacia și Kosovo. Din cauza acestor aspecte, coroborate cu alte criterii bazate pe rezultate anterioare, valoarea fotbaliștilor sau forma de moment, România este în coada clasamentului când vine vorba de procentajul estimat în privința prezenței la turneul final.
Cele mai mari șanse să joace în turneul de peste ocean le are chiar Turcia, cu 49 la sută, urmată de Italia cu 48 la sută și Danemarca cu 46 la sută. Naționala condusă de Mircea Lucescu are doar 6 la sută șanse să fie la Cupa Mondială, mai prost clasându-se doar Irlanda de Nord cu 5 la sută și Macedonia de Nord cu 4 la sută.
Toate aceste calcule ne spun și cum vor arăta cele 4 finale de play-off pentru calificarea la Cupa Mondială. Evident, România nu este inclusă, asta pentru că Turcia va fi acolo, spun calculele făcute de cei de la Football Meets Data.
Finalele play-off calificare Cupa Mondială din zona europeană
Pentru naționala României importanța acestor partide din luna martie e cu atât mai mare cu cât tricolorii nu au mai reușit să fie la Cupa Mondială din 1998, când Generația de Aur făcea încă istorie pentru țara noastră. Cel mai aproape ne-am aflat în 2014, atunci când am jucat o dublă manșă de calificare cu reprezentativa Greciei.
Elenii și-au asigurat un avantaj confortabil în tur, când au bătut cu 3-1, iar la București scorul a fost egal, 1-1. Veștile bune pentru România vin din partea lui Mircea Lucescu, cel care s-a refăcut după problemele medicale și va fi pe banca tehnică a naționalei la duelul cu Turcia.