A fost prăpăd în unele zone ale României din cauza inundațiilor. Crăciunul a venit cu un adevărat dezastru și doar intervenția pompierilor a făcut să nu vorbim deja despre victime. Imaginile par a fi desprinse din filme, însă acestea reflectă perfect situația din Bihor și alte județe.
Pompierii au avut de înfruntat nivelul ridicat al apei și terenul mlăștinos pentru salvarea unei persoane rămasă izolată la stația de epurare din localitatea Ioaniș, ca urmare a creșterii cotelor râului Crișul Negru.
Din nefericire, județul Bihor nu a fost singurul în care s-au înregistrat efecte ca urmare a precipitațiilor abundente. În ultimele ore, în alte patru județe, Alba, Hunedoara, Mureș și Tulcea au apărut probleme a vremii nefavorabile.
Specialiştii Apele Române anunţă că riscul producerii de inundaţii în bazinul hidrografic Crişuri este crescut, zonele vizate fiind atent monitorizate.
Au fost depăşite deja cotele de inundaţie pe râurile Crişul Alb (în judeţul Arad) şi Crişul Negru (în judeţul Bihor), precum şi cotele de atenţie la 24 de staţii hidrometrice din şapte judeţe.
Stațiile sunt din judeţele Caraş-Severin (pe râurile Bistra şi Sucu), Harghita (pe râul Homorodu Mic), Covasna (pe râul Varghis), Hunedoara (pe râurile Crişul Alb şi Valea Satului), Arad (pe râurile Sebiş, Moneasa şi Troaş), Bihor (pe râurile Crişul Negru, Briheni, Valea Galbenă, Crişul Pietros, Valea Roşie şi Iad) şi Alba (pe râurile Arieş şi Ampoi) s-au depăşit cotele de atenţie.
Conform sursei citate, codul portocaliu, valabil până luni, la ora 24.00, a fost instituit de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pe unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţul Alba), Bega ( judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele Timiş şi Caraş-Severin).
Situația detaliată pe județe este una dificilă. Astfel, în Alba, în localitatea Sohodol se intervine pentru refacerea carosabilului pe DC 90 distrus de o viitură. Accesul se realizează doar pietonal, nu sunt localități izolate, există rute ocolitoare.
În Bihor, la Ioaniș s-a intervenit pentru salvarea unei persoane rămasă izolată la stația de epurare din localitate, ca urmare a creșterii cotelor râului Crișul Negru.
În Hunedoara pe DJ 762, pe raza localității Ribița traficul rutier este restricționat pentru autovehiculele cu MTMA sub 2 tone din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil.
De asemenea, în Mureș, în localitatea Deda s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 curți, iar pe DJ 154A traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate din cauza apei de pe carosabil.
În același timp, în Tulcea din cauza vântului puternic sunt suspendate manevrele în Bara Sulina.