News

Dezastrul AC Milan: cele mai mari pierderi financiare din fotbalul mondial! 340,7 milioane € în ultimele patru sezoane!

27.09.2019 | 17:34
Dezastrul AC Milan cele mai mari pierderi financiare din fotbalul mondial 3407 milioane E in ultimele patru sezoane

AC Milan e un adevărat dezastru în ultimii ani, nu doar pe teren, ci şi din punct de vedere financiar! 340,7 milioane de euro sunt pierderile clubului în ultimele patru sezoane, şi asta fără taxe, “Diavolul” devenind exemplul perfect de “aşa nu” când vine vorba de o investiţie bănească. 

Cele mai mari pierderi financiare din fotbalul mondial: AC Milan, dezastru în ultimele sezoane

2015 a fost anul în care a început “toboganul” financiar al Milanului. Încă sub “bagheta” lui Sivio Berlusconi, formaţia din Lombardia intrase deja într-un trend descendent din punct de vedere fotbalistic de ceva ani (2011 fiind ultimul an în care s-a câştigat titlul), însă, din punct de vedere financiar, tocmai acest an a fost decisiv în intenţia lui Berlusconi de a vinde clubul. Cu 70 de milioane de euro pierderi în anul 2015-2016, locul 7 în Serie A şi transferuri de gen Andrea Bertolacci de la Genoa (25 de milioane de euro), plus un fond de salarii impresionant, fostul prim-ministru al Italiei a decis să finalizeze cât mai repede negocierile cu consorţiul chinez condus de Li Yonghong.

2016-2017. Anul fotbalistic a fost marcat de rezolvarea preluării clubului de către asiatici. Cu antrenor nou, Vicenzo Montella, şi un prim trofeu după cinci ani, Supercupa Italiei, Milan părea că va începe încet-încet să îşi revină. Nu s-au făcut transferuri importante, însă, la finalul sezonului, suma raportată ca pierderi era una similară cu cea din anul precedent, adică 69,5 milioane de euro! Contractele de sponsorizare se terminaseră, iar parteneriatul cu Bwin s-a terminat cu un răsunător scandal, în care casa de pariuri a cerut despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor de expunere de către club. Astfel s-a ajuns la retragerea acestui sponsor şi a pierderilor imense din sezonul respectiv.

Clubul AC Milan şi-a schimbat patronatul de 3 ori din 2015!
Clubul AC Milan şi-a schimbat patronatul de 3 ori din 2015!

121,2 milioane, anul cu pierderi record

2017-2018. Anul “renaşterii”, cum era trâmbiţat. 230 de milioane de euro a cheltuit pe transferuri consorţiul chinez care preluase clubul de la Berlusconi! Era considerat un risc asumat de pierderi, cum era, de altfel, şi posibilitatea de a nu îndeplini fair-play-ul financiar. Se spera că investiţiile vor fi amortizate din calificarea în Champions League şi din suma primită pentru clasarea în primele 3 din Serie A. Rezultatul: locul 6 în Serie A şi 121,2 milioane de euro pierderi raporate! Ca să aveţi o imagine clară a dezastrului, trebuie spus că în acelaşi sezon, cluburile din Premier Leagu au raportat combinat pierderi de 130 de milioane de euro! Fair-play-ul financiar nu a putut fi îndeplinit, iar UEFA le-a dat interzis în Cupele Europene! Salvarea a venit însă tocmai din schimbarea de acţionariat, clubul dând vina pe vechiul management şi reuşind să schimbe decizia la apel.

2018-2019. Dezastrul e complet după ce firma chineză a lui Li Yonghong e nevoită să se retragă din acţionariat, după ce nu reuşise să acopere un împrumut, garanţia pe care o depusese dovedindu-se a fi falsă! Conducerea clubului a ajuns pe mâna firmei americane Eliott Management, care comandă imediat un audit. “Clubul e la un pas de faliment”, a fost verdictul celor de la Deloitte, celebra firmă care s-a ocupat de realizarea acestuia. Cu toate acestea, investiţiile au continuat, prin aducerea de jucători, sperându-se la Champions League. Doar un miraj: locul 5 şi 80 de milioane de euro pierderi. Şi nici măcar Europa League, pentru că UEFA nu i-a mai iertat de nerespectarea fair-play-ului financiar şi le-a interzis participarea în această ediţie a cupelor europene.

13 este locul ocupat de Milan în acest moment în Serie A, după 5 etape, cu două victorii şi trei înfrângeri

220 de milioane de euro a cheltuit Milan pe transferuri în sezonul 2017-2018. Este un record istoric în acest sens pentru Italia. Pe locul 2 este Inter, cu 174 de milioane cheltuite în această vară. 

Sezon Pierderi

2015-2016- 70 de milioane de euro

2016-2017- 69,5 milioane euro

2017-2018 – 121,2   milioane euro

2018-2019- 80 de milioane euro

Total: 340, 7 milioane de euro

Tags: