Sport

Dezastrul FCSB explicat de Mitică Dragomir: “Gigi Becali trebuia declarat antrenor emerit!” Profeţia despre Mirel Radoi

Dumitru Dragomir a analizat situaţia de la FCSB, care a pierdut şi primul loc în play-out. Fostul şef al Ligii Profesioniste e de părere că Mirel Rădoi va continua şi din vară.
10.04.2026 | 22:06
Dezastrul FCSB explicat de Mitica Dragomir Gigi Becali trebuia declarat antrenor emerit Profetia despre Mirel Radoi
Gigi Becali, Mirel Rădoi şi Mitică Dragomir: Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut primul loc în play-out după înfrângerea cu 2-3 suferită la Botoşani. UTA Arad le-a luat faţa roş-albaştrilor, care vor întâlni Oţelul Galaţi, sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe Arena Naţională. Botoşani a egalat la puncte FCSB după victorie.

Dumitru Dragomir, reacţie după dezastrul de la FCSB: „Gigi Becali trebuia declarat antrenor emerit”

Dumitru Dragomir a oferit o reacţie genială despre situaţia actuală a FCSB-ului, spunând că Gigi Becali ar trebui numit antrenor emerit, pentru că a luat titlul cu această echipă. Fostul şef al Ligii e susţine că actuala campioană nu mai are jucători valoroşi în lot:

ADVERTISEMENT

Îmi dau seama că Gigi Becali trebuia declarat antrenor emerit. Dacă a luat campionatul, el antrenor… Direct antrenor emerit. S-a complicat Mirel Rădoi ca Mircea Lucescu la naţională. A crezut în valoare jucătorilor. În afară e Bîrligea şi Târnovanu, dă-mi un jucător de peste 5 milioane de la FCSB? 

Tavi Popescu e la 3 milioane de euro. Să plece de la FCSB şi fac pariu că se face de 10 milioane. Aş da 3 milioane pe Tavi dacă aş fi conducător la un club. În afară de Bîrligea şi Târnovanu nu prea poate să îl vândă Gigi Becali”, a spus Mitică Dragomir la Profeţiile lui Mitică.

ADVERTISEMENT

Profeţie despre Mirel Rădoi: „Rămâne, îi dă un salariu trăznet”

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal susţine că accidentarea lui Bîrligea e o lovitură importantă pentru Mirel Rădoi. Mitică Dragomir a vorbit şi cu Gigi Becali, spunând că nu mai are nicio implicare la echipă, totul fiind controlat de Mirel Rădoi:

ADVERTISEMENT

„Mirel Rădoi a venit la o echipă slabă. Are timp să aducă fotbalişti. Cred că rămâne la FCSB. Eu aşa zic. Îi dă un salariu trăznet, 25.000 de euro pe lună. Cine câştigă 43.000 brut în România? Nu are cum să nu ia locul 7. Eu aşa zic. Chiar dacă Botoşani le putea da 5. Botoşani a avut doi antrenori trăznet: Leo Grozavu şi cel de acum, Croitoru. 

ADVERTISEMENT

FCSB are jucători destui, dar nu are de valoare. Pe ăia de valoare i-a curăţat. Lui Bîrligea îi doresc însănătoşire grabnică. E mare lovitură. Pot să nu prindă cupele europene. Dacă joacă împotriva lui CFR Cluj, Craiova, poate să nu câştige FCSB. 

Am vorbit şi cu Gigi Becali. Dar mi-a spus că nu se mai ocupă. Doarme liniştit. Îl lasă pe Mirel Rădoi, a uitat că are echipă. Aşa mi-a zis. Trebuie să găsească jucători de valoare”, a declarat Mitică Dragomir.

ADVERTISEMENT