Fotbal intern

Dezastrul salariilor neplătite din fotbalul românesc: „Riscăm să ajungem la FIFA, sunt sute de cazuri”

01.03.2021 | 16:12
Dezastrul salariilor neplatite din fotbalul romanesc Riscam sa ajungem la FIFA sunt sute de cazuri
ADVERTISEMENT

Dinamo a ajuns să fie considerat clubul-simbol atunci când vine vorba despre neplata salariilor jucătorilor. Însă nu doar în „Groapă” sunt probleme, ci și la multe alte cluburi din România.

Emiliam Hulubei, șeful AFAN (n.r. Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori) a anunțat că sunt probleme mai ales la cluburile finanțate din bugetul comunităților locale.

ADVERTISEMENT

Din Liga 1, deloc surprinzător, cele mai multe cazuri de litigii au apărut la Dinamo București și Astra Giurgiu, cluburi ale căror investitori au uitat de obligațiile pe care și le-au asumat față de angajați.

Dezastrul salariilor neplătite din fotbalul românesc: „Ajungem la 120 de caruzi în acest început de an!”

Chiar dacă au existat mereu discuții în fotbalul românesc cu privire la restanțele salariale pe care jucătorii le au de primit, pandemia de coronavirus a pus umărul masiv la agravarea acestei probleme.

ADVERTISEMENT

Anunțul a fost făcut de președintele AFAN, Emilian Hulubei, care a anunțat că asociația se confruntă cu un număr record de cereri din partea fotbaliștilor, pe care trebuie să le gestioneze în așa fel încât aceștia să poată apela la Comisii.

„Ajungem la 120 de cazuri în acest început de an, toate legate de neplata salariilor. Sunt și din Liga 2, Liga 3. Acolo sunt foarte multe echipe, 20 la Liga 2, la Liga 3 avem 100 de echipe, acolo sunt litigiile cele mai multe.

ADVERTISEMENT

Ei vin la noi și noi le pregătim documentele pentru Comisii. Sunt foarte multe dosare depuse. Riscăm să ajungem ca la FIFA, unde, dacă depui memoriu, poate dura și un an de zile, sper să nu ajungem așa”, a spus Hulubei la Digisport.

Dinamo și Astra, „campioane” la restanțe în Liga 1

Chiar dacă pe plan sportiv stau destul de slab, dinamoviștii și astralii reușesc să fie în topul Ligii 1 în privința problemelor pe care le au în raport cu plata salariilor fotbaliștilor.

ADVERTISEMENT

Dinamo și Astra au cele mai mari probleme, mai sunt și alte cluburi cu câte un caz, două, trei”, a mai spus președintele AFAN, care a detaliat și motivele pentru care au apărut probleme foarte mari și la nivelul ligilor 2 și 3.

„Cele mai multe dintre echipele de Liga 2 și Liga 3 sunt finanțate de autoritățile locale, care au blocat acum finanțările, fiind în plină pandemie, le-au direcționat către sănătate”, a încheiat acesta.

ADVERTISEMENT