Între riscurile de sedentarism sau izolare socială, generate de utilizarea excesivă a tehnologiei, şi oportunităţile pentru viitor, opt din zece părinţi români consideră că marile companii private ar trebui să dezvolte programe prin care să sprijine talentele şi potenţialul copiilor. Un studiu D&D Research, realizat la solicitarea Vodafone, scoate în evidenţă principalele aşteptări ale adulţilor legate de dezvoltarea noilor generaţii.
Tentaţia tehnologiei şi costul ridicat al vieţii sunt marile provocări cărora familiile trebuie să le facă faţă în aceste vremuri. În mod specific cu privire la România, dificultăţile financiare care apasă asupra gospodăriilor îşi găsesc corespondentul în rezultatele studiului comandat de Vodafone. Dan Petre, directorul D&D Research, autorul studiului, a fost prezent în studioul „Fanatik Exclusiv”, unde a comentat aşteptările părinţilor alături de Andrei Vochin, Dănuţ Lupu şi moderatorul Horia Ivanovici.
Situaţia economică din România îi face pe mulţi părinţi să renunţe în a-i mai trimite pe copii la sport, iar asta generează o serie de riscuri legate de consumul excesiv de tehnologie. „Studiul spune că, într-adevăr, pentru copii, sportul a devenit un lux şi că doar familiile cu bani îşi mai pot permite să facă lucrul acesta. Şi e foarte important, pe următoarele două direcţii: nu vorbim numai de volumul de bani, adică de cât de mult costă în a-l ţine în acel moment, ci un efort pe termen lung.
Pentru ca un copil să facă performanţă are nevoie să fie susţinut pe termen lung. Nimeni nu poate avea performanţă în trei luni de zile. Deci trebuie să ai suficient de multe resurse ca să poţi menţine lucrul acesta. Plus, luaţi în calcul, faptul că după clasa a V-a apar meditaţiile, care presupun un alt cost foarte ridicat pentru familie”, a spus sociologul Dan Petre, directorul D&D Research.
În consecinţă, sportul a pierdut foarte mult teren, a mai remarcat acesta. Totuşi, părinţii nu şi-au pierdut speranţa şi au mari aşteptări din partea mediului privat să se implice în dezvoltarea copiilor prin diverse iniţiative. „Soluţiile: Nu neapărat bani, cât sprijin. Pe de o parte, părinţii nu mai au aşteptări de la stat. Iar atunci şi-au mutat aşteptările către singurul sector al societăţii care încă performează şi anume companiile private. Ei au aşteptări de la marile companii să se implice, să-şi aleagă nişte cauze şi să depună un efort să sprijine familiile într-o direcţie sau alta.
Părinţii au aşteptări de la aceste mari companii, inclusiv de la Vodafone, să se implice, să depună un efort şi să ajute familiile, pentru a mai lua un pic din povara pe care în acest moment o poartă singure”, a mai afirmat directorul D&D Research.
Fostul internaţional Dănuţ Lupu a subliniat cu exemple costurile uriaşe pe care o familie trebuie să le suporte pentru a-şi ţine copilul antrenat în practicarea unui sport. „Ghetele au ajuns să coste 2.000 de lei. Pe vremuri erau adidaşi chinezeşti şi ne băteam pe bascheţi. Ca să duci copilul la fotbal îţi trebuie 500 de lei pe lună. Cantonamentele le plătesc părinţii. Deplasările le plătesc părinţii, arbitrii îi plătesc părinţii. Păi dacă unul are 4-5.000 de lei pe lună şi mai are şi doi copii, de unde să-i ducă la sport?”, a punctat Dănuţ Lupu.
Sociologul i-a dat dreptate fostului mare fotbalist şi a subliniat: „Sportul a devenit un lux pentru mulţi. E trist, pentru că oriunde sportul este în principal, cel puţin până la un anumit nivel, bazele sunt asigurate de către societate, de către stat în principal”. Cu atât mai mari sunt acum aşteptările părinţilor din partea companiilor, după cum reiese din studiul solicitat de Vodafone.