După aproximativ doi ani de procese, Marian Corcheș poate răsufla ușurat. Soțul lui Carmen de la Sălciua a scăpat de acuzațiile conform cărora ar fi furat curent. Bizar este, însă, faptul că instanța a constat abia acum faptul că probele nu sunt suficiente.
Timp de trei ani, Marian Corcheș a bătut sălile instanțelor de judecată, după ce a fost acuzat de furt de electricitate. Neașteptat este faptul că judecătorii au decis acum că nu sunt suficiente probe pentru a-l condamna pe soțul lui Carmen de la Sălciua.
„Constată legalitatea actului de sesizare a instanţei, a modului de administrare a probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii împotriva inculpatului CORCHEȘ MARIAN SEPTIMIU, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și folosirea de instalații clandestine pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice”, asta decidea insțanța în 2022.
Astfel, afaceristul a trecut printr-un proces complex, în care au fost audiați martori, angajați avocați, s-a pierdut timp și s-au consultat experți. În luna aceasta, aceeași instanță care, în 2022, a acceptat probele procurorilor, a decis să-l achite pe Marian Corcheș, argumentând că „nu există dovezi că o persoană ar fi comis infracțiunea”.
„Achită pe inculpatul CORCHEȘ MARIAN SEPTIMIU pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1, 3 Cod penal. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul CORCHEȘ MARIAN SEPTIMIU, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de instalații clandestine pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice, prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012.
Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, pentru procuror, inculpat şi partea civilă”, a decis luna aceasta, aceeași judecătorie. Conform articolului invocat de instanță, achitarea a fost decisă pentru că „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”, este ultima decizie în cazul lui Marian Corcheș, conform spynews.ro.
Totuși, procesul se va muta curând la instanța superioară. Dacă soțul artistei Carmen de la Sălciua va fi achitat definitiv, teoretic, el ar putea solicita despăgubiri din partea statului român, având în vedere că a fost acuzat pe nedrept și judecat, deși nu existau dovezi care să susțină acuzațiile la adresa sa.
„Au venit alți judecători, iar aceștia au cerut să fie audiați din nou martorii. Toate declarațiile martorilor sunt în favoarea mea. Inclusiv declarația unui angajat al firmei care a depus reclamație. Sunt nevinovat și voi demonstra asta în instanță”, spunea Marian Corcheș în 2024.