Apare o dezvăluire extrem de importantă despre criminalul din Mureș. S-a aflat motivul oficial al eliberării sale condiționate din închisoare. S-a întâmplat asta cu șase ani înainte de termen.
De mai multe zile, Emil Gânj (37 de ani), din județul Mureș, este căutat de polițiști. Acesta e acuzat că a omorât o femeie care avea ordin de protecție împotriva lui. Poliția Română a făcut deja un apel la sprijinul populației, cu următorul îndemn: ”Dacă-l vedeți, nu intrați în contact cu el!”.
În ciuda faptului că este o persoană extrem de periculoasă și de violentă, Emil Gânj le-a lăsat o altă impresie judecătorilor. De ce au decis aceștia să îl elibereze cu mult timp înainte de termen? Răspunsul este unul cât se poate de surprinzător.
În primul rând, trebuie să spunem că bărbatul căutat de autorități pentru uciderea fostei iubite a mai fost trimis la închisoare în 2011. Primise atunci o sentință de 15 ani și 6 luni tot pentru crimă.
Ucigașul a fost însă eliberat condiționat cu aproape șase ani mai devreme. Judecătorii au luat această decizie revoltătoare cu toate că individul avea grave antecedente de violență în familie. El era vizat și de ordine de protecție, după ce a agresat-o pe iubita lui.
Criminalul din Mureș trebuia să părăsească detenția abia în 2026. Ei bine, în 2020, judecătorii decis să îl elibereze condiționat. Explicația: cel suspect acum de a doua crimă a fost un deținut model. Așadar, eliberat pentru bună purtare!
”Persoana condamnată, pe durata executării pedepsei: a muncit, câștigând un număr substanțial de zile, a fost disciplinată, a fost recompensată de 58 de ori fără a fi sancționat, a participat la activități organizate în penitenciar (…) persoana condamnată a dat dovezi temeinice de îndreptare, având o conduită bună constantă”, arăta Judecătoria Târgu Mureș, conform Știrile ProTV.
De notat că Emil Gânj fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și în 2007. Era acuzat de act sexual cu un minor. Părinții victimei, revoltați de decizie, au făcut recurs, în speranța unei pedepse mai aspre. În replică, instanța a considerat că Emil Gânj, pe atunci în vârstă de 18 ani, își poate corecta comportamentul.