Simona Halep

Dezvăluirea lui Darren Cahill! De ce a început atât de slab Simona Halep meciul cu Serena: “M-am văzut cu ea la vestiare”

21.01.2019 | 10:48
Dezvaluirea lui Darren Cahill De ce a inceput atat de slab Simona Halep meciul cu Serena Mam vazut cu ea la vestiare

Darren Cahill a făcut o dezvăluire înainte de meciul Simona Halep – Serena Williams, partidă din turul patru de la Australian Open. Australianul, analist ESPN, a prefaţat cel mai aşteptat duel al tabloului feminin al turneului de la Melbourne. Fostul antrenor al româncei a declarat că a stat de vorba cu liderul mondial WTA şi a susţinut că este emoţionată înainte de meciul cu Serena Williams.  Vezi aici toate ştirile despre Simona Halep – Serena Williams, LIVE BLOG imagini si informatii în timp real despre marele meci de la Melbourne!

“M-am văzut cu Simona la vestiare înainte de meci. Simona Halep are un respect uriaș pentru Serena Williams. Cred că este emoționată pentru că împotriva Serenei joacă împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile. Este un meci foarte important pentru ea. Meciul din 2016 știu că a fost foarte fizic. A suferit Serena Williams după acel meci și de aceea a fost eliminată atunci de Pliskova. Ar trebui să fie un meci pe care să îl vedem cu popcorn. Fie ca cel mai bun să câștige”, a declarat Darren Cahill pentru ESPN.

Dezvăluirea lui Darren Cahill. Ce sfaturi i-a dat Simonei Halep înainte de meciul cu Serena Williams

Pe lângă dezvăluirea pe care Darren Cahill a făcut-o înainte de meciul Simona Halep – Serena Williams, australianul a vorbit şi despre sfaturile pe care i le-a dat româncei. Analistul ESPN şi fostul antrenor al româncei a susţinut că trebuie să fie atentă la serviciul adversarei ei.

Dezvăluirea lui Darren Cahill înainte de meciul Simona Halep-Serena Williams. Ce sfat i-a dat româncei
Dezvăluirea lui Darren Cahill înainte de meciul Simona Halep-Serena Williams. Ce sfat i-a dat româncei

“Ştie ce are de făcut contra Serenei. E conştientă că este o şansă mare pentru ea. Trebuie să facă faţă serviciului ei şi să o scoată în afara terenului. Simona este la 100% potenţial în acest moment, chiar îi convine că nu a fost favorită. Are trei meciuri bune jucate şi şi-a intrat în mână”, a mai precizat Darren Cahill.