FANATIK a dezvăluit în exclusivitate încă din 11 februarie 2026 că următorul selecționer al naționalei României, după încheierea mandatului lui Mircea Lucescu, va fi Gheorghe Hagi și că „Regele” va ceda acțiunile de la Farul. Clubul constănțean a fost preluat de Gică Popescu, care a plătit milioane de euro.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici a anunțat că Farul a dat un comunicat prin care transmis faptul că Gică Hagi și-a cedat pachetul majoritar de acțiuni către președintele Gică Popescu. Decizia a fost comentată de Ciprian Marica, unul dintre acționarii minoritari ai „marinarilor”.
„Gică vrea să se concentreze mai mult pe antrenorat, așa cum a și declarat, și povara acționariatului îl apăsa cumva. Avea nevoie să se detașeze. După ce a luat o pauză din antrenorat, a continuat în cadrul clubului să activeze și să se implice. Acum simte nevoie să se concentreze pe antrenorat.
Cumva asta spune și el că ‘poate Gică Popescu va reuși mai mult decât am făcut eu’. E un om al clubului, știe foarte bine toat problemele. Nu că până acum nu avea factor de decizia, dar acum, că e acționar majoritar, va putea să ia cele mai bune decizii pentru club. Gică a plecat la drum cu niște oameni acum mulți ani. A reușit ce poate doar el visa. Avea nevoie să se rupă și să lasă pe altcineva din exterior, care să vină și să ia decizii. Anumite decizii sunt greu de luat. Unele decizii sunt greu de luat în privința unor persoane, a unor apropiați. Plecând la drumul ăsta acum mulți ani, e greu să le ei.
Gică Popescu va avea mână liberă să ia cele mai bune decizii și să fie și mai dur. (n.r. – Hagi era mai sentimental?) Probabil că da. Și poate și din acest punct de vedere, Gică Popescu, la cum îl cunosc, va trebui să ia niște decizii dure. Mai ales că suntem al doilea an în play-out. Nu e ce ne doream și din punct de vedere financiar trebuie să luăm aceste decizii.
(n.r. – S-a plătit vreo sumă de bani pentru acțiuni sau le-a cedat Hagi?) Nu, nu. S-a plătit. Gică le-a cumpărat. Vorbim de valoarea reală a acțiunilor, de ordinul milioanelor, ca să fie mai simplu. Milioanelor de euro. (n.r. – Gică Popescu a plătit milioane de euro?) Valorea acțiunilor de la Farul nu e joacă și nu se putea întâmpla altfel.
Pot să vă spun doar că treaba e serioasă, că Gică Hagi a dorit să iasă din acționariat în cel mai corect mod și real. Și Gică Popescu a plătit bani să ia pachetul majoritar de acțiuni. A plătit valoarea lor reală”, a declarat Ciprian Marica, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
După preluarea clubului de la malul Mării Negre, Gică Popescu va deține 70% din acțiuni, în timp ce restul vor fi împărțite în mod egal între Gheorghe Hagi, Rivaldo și Ciprian Marica. Așadar, cel mai mare fotbalist român din istorie va rămâne acționar minoritar la Farul cu 10%.
„Îmi dă cineva mesaj că din informații sigure, Gică Popescu ar fi plătit 3,5 milioane de euro pe acțiuni. Acum mi-a dat cineva mesaj. ‘Știu sigur, Gică Popescu a plătit 3,5 milioane de euro pe acțiuni!’”, a dezvăluit Horia Ivanovici.