Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dezvăluiri despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan: “Așa ghinion? Teribil!”

Florin Vulturar a făcut dezvăluiri despre accidentarea suferită de Olimpiu Moruțan în Turcia. Fotbalistul a fost operat și va rata EURO 2024.
01.05.2024 | 10:49
Dezvaluiri despre accidentarea lui Olimpiu Morutan Asa ghinion Teribil
Olimpiu Moruțan, aproape de transfer, direct din perioada de recuperare / Instagram
ADVERTISEMENT

Impresarul lui Olimpiu Moruțan a vorbit despre accidentarea jucătorului și despre cum se simte acesta. Mijlocașul s-a accidentat la tendonul lui Ahile în duelul Ankaragucu – Beșiktaș 0-0 din semifinalele Cupei Turciei.

Dezvăluiri despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan: “Așa ghinion? Teribil!”

Accidentarea suferită de Olimpiu Moruțan l-a șocat și pe impresarul său. Florin Vulturar susține că a discutat cu mijlocașul turcilor după operație și susține că acesta are moralul scăzut.

ADVERTISEMENT

Din cauza rupturii la tendonul lui Ahile, Moruțan va lipsi 6 luni de pe gazon și va rata EURO 2024. Jucătorul lui Ankaragucu a fost om de bază pentru naționala României în drumul spre Germania.

„Îmi pare rău de Moruțan. Am vorbit cu el. Nu era foarte bine moral. A avut un ghinion teribil cu această accidentare.

ADVERTISEMENT

Se întâmplă contacte, dueluri, dar să te accidentezi în halul acesta din nimic, incredibil. Îmi pare foarte rău pentru Oli. Nici el nu a înțeles ce s-a întâmplat.

A simțit o durere puternică la săritura acea la care a vrut să sară cu capul. E un copil bun, extraordinar și cu un caracter frumos.

ADVERTISEMENT

Păcat foarte mare pentru el, pentru că a muncit la această calificare și merita din plin să fie la EURO 2024. La ce formă avea în ultima perioadă, cred că putea să fie unul dintre titulari”, a spus Florin Vulturar la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruțan, imagine cu tortul de ziua lui pe patul de spital

Olimpiu Moruțan s-a accidentat grav în Ankaragucu – Beșiktaș 0-0, prima manșă a „dublei” din semifinalele Cupei Turciei. Internaționalul român și-a rupt tendonul lui Ahile și va sta pe bară minim 6 luni.

Fotbalistul lui Ankaragucu a fost operat în cursul zilei de joi, 25 aprilie, în ziua în care Moruțan a împlinit vârsta de 25 de ani. Fostul fotbalist de la FCSB s-a fotografiat cu tortul de ziua lui chiar pe patul de spital și a scris un amplu mesaj pe rețelele de socializare.

„Ultimele zile au fost probabil unele dintre cele mai grele pe care le-am trăit vreodată, dar sunt cu adevărat recunoscător pentru toți cei din jurul meu.

Anul acesta îmi sărbătoresc ziua de naștere într-un mod neașteptat și cadoul primit a fost o operație perfect realizată, datorită celei mai bune echipe medicale. Sănătatea mea fizică este acum bună, dar știu că am în față o recuperare lungă și grea, pentru care sunt pregătit.

Cei de la Ankaragucu sunt extraordinari! Vă mulțumesc pentru tot sprijinul și căldura pe care mi-ați oferit-o în această perioadă dificilă!

De asemenea, multe mulțumiri fanilor și prietenilor, pentru urările de bine!”, a fost mesajul lui Olimpiu Moruțan pe Instagram.

Florin Vulturar, despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan