News

Dezvăluiri despre detenţia lui Liviu Dragnea! Ce program va avea în următorii trei ani

17.06.2019 | 12:07
Dezvaluiri despre detentia lui Liviu Dragnea Ce program va avea in urmatorii trei ani

Liviu Dragnea așteaptă, în cursul zilei de luni decizia oficială, pentru a afla centrul de detenție în care își va continua pedeapsa de trei ani și jumătate, primită în dosarul ce vizează angajările fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

Liviu Dragnea ar putea ajunge la Găești

Cel mai probabil, fostul președinte al Partidului Social Democrat va rămâne la Penitenciarul Rahova, locul în care și-a petrecut și perioada de carantină, chiar dacă a solicitat deja transferul, prin intermediul avocaților săi.

Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, a dezvăluit că este de așteptat ca Liviu Dragnea să aibă parte de un regim de detenție închis, întrucât pedeapsa depășește limita de trei ani, permisă pentru astfel de cazuri. Cert este că astăzi expiră perioada de carantină, comisia Penitenciarului Rahova putând decide ca acesta să rămână pe loc. Nu este exclus însă nici transferul într-un alt centru de detenție din Capitală, precum Jilava, sau Găești.

Liviu Dragnea află astăzi dacă va rămâne la Penitenciarul Rahova. Sursa foto:adevarul.ro
Liviu Dragnea află astăzi dacă va rămâne la Penitenciarul Rahova. Sursa foto:adevarul.ro

Programul lui Liviu Dragnea pentru următorii trei ani

Pe de altă parte, se pare că fostul lider social democrat ar fi depus deja o cerere prin care solicită transferul într-un penitenciar situat pe raza județului Mehedinți, respectiv la secția Vânjuleț a penitenciarului Drobeta Turnu Severin, centru de detenție cunoscut pentru regimul său ceva mai relaxat.

În cazul în care cererea îi va fi respinsă, pe Liviu Dragnea îl va aștepta regimul închis, al doilea ca duritate în sistemul penitenciar românesc, deupă cel de maximă siguranță, rezervat, de regulă, condamnaților care au săvârșit infracțiuni violente. Astfel, va fi cazat la comun, având posibilitatea să muncească, reducându-și astfel pedeapsa. Concret, două zile de muncă înseamnă reducerea cu o zi a sentinței inițiale, însă va fi supravegheat în permanență, chiar și în timpul plimbărilor.

Totodată, omul care a condus până de curând formațiunea politică aflată la guvernare, va avea, conform legii, dreptul la 10 apeluri telefonice în fiecare zi, cu durata maximă cumulată de 60 de minute și poate primi vizite de cinci ori pe lună. Nefiind căsătorit legal, nu va avea însă dreptul la vizite intime, până când se va hotărî să facă pasul cel mare în penitenciar.