Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dezvăluiri despre Kevin Ciubotaru, puştiul minune de la naţională! Dani Coman l-a deturnat de la Dinamo

Kevin Ciubotaru a debutat cu succes la echipa naţională. Fundaşul stânga a fost deturnat din drumul spre Dinamo de Dani Coman, care l-a luat la Hermannstadt.
11.10.2025 | 17:38
Dezvaluiri despre Kevin Ciubotaru pustiul minune de la nationala Dani Coman la deturnat de la Dinamo
Dezvăluiri despre Kevin Ciubotariu, puştiul minune de la naţională! Dani Coman l-a deturnat de la Dinamo. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Kevin Ciubotaru este una dintre surprizele selecţionerului Mircea Lucescu pentru acţiunea din luna octombrie. Fundaşul lui Hermannstadt a debutat cu succes în amicalul cu Moldova şi este anunţat titular cu Austria.

Dezvăluiri despre Kevin Ciubotaru, puştiul minune de la naţională!

Cristi Coste a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că în urmă cu câţiva ani Kevin Ciubotaru a fost la un pas să fie transferat de Dinamo. Fostul administrator special al clubului, Vlad Iacob, a cerut câteva zile de gândire, iar pe fir a intrat Dani Coman.

ADVERTISEMENT

Pe acea vreme la Hermannstadt, Dani Coman a profitat de ezitarea dinamoviştilor şi i-a pus contractul în faţă lui Kevin Ciubotaru, care a semnat cu sibienii, unde joacă titular începând din acest sezon.

Dani Coman îl vede pe Kevin Ciubotaru drept viitorul fundaş stânga al naţionalei

Dani Coman a intervenit în direct la FANATIK SUPERLIGA şi a confirmat povestea, spunând că a avut o mare încredere în Kevin Ciubotaru de la început şi îl vede viitorul fundaş al echipei naţionale:

ADVERTISEMENT

Pe Kevin Ciubotaru îl cunosc foarte bine, eu l-am adus la Sibiu. Am avut încredere în el, am în continuare şi cred că va fi următorul fundaş stânga al echipei naţionale. 

ADVERTISEMENT

Exact aşa s-a întâmplat. Este un copil tare bun, are un potenţial mare de creştere. Are un caracter superb, un băiat educat, inteligent, cu o mare marjă de progres. A fost dat împrumut anul trecut, la Ungheni.

A dat de un antrenor foarte bun, pe Sebi Tudor. O să mai auzim de acest băiat în antrenorat. A demonstrat atâta timp cât a fost la Ungheni, acum la Târgu Mureş, că este un antrenor foarte bun”, a spus Dani Coman la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu l-a remarcat pe Ciubotaru după debutul cu Moldova

Pentru Kevin Ciubotaru „botezul focului” va fi împotriva Austriei. Din informaţiile FANATIK, fundaşul stânga este anunţat titular duminică seara, la trei zile după ce a debutat în prima reprezentativă.

La finalul meciului cu Moldova, Mircea Lucescu i-a remarcat pe Eissat şi Ciubotaru: „M-a convins Eissat, arată ca un jucător matur. Și Ciubotaru, are calități deosebite. Jucători de 20 de ani excelenți„, a spus selecţionerul.

  • 21 de ani are Kevin Ciubotaru
  • 150.000 de euro e cota de piaţă a fundaşului stânga