Ludovic Orban (61 de ani) a vorbit deschis despre relația de prietenie cu Victor Pițurcă (68 de ani). Numele fostului premier și cel al fostului selecționer apăruseră în dosarul unei afaceri cu linii de producție neconforme și măști vândute MApN în pandemie.
Fostul premier al României din perioada noiembrie 2019 – decembrie 2020 și actual președinte al partidului Forța Dreptei a dezvăluit care este, de fapt, relația sa cu Victor Pițurcă.
În ianuarie 2023, fostul selecționer a fost reținut de procurorii DNA împreună cu directorul Romarm, Gabriel Țuțu, într-un dosar privind achiziţia unor linii de producție neconforme și vânzare de măști către MApN în perioada pandemiei de COVID-19.
„Mă cunosc cu Piți. Suntem în relații foarte bune. Am avut o relație foarte bună cu Victor Pițurcă. N-am avut niciun fel de afaceri împreună. Doar că ne cunoaștem. Cred că ne cunoaștem din perioada în care Crin (n.r. – Antonescu) era ministrul Tineretului și Sportului.
Atunci ne-am cunoscut prima dată. Am mai și jucat câte un poker prietenesc. Au încercat să îi terfelească imaginea cum că el ar fi avut vreo legătură și că ar fi săvârșit vreo ilegalitate într-un contract cu Romarm”.
Dacă ar fi fost găsit vinovat, Victor Pițurcă ar fi riscat până la șapte ani de închisoare. Orban consideră că misiunea procurorilor era, de fapt, să ajungă la chiar la fostul prim-ministru al României.
„S-a dovedit că e o minciună. Nu doar că au încercat să îi terfelească lui imaginea, dar au încercat să mă asocieze pe mine. Victor Pițurcă, prietenul lui Ludovic Orban.
Fără să aibă niciun fel de conexiune că ar fi existat vreo legătură între Victor Pițurcă, care nu făcuse nimic, nu avusese nicio legătură, doar ca să asocieze numele meu de vreo faptă de corupție.
(n.r. – Când ați vorbit ultima dată cu el?) N-am vorbit de câteva luni. Nu ne vedem în familie. E o simpatiție și o amiciție reciprocă. L-am apreciat și a antrenor și e un tip fain, ca să fim cinstiți”, a declarat Ludovic Orban, în exclusivitate la SPORT ȘI POLITICĂ cu Horia Ivanovici.