Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dezvăluiri la Fanatik SuperLiga. Câți bani primește FRF dacă România va câștiga grupa de Liga Națiunilor

Horia Ivanovici a dezvăluit în direct la Fanatik SuperLiga suma pe care o încasează Federația Română de Fotbal, dacă naționala României va câștiga grupa din UEFA Nations League.
09.09.2024 | 09:00
Dezvaluiri la Fanatik SuperLiga Cati bani primeste FRF daca Romania va castiga grupa de Liga Natiunilor
Câți bani primește Federația Română de Fotbal, dacă naționala României va câștiga grupa de UEFA Nations League. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Parcursul României în UEFA Nations League este extrem de important din punct de vedere financiar pentru Federația Română de Fotbal. Totodată, „tricolorii” au o șansă uriașă de a prinde barajul pentru Mondialul din 2026, în cazul în care nu se clasează pe unul dintre locurile 1-2 în grupa pentru preliminariile turneului final din Mexic, SUA și Canada.

Dezvăluiri la Fanatik SuperLiga. Câți bani primește FRF dacă România va câștiga grupa de Liga Națiunilor

România a debutat cu dreptul în sezonul 2024/2025 al UEFA Nations League. Naționala lui Mircea Lucescu a învins-o pe Kosovo, scor 3-0 și a urcat pe primul loc în Grupa C2. Horia Ivanovici a dezvăluit că FRF va încasa suma de 2,2 milioane de euro, dacă România va câștiga grupa cu Kosovo, Lituania și Cipru.

ADVERTISEMENT

De altfel, forul care conduce fotbalul românesc a încasat deja suma de 1,1 milioane de euro, pentru simpla prezență în Liga C, a treia valorică, din UEFA Nations League. „Care e ideea cu Liga Națiunilor, de ce e așa de important să câștigăm grupa. În momentul de față, noi suntem în Liga C, urna a treia valorică.

În Liga A avem Portugalia, Belgia, Franța, Danemarca. În Liga B avem Cehia, Ucraina, Austria. Noi, în Liga C, suntem cu Azerbaidjan, Bulgaria, Luxemburg, Letonia sau Insulele Feroe.

ADVERTISEMENT

„FRF ia 2,2 milioane de euro dacă România va câștiga grupa. În ligile mai mari, banii sunt mai mulți”

De ce ne agităm să câștigăm grupa? Federația Română de Fotbal ia 2,2 milioane de euro dacă va câștiga grupa. Deja FRF a luat 1,1 milioane de euro pentru că naționala României joacă în Liga Națiunilor în Liga C. În ligile mai mari, banii sunt mai mulți.

ADVERTISEMENT

În Liga A se ia undeva la 5-6 milioane de euro dacă se câștigă grupa. FRF are asigurați 2,2 milioane de euro dacă România va câștiga grupa”, a explicat Horia Ivanovici în direct la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

A doua miză pentru naționala României este de a obține un loc la barajul pentru Campionatul Mondial din 2026, în cazul în care „tricolorii” nu vor prinde unul dintre locurile 1-2 în grupa pentru preliminarii. Tragerea la sorți are loc în luna decembrie.

„Românilor le rămâne această speranță”

„Ideea este că 4 echipe care câștigă Liga Națiunilor merg la barajul pentru Mondial. Dacă România nu prinde unul dintre locurile 1-2 în grupele de preliminarii, patru echipe care au câștigat grupa în Liga Națiunilor, dar care nu sunt pe locurile 1-2 în grupele de preliminarii, au șanse uriașe să meargă la baraj.

ADVERTISEMENT

Dacă nu prindem locurile 1-2 în grupa de preliminarii, românilor le rămâne această speranță, că au câștigat grupa din Liga Națiunilor și 4 din cele mai bune câștigătoare intră la baraj alături de celelalte 12 echipe de pe locul 2 din grupele de preliminarii. O să fie 16 echipe din care până la final merg la 4, alături de cele 12 câștigătoare din grupa de preliminarii”, a mai spus Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.

Câți bani primește FRF, dacă naționala României va câștiga grupa de UEFA Nations League