Dezvăluiri! Marcel Coraș lămurește după 36 de ani misterul Ghetei de Argint: „11 dintre cele 36 de goluri au fost cu ajutor de la Crucea Roșie”

Fostul mare internațional român Marcel Coraș a lămurit peste ani misterul Ghetei de Argint din 1989: „Când eram în careu, ori se lovea portarul de bară, ori se ciocneau fundașii adverși cap în cap!”. El a jucat meciuri memorabile în Cupa UEFA la Sportul Studențesc și Victoria București.

Marcel Coraș și misterul Ghetei de Argint din 1989. Cum a ajuns al doilea marcator al Europei

Marcel Coraș (66 de ani), fosta Gheată de Argint a Europei, cu 36 de goluri în sezonul 1988-89, a rememorat pentru FANATIK câteva dintre aventurile fotbalistice pe care le-a avut în cupele europene, timp de șapte ediții, între 1983 și 1990.

În prezent referent la firma PAB România din Arad a lui Ion Sandu – fost președinte al Federației Române de Atletism, președinte și finanțator al clubului UTA în diferite momente din perioada anilor 2000 – „Marcelinho” își desfășoară activitatea la birou, printre o convorbire cu un partener de afaceri și o partidă de șah pe calculator.

„Îmi place ceea ce fac și chiar dacă nu pare, am un job activ. Chiar dacă firma este în insolvență, mai sunt activități pe care trebuie să le ducem la bun sfârșit”, ne spune al doilea cel mai mare internațional pe care l-a dat orașul Arad, cu 36 de prezențe sub tricolor, 6 mai puține decât Gheorghe Albu, participant la Campionatul Mondial din Italia 1934.

Digi24.ro

Băsescu spune că suma cu care a ieșit la pensie e „ridicolă”. Cât încasează acum fostul președinte: „S-a mărit brusc”

Probleme de sănătate pentru Marcel Coraș. Genunchii suportă cu greu cele 150 de kilograme ale „Dulapului”!

O gonartroză de gradul patru îi creează probleme de deplasare. Genunchii suportă greu cele 150 de kilograme ale celui căruia i s-a spus „Dulapul” încă de pe vremea când marca în poarta lui Schumacher la Euro 1984. „Nu vreau să mă operez. Dar să știi că la echipa națională am jucat o perioadă cu 87 de kilograme”, vine verdictul ferm al goleadorului de odinioară.

Digisport.ro

Artista din România i l-a prezentat deja fiului ei pe iubitul cu 13 ani mai tânăr. ”Văd că asta se dorește”

Discuția noastră se concentrează pe activitatea lui Marcel Coraș din cupele europene. Într-o perioadă în care fotbalul românesc suferă, cu toate că am avut două echipe calificate în grupele Europa League și Conference League, FCSB respectiv Universitatea Craiova. Lipsește, însă, strălucirea de altădată. Iar dialogul nostru începe abrupt.

Marcel Coraș și amintirile fabuloase cu Sportul Studențesc în cupele europene

Erați la Sportul Studențesc în toamna lui ’84, când ați învins pe Internazionale Milano cu 1-0 în Cupa UEFA. Ar fi posibilă în ziua de azi o astfel de izbândă?

– Foarte greu, dar în fotbal se pot întâmpla și minuni! Echipele românești din acei ani se puteau lupta de la egal la egal cu orice echipă din Europa. Am jucat cu Inter pe stadionul „23 august”, a venit lume multă. Mircea Sandu a marcat, după o lovitură liberă executată de Hagi, mingea fiind respinsă în față de Zenga. În retur am fi putut să ne calificăm, au fost ocazii pe contraatac, dar experiența lor și-a spus cuvântul. Brady și Rummenigge au întors scorul pe final. (n.r. – în echipa lui Inter îl regăsim pe Andrea Mandorlini, fostul antrenor al lui CFR Cluj!)

Dar cu echipele din Cipru a fost greu și atunci?

-Te referi la recenta remiză a echipei naționale… Să conduci cu 2-0 și să nu câștigi în Cipru mi se pare… (face o pauză)

Nu vreți să-l supărați pe Mircea Lucescu...

– Nicidecum! Nici pe domnul Lucescu, care m-a promovat în echipa națională, nici pe jucători sau pe suporterii echipei naționale. Cred că ne-a lipsit concentrarea.

Revenind, ați trecut greu de Omonia Nicosia, după 1-0 și 1-1. Cum erau ciprioții acum patru decenii?

– Nu prea cunoșteau secretele fotbalului. Erau arțăgoși și nu te lăsau să joci.

Îi mulțumesc post-mortem lui Jackie Ionescu pentru că m-a promovat în prima ligă la UTA, iar de aici, de la Arad, am ajuns în fotbalul mare. Am debutat cu Olimpia Satu Mare la 18 ani, unde echipa a pierdut după ce eu am dat o pasă la un adversar. Era în 1977. În ultima etapă am marcat primul meu gol, cu FC Argeș. Domide mi-a centrat din corner, de pe stânga, la poarta dinspre Fabrica de Vagoane și am marcat cu capul la colțul scurt” – Marcel Coraș

20 de salarii pentru o calificare de la 0-3!

O frumoasă „remontada”, că tot e la modă în fotbalul românesc, a fost cu Brondby. 3-0 pentru danezi la ei, 3-0 pentru Sportul în Regie și o calificare după loviturile de la 11 metri.

– A fost ceva fantastic să ne calificăm de la 3-0 pentru ei în tur. Cum stadionul din Regie era arhiplin, lumea ne încuraja de la geamurile căminelor studențești din preajmă. La ei jucau portarul Schmeichel, Brian Laudrup, Lars Olsen, Kim Vilfort. Am făcut un meci fabulos. Munteanu, Bozeșan și Constantin Pană au marcat și au dus meciul în prelungiri, apoi la loviturile de departajare. Eu trebuia să execut ultimul, dar cum primii trei colegi ai mei au marcat, iar ai lor au ratat, de fapt le-a apărat Cristian Gheorghe, am rămas fără obiectul muncii, cum s-ar spune. Am fost premiați la superlativ de conducerea clubului.

Cât a fost prima de calificare?

– Un video player, care costa aproape cât o Dacie, vreo 40.000 de lei (n.r. – în condițiile în care un salariu era în jurul a 2.000 de lei). Apoi am mai avut un bonus din partea antrenorilor Paul Cazan și Silviu Iorgulescu. Dar nu pot să spun.

De ce?

– Pentru că mă leagă!

Din 1987, după atâta timp, s-a prescris, ne puteți spune.

– Nu s-a prescris, acesta e motivul.

Am vrut să mă mut la București în ’93. Acolo erau toți prietenii mei, copii ai foștilor nomenclaturiști, ajunși în politică, în ministere. Dar ceva din interior mi-a spus: întoarce-te la Arad, te descurci cu banii pe care-i ai. Și am mai jucat un sezon la UTA, când i-am bătut pe Steaua și Dinamo. Sub 15.000 de spectatori nu aveam la meciuri în sezonul ’93-’94. Și, practic, s-a închis cercul. Am pornit de la UTA și mi-am încheiat cariera tot aici, în fotbalul mare. Am mai jucat de plăcere la Motorul Arad înainte să îmbrățișez cariera de antrenor” – Marcel Coraș

Înjurături în italiană cu neamțul Berthold

Cu Verona, în turul al treilea, ați marcat în deplasare. Vă gândeați că puteți reveni de la 1-3 în retur?

– Am marcat în deplasare la 2-0 pentru ei, apoi Elkjaer Larsen ne-a mai dat un gol. Deși aveau echipă formidabilă, cu Fontolan, Pacione, căpitanul Di Gennaro, eram pregătiți să facem un meci mare. În seara de dinaintea partidei retur, când ne-am întors de la Snagov, din cantonament, gazonul arăta excelent. Din păcate, a nins peste noapte și acest lucru ne-a dat strategia peste cap. Elkjaer Larsen a driblat doi fundași de-ai noștri, a marcat și am pierdut cu 1-0. Eu am avut un diferend cu Thomas Berthold în acel meci.

Ce s-a întâmplat?

– Mi-a spus „ti spaco la faccia”. Iar eu i-am răspuns „vaffanculo”. Și ne-am luat la bătaie!

Ați ieșit „șifonat” din acea confruntare?

– Nu prea ieșeam eu „șifonat” din astfel de acțiuni. Nu am ieșit nici din RXF-ul de atunci (râde cu poftă).

Cred că am avut inspirație când am plecat de la Politehnica Iași, la jumătatea campionatului ’80-’81. Soția și fetița au rămas acolo. Așa am ajuns fotbalist. Altfel rămâneam prieten cu Romilă, Simionaș, Ciocârlan și ceilalți jucători de la Iași. Am un nepot de 15 ani căruia îi place școala, nu face sport. Îl felicit și îl susțin! Și mai am o fiică a actualei mele soții, care este acum și fiica mea” – Marcel Coraș

L-a făcut KO pe Stielike care se luase de Hagi!

Aveați o statură impozantă pe teren.

– Stai să vezi. În toamna anului 1985 jucam acasă cu Neuchatel Xamax, după ce am pierdut cu 3-0 la ei. Meci frumos, două penalty-uri pentru noi, dar facem numai 4-4, fără să reușim măcar o victorie de palmares. Uli Stielike juca la ei și l-a șicanat pe Hagi. Și cum mergeam spre vestiare, când coboram scările, i-am spus ceva lui Stielike și el m-a înjurat. I-am tras un șpiț în fund, iar ghinionul lui a fost că s-a întors.

Ce a urmat?

– I-am aplicat un croșeu de stânga care l-a făcut knock-out! Apoi m-au luat în primire ai noștri, a fost și Mircea Rădulescu, secundul lui Mircea Lucescu de la națională. Le-am spus: „Domnilor, s-a luat de Hagi, iar Hagi trebuie protejat!”. Am scăpat fără amenzi sau suspendări.

• Un prim 11 de start la Sportul Studențesc arăta astfel: Cr. Gheorghe – M. Mihail, Popa, Iorgulescu, Munteanu – Țicleanu, Bozeșan, T. Cristea, Stănici – Coraș, Țârlea.

Cu Victoria lui Mitică Dragomir a ajuns în primăvara europeană

Așa cum ați scăpat și când erați la Victoria București, cu Mitică Dragomir președintele clubului?

– Comandantul clubului! Dar a fost un conducător care ne oferea toate condițiile pentru performanță. Era un profesionist în tot ce făcea: condiții de pregătire, prime, deplasări.

Dar când lipseați vreo două zile după meciuri, v-a iertat?

– Nu puteam să lipsesc, pentru că eram încadrați ca ofițeri sau subofițeri. Însemna că părăseam garnizoana. Bine, am mai fost căutat acasă cu Aro pe vremea aceea, de Radu Matei. S-a mai întâmplat să nu fiu acasă. Ghinion, mi-a plăcut viața. Dar aveam echipă bună și doar neșansa a făcut să cădem în sferturile de finală cu Dinamo Dresda, o echipă care avea în componență jucători precum Kirsten, Sammer sau Gütschow. Și am fost eliminați, după 1-1 și 4-0 pentru ei. A fost, însă, o performanță pentru noi.

Ați ajuns în primăvara europeană, după ce ați trecut de Sliema Wanderers, Dinamo Minsk și TPS Turku.

– Ceea ce le doresc și echipelor românești de acum, chiar dacă sistemul competițional este altul. Atunci erau meciuri eliminatorii.

După 3 goluri în acel sezon european ’87-’88, anul următor ați marcat în înfrângerea de la Valencia.

– O echipă prea bună pentru noi. Acolo s-a încheiat aventura europeană a Victoriei, după 3-1 și 1-1.

A venit Revoluția, iar Victoria s-a desființat.

– Hai să spunem că noi și cei de la Flacăra Moreni am intrat în rezervă.

La Aurillac, în liga a patra franceză, am fost mai mult în producție. Eram angajat la un depozit, un fel de en-gros pentru industria minieră. Lucram de la 8 la 14 și de la 16 la 18. Apoi aveam antrenament, seara beam o sticlă de vin și a doua zi o luam de la început. Mai mult lucram decât jucam și am venit înapoi în România” – Marcel Coraș

Trei ani la rând Sportul Studențesc a dat golgheterul României

Este oarecum paradoxal să fiți golgheter cu 18 goluri, iar cu 36 să fiți al doilea. Care au fost circumstanțele?

– Am fost golgheterul României în sezonul ’83-’84 cu 18 goluri. Apoi, doi ani la rând, golgheterul campionatului a fost Hagi. Deci Sportul Studențesc a dat trei ani consecutiv golgheterul Diviziei A.

A fost o luptă între Hagi, care evolua la Sportul, și Pițurcă, de la Steaua.

– Hagi a marcat mai multe goluri de fiecare dată. În sezonul ’85-’86, jucam în ultima etapă acasă cu FC Olt, iar Steaua juca la Craiova. Noi am bătut cu 7-5, iar Hagi a dat 6 goluri și a avut 31 de reușite, iar Pițurcă, cu 3 la Craiova, a avut 29.

Să revenim la sezonul în care ați înscris de 36 de ori la Victoria București.

– Dintre cele 36 de goluri, 11 au fost cu ajutor de la… Crucea Roșie.

Cum adică?

– Să mă exprim plastic. Când eram în careu, ori se lovea portarul de bară, ori se ciocneau fundașii adverși cap în cap.

Să îi spunem conjunctură favorabilă?

– Exact! Dar asta nu mi-a umbrit bucuria de a primi Gheata de Argint a Europei. Colegul meu Dorin Mateuț, de la Dinamo, a luat Gheata de Aur, cu 43 de goluri. Am fost premiați la Hotel Maritimo, la Köln, cu toată floarea cea vestită a fotbalului. Au fost și români acolo care ne-au premiat în acele vremuri când evoluam prin Germania, Franța, Anglia.

Vă referiți și la Giovanni Becali?

– Giovanni și Victor Becali și alți prieteni de-ai lor din vest. Au fost un tonic bun pentru echipa națională în anii ’80. Era o atmosferă frumoasă după meciuri.

La Panionios, aveam 5.000 de dolari lunar, bani mulți în 1990. Am primit banii vreo patru luni, după care un tip Amanitidis, care era de-o viață în club, nu mi-a mai dat banii. Mie, unui brazilian și unui albanez. Murise și patronul clubului, cel care m-a adus, și am câștigat câțiva bani după ce m-am judecat cu ei” – Marcel Coraș

Cum l-a „altoit” Marcel Coraș pe nepotul lui Nicolae Ceaușescu

În timp ce Victoria București și Flacăra Moreni erau în sfera de influență a lui Dinamo București, FC Olt Scornicești făcea parte din familia Stelei în acei ani. Nu au lipsit evenimentele care fac deliciul cititorului nici cu echipa din localitatea de baștină a dictatorului din acea perioadă.

„FC Olt era echipa lui Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu. Odată, la un meci de la Scornicești – jucau dur, ne băteam rău acolo – în pauza unui meci, un tip mă tot înjura. Ca să ajungi de la teren la vestiare trebuia să treci vreo 25 de metri prin curtea unei fabrici de textile. Eu cum erau nervos l-am lovit ușor pe respectivul cetățean. Și mă ia în primire antrenorul Halagian. «Ce faci, e nepotul lui Ceaușescu!». Ne-am împăcat după meci, am îngropat securea războiului”, ne spune Coraș, trăind și acum acele momente, desprinse parcă dintr-un volum cu basme ale fotbalului.

Încadrat ca lăcătuș cu 1.723 de lei pe lună

La fel cum au fost majoritatea jucătorilor din acei ani, și Marcel Coraș a fost angajat cu 8 ore. Nu exista noțiunea de fotbal profesionist în țara noastră, astfel că și fotbaliștii erau încadrați în câmpul muncii.

„Eram angajat la Student Parc, în Tei. Eram încadrat ca lăcătuș și aveam un salariu de 1.723 de lei. Mai primeam 200 de lei indemnizație pentru fiecare meci. Nu erau bani mulți, dar profitam de cele două turnee anuale în care mergeam în străinătate cu Sportul. Aduceam electronice pentru familie, chiar și pentru prieteni. Era un lucru benefic pentru fotbaliști în acei ani”, rememorează interlocutorul nostru bișnița din acele vremuri.

Peripețiile lui Marcel Coraș în antrenorat: „Mi-a scris primul 11 pe hârtie, am făcut cum am vrut eu. Apoi mi-a mulțumit pentru colaborare”

„Antrenorul depinde de jucători, președinte de club și de investitori. După părerea mea, când am antrenat eu, antrenorul era un iepure și ceilalți îl vânau”, își începe Coraș alocuțiunea despre cariera de antrenor.

La Baia Mare, prin 1997, Heinrich Schorsch era patronul echipei și a încercat să-i impună anumiți jucători în echipa de start. „Dulapul” îi transferase acolo pe Mănăilă și Moghioroș, de la UTA, unde cu un sezon înainte a fost antrenor secund al lui Jackie Ionescu.

„Am câștigat primul meci cu Gaz Metan Mediaș, cu 3-0. Luni mă cheamă domnul Schorsch, patronul echipei, în birou: «Cu cine joci sâmbătă?». «Cu Dejul!», zic eu ca fraierul. «Cu ce jucători?». Îi spun formația, Moghioroș era fundaș stânga. «În locul cui joacă?» / «În locul lui», zic! Atunci a dat cu telefonul de masă. Adusese el un fundaș stânga în sezonul trecut și nu era de acord. Mi-a scris formația pe hârtie, zic OK. Dar o fac cum vreau eu și pierdem cu 4-1 la Dej, după ce am avut două bare și două penalty-uri neacordate. Marți dimineața mi-a trimis o scrisoare prin care mi-a mulțumit pentru colaborare. Gigi Staicu era de luni în Baia Mare, urma să preia echipa. Eu am știut și mi-am luat la revedere de la jucători. Au retrogradat la finalul sezonului”, sună povestea interlocutorului nostru despre perioada petrecută în Dealul Florilor.

La FC Bihor i-a lăsat locul lui Balint, „la sugestia unor oameni de bine”

De la Baia Mare, Coraș a ajuns la Oradea. Aici a avut parte de un episod mai rar întâlnit la o negociere salarială. „Când m-am întâlnit cu președintele de club, domnul Știube, după ce m-a întrebat de salariu, a spus că îl dublează! Așa ceva!! Asta după ce am trecut unul pe lângă altul în fața stadionului fără să ne cunoaștem. În fine, echipa mergea bine în Divizia B, iar la sugestia unor așa ziși oameni de bine, că așa se întâmplă în fotbalul românesc, a fost numit antrenor Gabi Balint. Ne cunoșteam de la loturile naționale, eram prieteni, așa că eu am trecut director tehnic. Nu am avut rezultatele scontate și nu mi-am primit banii”, descrie Coraș un alt episod în care, conform proverbului, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Carte de vizită Marcel Coraș

• Născut la 14.05.1959 la Arad;
• 36 de meciuri și 6 goluri în echipa națională a României;
• 26 de meciuri și 5 goluri în cupele europene;
• Golgeter al Diviziei A, cu 18 goluri în 1983-’84;
• Gheata de Argint a Europei cu 36 de goluri în 1988-’89.