News

Dezvăluiri neștiute despre România în cel de-al Doilea Război Mondial. Cum a sprijinit Winston Churchill neutralitatea țării

La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, fapt care a declanșat Cel de-Al Doilea Război Mondial. Istoricul Gheorghe Buzatu a dezvăluit că Winston Churchill a sprijinit România în fondarea „Blocului neutrilor”.
01.09.2022 | 12:55
Dezvaluiri nestiute despre Romania in cel deal Doilea Razboi Mondial Cum a sprijinit Winston Churchill neutralitatea tarii
Istoricul Gheorghe Buzatu a dezvăluit, în volumul „Dosare ale războiului mondial” că Winston Churchill a sprijinit România în fondarea „Blocului” țărilor neutre, la începutul Celui de-Al Doilea Război Mondial (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

Pentru conturarea exactă a orientării diplomației românești spre proiectul „Blocul neutrilor” au fost esențiale discuțiile purtate de ministrul de Externe Grigore Gafencu la Londra, în aprilie 1939, cu premierul britanic Winston Churchill. Istoricul Gheorghe Buzatu a precizat că, în lucrările sale ulterioare, Gafencu a subliniat că Londra a aprobat respectivul plan, la care se lucra de mai multe luni, începutul conflagrației mondiale fiind iminent.

Istoricul Gheorghe Buzatu: „Winston Churchill a insistat pentru fondarea unei „grupări formidabile a statelor din sud – est”

Încă de la începutul anului 1939, România și celelalte state din regiune priveau cu maximă suspiciune ascensiunea lui Adolf Hitler. Războiul era iminent, iar Guvernul, condus o scurtă perioadă de Armand Călinescu (martie – septembrie 1939), a încercat, prin activitatea ministrului de Externe Grigore Gafencu, să obțină pentru țara noastră ceea ce astăzi s-ar numi „statutul de lider zonal”. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, ajutorul străin – în speță, britanic – era esențial…

ADVERTISEMENT
Gheorghe Buzatu - Dosare ale războiului mondial
Coperta cărții istoricului Gheorghe Buzatu, „Dosare ale războiului mondial” (sursa printrecarti.ro)

 

În volumul „Dosare ale războiului mondial”, publicat în anul 1979, la Editura Junimea, istoricul Gheorghe Buzatu a notat că „Gafencu i-a aflat atât pe Churchill, cât și pe șefii Foreign Office-ului îndeaproape preocupați de înfăptuirea unității statelor balcanice, în fața pericolului hitlerist. Îndeosebi Winston Churchill, omul care înțelesese amenințarea Reichului nazist, a insistat pentru fondarea unei „grupări formidabile” a statelor din sud – est, grupare necesară în timp de pace sau pentru caz de război”.

Lucrarea la care facem referire conține și un fragment din memoriile lui Grigore Gafencu, în care fostul șef al diplomației românești a notat: „În calitatea mea de președinte temporar al Înțelegerii Balcanice, l-am asigurat pe Churchill că eu și colegii mei sperăm mult să putem realiza unirea pe care și el o preconiza”.

ADVERTISEMENT
Winston Churchill Dwight Eisenhower
Premierul britanic Winston Churchill, alături de generalul Dwight Eisenhower, viitor președinte al SUA (sursa hepta.ro)

Grigore Gafencu l-a transformat pe ambasadorul britanic la Ankara într-un partizan înflăcărat

În lunile care au urmat până la izbucnirea războiului, România a insistat pentru „fortificarea” alianței balcanice. În acest scop, Gafencu a purtat tratative la Belgrad, la Ankara și la Atena. Buzatu a menționat că, în capitala turcă, diplomatul român l-a găsit pe ambasadorul britanic Sir H. Knatchbull – Hugessen, un partizan înflăcărat al constituirii unui „bloc solid al țărilor din sud – est”.

Tot înaintea debutului conflictului armat, Grigore Gafencu și-a exprimat convingerea că „Pactul era menit să aibă o însemnătate din ce în ce mai mare”.

ADVERTISEMENT

La sfârșitul lunii august a anului 1939, atunci când spectrul războiului mondial devenise, practic, o realitate imediată, Grigore Gafencu a informat ambasada noastră de la Belgrad în termenii următori: „Punctul de vedere românesc este de a scuti Balcanii de război, dacă nimeni nu se gândește să ne atace, dar de a respecta întocmai angajamentele noastre pentru cazul în care statele din Înțelegerea Balcanică ar fi amenințate”.

„Aceasta ne îngăduie în împrejurările de azi să urmărim, în deplină înțelegere și păstrând un strâns contact între noi, o politică independentă și fermă”, a continuat Gafencu, citat de istoricul Gheorghe Buzatu.

ADVERTISEMENT
Grigore Gafencu
Fostul șef al diplomației românești, Grigore Gafencu (sursa Ziarul Metropolis)

Înțelegerea Balcanică, fundamentul neutralității

Așadar, deoarece nu a fost în niciun fel implicată în evenimentele care au condus, la 1 septembrie 1939, la declanșarea Celui de-Al Doilea Război Mondial, imediat după începutul ostilităților, România și-a impus o atitudine de neutralitate. Astfel, în urma ședinței din 4 septembrie a Guvernului Armand Călinescu, s-a stabilit ca țara noastră să păstreze o „atitudine pașnică” în raporturile cu toate statele.

La 6 septembrie 1939 s-a întrunit Consiliul de Coroană, care a hotărât, în unanimitate, „observarea strictă a regulelor neutralității, stabilite prin convențiile internaționale, față de beligeranții din actualul conflict”. Neutralitatea hotărâtă atunci nu era necondiționată, poziția țării noastre depinzând, așa cum a informat Gafencu unele misiuni din străinătate, de faptul ca războiul să nu amenințe „direct independența și integritatea României și nici interesele de viață ale prietenilor ei, din Înțelegerea Balcanică”.

Nicolae Iorga: „Facem astăzi altă politică, decât aceea pe care o avem în inimă”

Așadar, o caracteristică a neutralității României a constat în faptul că nu a îmbrățișat un sens absolut. În această privință, la Consiliul de Coroană din 6 septembrie 1939, deși unii oameni politici au cerut „observarea unei neutralități absolute”, după modelul elvețian sau suedez, majoritatea au opinat pentru abținerea de la ostilități, cu gândul că, la momentul oportun, România se va alătura taberei aliate, împotriva statelor fasciste.

Nicolae Iorga a fost cel mai tranșant: „Facem astăzi o altă politică, decât aceea pe care o avem în inimă”. Neutralitatea României nu a fost doar condiționată și prevăzătoare, dar ea a dovedit și lipsă de pasivitate.

„Atâta vreme cât poziția precizată în Consiliul de Coroană a rămas în vigoare (septembrie 1939 – mai 1940), România a inițiat o serie de acțiuni diplomatice, menite să contribuie, dacă nu la restabilirea păcii europene, cel puțin la preîntâmpinarea extinderii ostilităților în sud – estul continentului și, în caz de nevoie, la respingerea în comun de către statele interesate din zonă a agresorilor fasciști”, a scris Gheorghe Buzatu.

Așadar, sub acest imbold, diplomația de la București a acționat în ultimele luni ale anului 1939 pentru constituirea așa numitului „Bloc al neutrilor”, în Balcani. Ideea a captat atenția presei epocii și a multor istorici și memorialiști români și străini, astfel că problematica „Blocului neutrilor” continuă să suscite un interes intens și să prezinte multe aspecte neelucidate.

Londra, specializată în racolarea statelor „cu vădit caracter antigerman”

Istoricul Gheorghe Buzatu a menționat că documentele consultate atestă că, în elucidarea aspectelor referitoare la originea ideii „Blocul neutrilor”, trebuie luați în considerație doi factori: Primul, tendința statelor din sud – est și îndeosebi a României de a întări raporturile dintre toate țările din zonă, pentru a rezista în comun pericolului nazist, și al doilea factor, sugestiile Londrei, în cadrul politicii sale mediteraneene, de reunire a țărilor balcanice într-un bloc aflat sub influența aliaților și purtând un vădit caracter antigerman.

Având în vedere faptul că patru state puternice din zonă, România, Turcia, Iugoslavia și Grecia, erau, încă din anul 1934, membre ale Înțelegerii Balcanice, nu a fost deloc surprinzător faptul că s-a insistat asupra întăririi respectivei alianțe defensive, care trebuia să devină nucleul viitorului „Bloc”.

Istoricul citat a menționat că, sub acest aspect, merită relevat aportul deosebit al diplomației Bucureștiului. Astfel, încă din 20 februarie 1939, la dineul oferit cu ocazia reuniunii Consiliului Permanent al Înțelegerii Balcanice, Grigore Gafencu considera că „legăturile care ne unesc se întăresc pe măsură ce popoarele resimt tot mai arzător nevoia de pace. Vom veghea în comun la interesele care ne sunt proprii”.

Ulterior, Gafencu a constatat: „A propune Europei pacea balcanică drept o pildă și o dovadă a unei sforțări pacifice, încoronată de succes, părea ceva aproape irealizabil. Noi am realizat acest lucru”.

Grecia, temătoare în privința redeschiderii problemelor teritoriale

Totuși, așa cum precizează istoricul Gheorghe Buzatu, „nu se poate afirma că demersurile întreprinse de îndată după 1 septembrie 1939 de ambasadorii români la Ankara, Belgrad și Atena au găsit toată înțelegerea cuvenită”.

Acest fenomen s-a datorat, în primul rând, suspiciunilor existente între țările membre ale Înțelegerii Balcanice: „Unele dintre ele, în frunte cu Grecia, s-au temut ca nu cumva „soliditatea balcanică” să se obțină prin redeschiderea problemelor teritoriale și, din acest motiv, au reacționat lent și cu multă prudență la sugestiile Bucureștiului”.

28 octombrie 1939, ziua semnării proiectului „Blocului neutrilor”

În ultima decadă a lunii septembrie 1939, demersurile diplomației românești pentru precizarea unei atitudini comune a statelor Înțelegerii Balcanice, ca fază preliminară a Blocului neutrilor, s-au întrerupt. Șeful diplomației turce, Saracioglu, a plecat la Moscova și a dat curs insistențelor lui Grigore Gafencu de a sonda atitudinea URSS față de un eventual bloc balcanic al țărilor neutre.

În acest timp, la MAE român s-a elaborat proiectul de constituire a „blocului de state neutre, în sud – estul european”, care a fost semnat la 28 octombrie 1939. Peste două zile, Gafencu a comunicat „bazele” Blocului neutrilor șefilor misiunilor diplomatice române din capitalele interesate: Ankara, Atena, Sofia, Belgrad, Paris, Londra, Berlin, Roma, Budapesta și Moscova.

Neutralitatea României în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial a durat până în noaptea de 21 spre 22 iunie 1940, atunci când țara noastră s-a angajat în conflagrație alături de Germania, împotriva Uniunii Sovietice. Motivul principal a fost recuperarea teritoriilor pierdute în urmă cu un an: Basarabia, Nordul Bucovinei, ținutul Herța, Transilvania de Nord și Cadrilaterul.

Gheorghe Buzatu
Istoricul Gheorghe Buzatu (sursa facebook.com)

Gheorghe Buzatu, istoric de excepție, politician controversat

Istoricul Gheorghe Buzatu s-a născut la 6 iunie 1939, în comuna Sihlea, din Județul Vrancea. A lucrat în calitate de cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol” al filialei Academiei Române de la Iași, iar în anul 1971 a obținut doctoratul în istorie.

De-a lungul carierei sale, Buzatu a publicat 55 de cărți sub nume propriu, 70 de volume coordonate sau scrise în colaborare și peste 500 de studii și monografii. În luna decembrie a anului 2008, Academia Oamenilor de Știință din România (n.r un for diferit de Academia Română), l-a desemnat membru corespondent.

După 1990, activitatea politică a profesorului Buzatu, bazată în special pe contestarea Holocaustului, a fost una controversată. În anul 2004, președintele Ion Iliescu i-a oferit (ca și lui Corneliu Vadim Tudor) distincția Steaua României, moment în urma căruia Elie Wiesel, vicepreședintele Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, a renunțat la propria sa decorație.

Gheorghe Buzatu a murit în ziua de 20 mai 2013, la Iași, la vârsta de 73 de ani.

ADVERTISEMENT
Tags: