Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dezvăluiri peste ani. Cum a ajuns Ștefan Iovan fundaș dreapta la Steaua după un dialog fabulos cu Emeric Ienei. ”Vrei să mă tragi pe bancă?” Video exclusiv

Ștefan Iovan a povestit la emisiunea FANANTIK SUPERLIGA cum a decurs discuția cu Emeric Ienei în urma căreia a ajuns să joace fundaș dreapta la Steaua.
11.03.2023 | 12:52
Dezvaluiri peste ani Cum a ajuns Stefan Iovan fundas dreapta la Steaua dupa un dialog fabulos cu Emeric Ienei Vrei sa ma tragi pe banca Video exclusiv
Ștefan Iovan a povestit la emisiunea FANANTIK SUPERLIGA cum a decurs discuția cu Emeric Ienei în urma căreia a ajuns să joace fundaș dreapta la Steaua. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Fostul fotbalist a evoluat în cea mai mare parte a carierei ca apărător central, dar cele mai mari performanțe le-a avut ca lateral dreapta, atunci când a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei cu Steaua.

Cum l-a pus Emeric Ienei pe Ștefan Iovan să joace fundaș dreapta la Steaua

Intrat prin telefon la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, fostul mare fotbalist Ștefan Iovan a dezvăluit că a ajuns să joace fundaș dreapta pentru ca în centru să evolueze Adrian Bumbescu și Miodrag Belodedici.

ADVERTISEMENT

”E foarte simplu cum am ajuns eu fundaș dreapta din fundaș central. Nea Imi (n.r. – antrenorul Emeric Ienei) a venit la un antrenament și mi-a zis ‘Mei Fane, cum îmi spunea el, ce părere ai și tu, nu poți să joci fundaș dreapta că uite Bumbescu e foarte bun, e Belodedici, ești tu. Cum facem noi să jucați toți trei? Eu m-am gândit să te pun dreapta, tu ai mai jucat mijlocaș central, la Reșița ai jucat și mijlocaș ofensiv în Divizia C’.

Atunci aveam și o oarecare vârstă, bine nu eram bătrân aveam 25 de ani, era numai bine, aveam și o oarecare maturitate. El m-a întrebat ‘Crezi că ai putea să joci?’ și eu i-am zis ‘Bine bre nea Imi, dar de ce vrei matale să mă pui aproape de tine, când eu joc foarte bine și îmi place să joc central? Vrei să mă tragi pe bancă?’

ADVERTISEMENT

‘Fă tu cum îți spun eu și nu o să-ți pară rău’. Și a avut dreptate. Eu am jucat doi ani fundaș dreapta, restul am jucat central sau libero, dar au fost cei mai frumoși ani. Mi-a prins bine, a avut dreptate nea Imi. N-a fost greu.

După aceea a plecat Belodedici de la Steaua, am trecut central și a apărut Dan Petrescu. Așa a făcut Dumnezeu să fie și noi să prindem cele mai bune etape din fotbalul românesc și lucrurile să se așeze așa cum trebuie la momentul respectiv”, a declarat Iovan, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

Cine e singurul căpitan adevărat din SuperLiga

Ștefan Iovan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, fiind căpitan pentru ”roș-albaștrii” în meciul de la Sevilla, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGArapidistul Cristi Săpunaru este singurul căpitan adevărat din campionat.

Supranumit ”Moțăței”, Iovan a refuzat să vorbească detaliat despre cazul banderolei de căpitan la FCSB, dar a enumerat calitățile pe care trebuie să le dețină un fotbalist pentru a ajunge un lider adevărat.

ADVERTISEMENT

Cu doar două săptămâni înainte de startul echipei naționale a României în preliminariile pentru Euro 2024, fostul fotbalist al Stelei este de părere că ”tricolorii” va avea un căpitan adevărat atunci când vor participa la turneele finale.

Fanatik SuperLiga, emisiunea care vine cu numeroase exclusivități din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri. Cu Horia Ivanovici, luni marți și vineri, și Ioana Cosma, miercuri și joi, ca prezentatori. Fanatik SuperLiga este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT