News

Dezvăluiri șocante! Cadrele medicale de la ATI poartă pamperși! “Nu avem voie să dăm costumul jos! Suntem ca la război”

20.07.2020 | 15:43
Dezvaluiri socante Cadrele medicale de la ATI poarta pampersi Nu avem voie sa dam costumul jos Suntem ca la razboi
ADVERTISEMENT

Nu doar bolnavii, ci și majoritatea medicilor din România care se află în prima linie a luptei cu COVID-19 traversează perioade extrem de dificile.

În secțiile ATI din spitale lupta cu boala este una crâncenă, iar sacrificiile acestor cadre medicale sunt unele pe care cu greu ni le putem imagina.

ADVERTISEMENT

Echipați din cap până în picioare pentru a se proteja de virus, angajații de la terapie intensivă sunt, probabil, angajații din sistemul sanitar cei mai afectați de pandemie.

Cadrele medicale de la ATI, mărturii cutremurătoare despre condițiile în care muncesc

Cadrele medicale angrenate în lupta cu COVID-19, în zonele de anestezie și terapie intensivă (ATI) din spitalele României nu se luptă doar cu boala, ci și cu niște condiții extrem de dificile.

ADVERTISEMENT

Dat fiind faptul că sistemul medical duce o lipsă acută de cadre, numărul infirmierelor și al asistentelor de la ATI este unul extrem de redus.

În afară de aceste carențe de efectiv uman, cadrele medicale lucrează ore la rând în unități fără aer condiționat, în plin sezon cald, fără a avea corpul oxigenat și fără a putea să se ducă la baie sau să bea apă măcar.

ADVERTISEMENT

Angajații de la Institutul Clinic de Pneumoftiziologie Dr. Marius Nasta din București lucrează la foc continuu în această perioadă. Unitatea e plină, atât în zona internărilor cu forme ușoare și medii de COVID, cât și la terapie intensivă.

“Sunt condiții foarte grele, suntem câte o asistentă la 6 bolnavi, stăm în costum câte 6 ore fără să avem voie sa ne dezbrăcăm, sa mergem la baie, fără aer condiționat pentru că nu e voie. 

ADVERTISEMENT

Ne curge transpirația pe noi, avem pamperși pentru că nu avem altă soluție.”, declară o asistentă a unității din Capitală la o emisiune de la Digi24.

Medic de la Marius Nasta: ”Peste 50% dintre externări sunt decese”

În zonele de terapie intensivă din spitalele din țară sunt tot mai mulți pacienți tineri. Medicul ATI Cristian Popa de la ”Marius Nasta” descrie situația: ”Această boală există și e nemiloasă. Avem un pacient tânăr, de 42 de ani”.

Odată ajunși în zonele de terapie intensivă, pentru pacienții cu COVID-19 șansele să scape cu viață sunt reduse la sub 50 de procente: ”Mi-e greu să vă spun, dar peste 50% din cei externați din terapie au fost externați prin deces”, recunoaște cu tristețe același doctor Popa.

România, tot mai  multe cazuri de pacienți internați la ATI

De la o zi la alta, secțiile ATI din România sunt tot mai sufocate de pacienți cu forme grave ale acestei boli. Conform ultimului raport al Grupului de Comunicare Strategică, la ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți.

De la startul pandemiei, în România s-au înregistrat 2.038 de decese ale persoanelor infectate cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT