Apar dezvăluiri șocante privind accidentul de la Suceava soldat cu 5 morți. Așa cum FANATIK va informa, tatăl celor trei copii ar fi provocat tragedia, după ce soția l-a părăsit. A vrut să se sinucidă cu tot cu cei trei copii.
Rudele familiei din comuna Dersca fac mărturii cutremurătoare privind tragedia în urma căreia au murit un copil de trei ani, tatăl acestuia de 28 de ani și încă trei persoane, care se aflau într-o mașină de școală de șoferi.
Daniel Bacrău, bărbatul de 28 de ani, a vrut să-și pună capăt zilelor și să-și ucidă copiii, după ce soția a plecat săptămâna trecută la muncă, în Germania. Între cei doi izbucneau frecvent scandaluri, iar femeia era bătută constant.
Familia spune că Daniel și-a amenințat soția cu moartea, iar când a aflat că aceasta a plecat, a pus în aplicare planul macabru. Ba chiar, bărbatul și-a sunat partenera chiar în momentul impactului cu mașina de școală.
În ciuda rugăminților fetiței sale de 8 ani de a renunța la răzbunare, Daniel a intrat în mașina de școală. „A luat copiii și a zis mă duc să cumpăr ceva. Dani s-a omorât, vorbea cu ea la telefon.
Deodată s-a auzit o izbitură. Fata striga din spate: Tati, tati, oprește-te”, a transmis mama femeii, potrivit Antena 3 CNN. „ Miercuri dimineață, la ora 5 a făcut focul, el dormea, copiii dormeau și ea a plecat din casă, a zis că nu mai poate. Mama a mers la dânșii, a stat cu băieții.
El a plecat la muncă la Suceava. Seara ne-a sunat și a zis că ea e în Germania, a plecat cu avionul că nu mai poate, că a bătut-o, că a zis că o omoară dacă mai stă mult și după, el a amenințat că nu mai vedem copiii deloc.
El a amenințat că vrea să omoare copiii. Dacă n-a putut să o omoare pe dânsa, omoară copiii”, a mai spus o rudă a familiei pentru Botoșani News. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, pe Drumul Morții, E 85. Șoferul de 28 de ani și fiul său de trei ani au murit. Ceilalți doi copii aflați în același autoturism, de patru și opt ani, au supraviețuit.
În cea de-a doua mașină implicată în tragedie se aflau instructorul auto, un bărbat de 76 de ani din Siret, dar și doi tineri de 18 ani. Cei trei și-au pierdut viața.