CFR Cluj traversează o perioadă extrem de tulbure din punct de vedere financiar. Chiar dacă și-au salvat sezonul prin calificarea în preliminariile Conference League, ardelenii nu sunt mulțumiți de faptul că nu și-au mai încasat salariile pe lunile martie și aprilie. Marius Șumudică, fostul antrenor al formației din Gruia, a reacționat vehement.
CFR Cluj, fosta campioană a României, a avut parte de un sezon plin de evenimente tensionante. Echipa patronată de Neluțu Varga, cel care a anunțat când va pune noul antrenor, a reușit să ajungă în play-off și să încheie stagiunea pe locul 3, care i-a garantat participarea în preliminariile Conference League, însă situația financiară lasă de dorit. Neluțu Varga a dat însă asigurări că lucrurile vor intra în normal până la finalul săptămânii, spunând în exclusivitate pentru FANATIK că va veni personal la Cluj în zilele următoare. Marius Șumudică a răbufnit când a auzit prin ce trece fosta sa echipă.
„Mă înspăimântă ceea ce se întâmplă la CFR Cluj… E jalnic, strigător la cer. Când am antrenat eu acolo erau de 4 luni neplătiți, dar nu văzusem un jucător să depună memoriu. Acum, jucătorii ăștia străini, am înțeles că au depus 10 memorii. Așteaptă prima zi după două luni, pac notificare… Mă așteptați la colț să îmi dați cu barda în cap? Eu nu zic că nu au voie, că e dreptul lor, dar nu am văzut niciodată memoriu imediat la două luni. Credeți că CFR Cluj e singura echipă ajunsă în situația asta? Camora, câte memorii a băgat, mă, până acum? Niciunul. Deac, câte memorii a băgat? Omul ăla stă și se chinuie să facă rost de bani, dar tu ca jucător să aștepți prima dată după salariu să notifici că dacă nu primești banii rămâi liber și le iei banii pe tot contractul… Nu am văzut în viața mea ce fac străinii acum. Pe mine m-a deranjat gestul. Mă, să aștepți prima zi trecută după două luni și să depui memoriu? (n.r. – Popa, Sinyan, Ilie și Biliboc merg la Rapid) Îl văd ei guguman pe Neluțu să piardă jucători pe nimic?”, a spus inițial Șumudică.
Ulterior, Marius Șumudică a spus cum ar proceda în cazul fotbaliștilor care, deși plătiți anterior la timp și considerați vedete, au decis să depună memorii. Tehnicianul român a spus că i-ar ține în tribune la fiecare meci, drept exemplu pentru restul. „Neluțu este un patron care nu va pierde niciodată jucătorii… A adus zeci de milioane de euro și acum să nu plătească un salariu să îi țină? Știți ce le-aș face jucătorilor ăștia? Vreo 2-3 din momentul de față ținuți în tribună, nu mai joacă niciun meci, ca să dai un exemplu.
Eu sunt de acord că jucătorul trebuie să-și primească banii, dar nu există… Adică unii sunt mai fraieri și voi ăștia sunteți mai deștepți? Acolo se rupe grupul. Și din păcate era un grup frumos acum la CFR, au făcut rezultate, nu trebuia să se ajungă la astfel de și mizerii”, a mai spus Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.