Cazul lui Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, a ţinut capul de afiş al începutului de an, după interviul pe care acesta l-a acordat din Italia jurnalistului Dan Capatos, de la Cancan. Subiectul a fost dezbătut şi în emisiunea „Giovanni Show”, unde impresarul Giovanni Becali a făcut dezvăluiri despre acest caz.
Giovanni Becali a făcut dezvăluiri în premieră despre dedesubturile interviului acordat de Mario Iorgulescu. „S-au făcut nişte chestii, nişte combinaţii, băiatul a primit nişte bani, e o combinaţie”, a spus Becali, la „Giovanni Show”. „A dat o lovitură jurnalistică (n.r. – Dan Capatos), dar s-au plătit nişte bani. A dat lovitura ajutat şi de alţii. De la Gino ştiu. Nu vreau să dezvolt mai mult, dar a primit bani, da. Şi era şi influenţat de alcool…”, a mai afirmat impresarul.
Giovanni Becali nu a vrut să dezvăluie suma care i-a fost oferită lui Mario Iorgulescu pentru interviu, dar a dat de înţeles că nu este foarte mare, o sumă care nici pe departe nu se apropie de 40.000 de euro. El este de părere că în spatele celui care i-a luat interviul lui Mario se ascund, de fapt, alte interese. „N-a făcut-o Dan Capatos, cred că a făcut-o altcineva”, a adăugat el.
Impresarul îl cunoaşte pe Mario Iorgulescu de când era copil şi s-a declarat şocat de transformarea acestuia. „În situaţia asta, copilul lui Gino n-are nicio şansă să se reabiliteze. E bolnav, nu mai are nicio şansă. Îl cunosc pe Mario de când avea 6-7 ani. L-am trimis în Elveţia, am vrut să-i dau eu nişte bani să se ducă în Elveţia să facă şcoala. Să stea acolo, sa nu mai vină aici, că se tot întorcea. Am vrut să mă duc eu acolo în Elveţia.
Îl cunosc de mic copil. L-am avut la masă cu mine, îl cunosc ca pe copilul meu. Acum e un copil de nerecunoscut”, a povestit Giovanni Becali, plin de amărăciune.
În acelaşi timp, el a dezvăluit şi durerea părinţilor lui Mario, care a lăsat urme adânci pe chipurile acestora. „Să nu fii în pielea lui Gino şi a nevestei lui! Să nu fii în pielea lui! Tu nu vezi că s-a cocoşat? Bine că s-a mai bărbierit. E prietenul meu de 40-50 de ani”, a spus Becali. De asemenea, el a dezvăluit sacrificiile pe care le-a făcut Gino Iorgulescu, pentru Mario: „Gino avea casă la Snagov. A vândut-o şi p-aia, a vândut tot! A vândut tot pentru acest copil”.
Mario este singurul copil al lui Gino Iorgulescu, iar durerea preşedintelui LPF este cu atât mai mare. „Cum să nu fie supărat? Să ai un singur băiat… Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am fete, Gigi să-i mulţumească lui Dumnezeu că are şi el trei fete, Victor la fel, o fată. Că dacă noi, din trei, aveam câte un băiat fiecare, Dumnezeu ştie ce figuri făceau ăştia prin oraş”, este concluzia lui Giovanni Becali.