Diego Maradona, legenda fotbalului mondial, a decedat în 2020 în circumstanțe tragice. Procesul privind moartea fostului mare fotbalist a început în martie 2025, însă a fost anulat mai apoi, din cauza judecătoarei Julieta Makintach. Presa din Argentina a făcut dezvăluiri incredibile despre acuzațiile aduse acesteia.
Procesul privind decesul lui Diego Maradona a fost anulat la finalul lunii mai, din cauza judecătoarei Julieta Makintach, despre care s-a descoperit că era implicată în filmarea unui documentar legat de acest caz, care urma să se numească „Justiție Divină”. Mai întâi, aceasta a fost recuzată, dar apoi procesul a fost anulat.
Presa din Argentina a descoperit că judecătoarea era una dintre protagonistele documentarului și fusese de acord cu filmările clandestine de la tribunal. Acest lucru a fost dezvăluit de Jose Maria Arnal Ponti, președintele companiei de producție Ladoblea SA, care se ocupa de acest proiect.
Acesta a menționat și costurile inițiale ale miniseriei, care s-ar fi ridicat la aproximativ 800.000 de dolari, dar și faptul că unul dintre cei doi scenariști ai documentarului era prieten din copilărie cu Julieta Makintach. Imagini din documentar au fost găsite după ce avocații familiei Maradona au scos în evidență prezența camerelor neautorizate în timpul procesului.
Julieta Makintach și-a dat demisia după startul scandalului din Argentina, printr-o scrisoare adresată guvernatorului din Buenos Aires, Axel Kicillof. După ce aceasta va fi acceptată, Makintach își va pierde imunitatea, iar tribunalul va fi liber să o cerceteze.
Procesul privind moartea lui Diego Maradona se va relua curând, după ce alți trei judecători, Roberto Gaig, Alejandro Lago și Alberto Ortolani, au fost numiți. Opt persoane din domeniul sănătății (medici, psihiatri, psihologi și asistente medicale), sunt acuzate că au contribuit prin neglijență la decesul lui Diego Maradona.
„El Pibe de Oro” a decedat pe 25 noiembrie 2020, la aproximativ trei săptămâni după ce a fost operat pe creier într-un spital din La Plata. Neurochirurgul Leopoldo Luque, care a efectuat intervenția chirurgicală, se numără printre cei acuzați în proces.