Life

Dezvăluirile lui Florin Călinescu după ce s-a retras din televiziune: “Guvernele, serviciile secrete și grupurile oculte speculează superficialitatea consumatorului!”

După ce a anunțat că renunță la televiziune, actorul Florin Călinescu susține că fenomenul Fake news a luat amploare din pricina superficialității consumatorului.
12.06.2022 | 07:55
Dezvaluirile lui Florin Calinescu dupa ce sa retras din televiziune Guvernele serviciile secrete si grupurile oculte speculeaza superficialitatea consumatorului
Florin Călinescu ia pulsul fenomenului „Fake news”: „Guvernele, serviciile secrete și grupurile oculte speculează superficialitatea consumatorului!” (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

Florin Călinescu este actor, om de televiziune, dar mai ales unul dintre cele mai charismatice personaje mediatice. Fenomenul „Fake news” nu-l lasă deloc indiferent, dar, în opinia sa, informațiile false (sau denaturate) promovate de anumite grupuri de interese sunt răspândite cu succes cu largul concurs al publicului.

Florin Călinescu, despre știrile false: „Guvernele, serviciile secrete și alianțele au închis omul într-o cușcă, în care pendulează pentru a supraviețui”

Încă de la început, Florin Călinescu ne-a surprins, afirmând că, în ciuda popularității, dar mai ales a îndelungatei sale activități în cadrul mai multor posturi de radio și de televiziune (ultima experiență petrecându-se la Prima TV), nu este un pasionat prin excelență al fenomenului mediatic.

ADVERTISEMENT

„Nu sunt un consumator de mass media, pentru că, în afară de sport, unde se vede scorul pe tabelă, nu am cum să găsesc ceva deosebit. Dacă văd că scorul este de 3-1, nu mă interesează ce scrie unul sau altul, despre ofsaid, VAR, arbitraj sau transferuri. Ăla e scorul, salut, la revedere!”, a declarat vedeta TV, în exclusivitate pentru FANATIK.

Florin Călinescu
Florin Călinescu, unul dintre cei mai charismatici oameni de televiziune din România (sursa hepta.ro)

Imediat, discuția a reintrat pe făgașul inițial, cel al știrilor false, tot mai des promovate în mass-media de la noi și din străinătate.

ADVERTISEMENT

„Fenomenul ‘Fake news’ este împământenit, din pricina superficialității consumatorului. Acesta aleargă de dimineața până seara ca să facă rost de o bucată de pâine, și seara, cu o bere în mână sau amețit de soare, înghite ce primește din partea guvernelor, a serviciilor secrete, a alianțelor și a altor entități. Acestea au ajuns, după 150 – 200 de ani, să închidă omul într-o cușcă, în care el pendulează între salariu sau pensie și strictul necesar pentru a supraviețui”, este de părere Florin Călinescu.

Artistul a ținut să-și justifice teoria: „Gândiți-vă că, acum 200 de ani, omul n-avea nevoie de toate astea, și-l durea în c… de prețul benzinei, de gigacalorie și de costul gazelor din Marea Neagră. Cu siguranță, lucrurile se schimbau atunci când era vorba despre un război, de care auzea toată lumea… Așadar, fiind captiv în oraș, într-o entitate din care este obligat să-și câștige salariul, pentru a-și putea procura tot borhotul creat de acești oameni, care, în general produc un cancer masiv, consumă acest produs”.

ADVERTISEMENT

O „conspirație” din care dispar ziarele

Călinescu a continuat să comenteze „chestiunea zilei” pe același ton, dar a menționat că, în ultima vreme, presa scrisă a pierdut din putere și, din acest motiv, nu mai reprezintă un rezervor de „Fake news” atât de bogat.

„Diverse entități, servicii și patroni, care sunt mână în mână, pun pe ecranul televizorului, al tabletei ori al telefonului, asemenea chestiuni. Slavă Domnului că dispar ziarele, hârtia, și că mai lăsăm în pace niște copaci!”, a explicat actorul.

ADVERTISEMENT

De asemenea, interlocutorul nostru a comentat și felul în care receptorul face față avalanșei de știri denaturate: „Ne trezim obosiți, stresați, mergem undeva la muncă, vreo opt ore, luăm niște bănuți, dar auzim că s-a scumpit coșul zilnic”.

Fake News
„Fake news”, mereu un subiect actual (sursa hepta.ro)

„Omul nu mai are timp să gândească și nu mai poate fi liber”

Vedeta de televiziune consideră că, „dacă băieții despre care vorbeam adineauri au pus stăpânire pe terenul de joc, asta ne livrează: „Atenție, se scumpesc gazele!”… Păi, nu le mai arde ăstora de nimic, deși, dacă ne uităm pe stradă, mașinile merg bară la bară”.

„Atenție, se scumpesc cartofii, uleiul, zahărul, chiria, apartamentele, taxele, impozitele, locul de parcare, statul în oraș, plastilina, medicamentele și tot aerul pe care îl respirăm! Și atunci, omul nu mai are timp să gândească și nu mai poate fi liber, pentru că pleacă de la o sarcină la alta ca să-și cumpere doar o parte din cele enumerate mai sus, dintr-o listă care nu poate fi epuizată”, a detaliat Florin Călinescu.

Cu nostalgie și cu umor, artistul a rememorat: „Străbunicii mei au trăit 100 de ani la țară și, cu excepția unor ceaune, pe care le cumpărau toamna din târguri, și-au produs orice. Au făcut tacâmuri din lemn, haine din lână, mobila au făcut-o cu tesla, și casa, cu mâinile goale. Iar medicamentele le luau din pădure și de lângă gard. N-au știut ce reprezintă banii, spitalul, farmacia și alte lucruri, care astăzi îl apasă pe om încă de la naștere”.

„Uneori, mi-e comod să nu-mi pun capul la contribuție”

Am dorit să aflăm care este, în opinia intervievatului nostru, cea mai obișnuită formă de „Fake news”, dacă nu chiar cea mai simplu și mai… plăcut de „îngurgitat” de către publicul larg. Într-adevăr, există știri false sau chiar tendențioase, îmbrăcate cu umor, dar și altele care capătă forma evocării unor dezastre.

„Cetățeanul consumă orice tip de fake news, începând cu tragediile care „prind” cel mai bine: de la cutremure, incendii, război, crime, faliment, curs valutar și punctul de pensie, până la tot felul de artisticării sau curiozități de tipul „a fost descoperit un animal marin de 600 de metri” sau „o studentă din Voluntari a găsit leacul împotriva impotenței”, s-a amuzat Călinescu.

Mai mult, omul de televiziune a oferit inclusiv propriul său exemplu: „Chiar și pentru mine, din pricina oboselii, este uneori mult mai comod să nu-mi pun capul la contribuție și răsfoiesc tot felul de chestii. Mai aflu că unu’ a ajuns pe schiuri până la Polul Nord, de parcă ar folosi cuiva, în mod necesar. Dar noi ne minunăm, gândindu-ne cum o fi stat ăla în frig, pe acolo…”

Anarhiștii și paradoxul sănătos al dictaturilor

Florin Călinescu a revenit la părerea potrivit căreia consumatorul de „Fake news” se înscrie printre principalii vinovați de expansiunea fenomenului.

„În loc să culegem porumbul cu mâna, cu coasa sau cu secera, ne ducem acasă striviți. Repet, pe vremuri, oamenii își făceau totul acasă și erau sănătoși. Așadar, omul consumă din comoditate, iar câțiva anarhiști de pe planetă n-au ce să facă…”, a subliniat acesta.

În plus, interlocutorul FANATIK a glumit pe seama situației din alte zone ale lumii, unde știrile false, evident, cu excepția celor „oficiale”, promovate de guvernele dictatoriale, ca politică de stat, lipsesc cu desăvârșire.

„Sigur, în America de Sud, în Africa sau în Asia există populații care nici măcar nu au acces la informații, ca să nu mai vorbim despre ce se întâmplă în contextul dictaturilor din China, Coreea de Nord sau din unele țări arabe, unde individul nu are nici măcar acces la „Fake news-urile” produse de televiziunile de consum. Ha, ha ha!”, s-a amuzat artistul.

Aleksei Navalnîi
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a declanșat o polemică internațională (sursa hepta.ro)

Aleksei Navalnîi și tenismena Shuai Peng, victime ale știrilor denaturate

La final, am dorit să aflăm și care este opinia intervievatului nostru referitoare la modul în care ne-am putea proteja de avalanșa de știri denaturate. Așa cum era de așteptat, am zâmbit la auzul răspunsului:

„Pentru chestia asta nu există un prezervativ sau un Colebil! Iar cei care, totuși, încearcă să-și pună capetele la contribuție, n-au ce face. În familiile și în grupurile lor sociale există o serie de escrescențe, iar în societate ești privit ciudat”.

Imediat, însă, tonul a redevenit serios, iar Călinescu a oferit exemplul disidentului rus Aleksei Navalnîi, persecutat de regimul lui Vladimir Putin, dar s-a referit și la jucătoarea de tenis Shuai Peng, care a dispărut aproape inexplicabil, timp de două luni de la momentul unor acuzații de natură sexuală aduse de mass – media unui politician chinez.

„Să luăm cazul lui Aleksei Navalnîi. Dacă omul se luptă cu dictatura și inclusiv cu fake news-urile, este acuzat de nebunie. Se încearcă eliminarea sa fizică și dacă această variantă nu este posibilă, ajunge în carceră. Ori, să privim cazul jucătoarei chinezoaice ce tenis Shuai Peng. Nu știa nimeni dacă urma să apară, să nu apară, dacă a fost răpită…”, a declarat actorul.

Florin Călinescu a opinat că, până la urmă, suntem cu toții egali în fața acestui fenomen: „Guvernele, serviciile secrete, precum și alte entități bancare și entități oculte, Davos (n.r forum al oamenilor de afaceri), familia Rottenberg (n.r grup de oligarhi ruși, sancționați pe premierul britanic Boris Johnson), toți ăștia mănâncă ouă de țară și nu ascultă lucruri de genul acesta. Ei le fabrică. Acești oameni merg în Elveția, la aer curat, și crează asemenea chestii!”.

„Nu e nimic ascuns în materie de „Fake news”. Totul se produce pe față. Și prin asta se încearcă eliminarea țărilor care produc putere și avere prin petrol și gaze, și observ că Europa dă tonul unei acțiuni care, într-adevăr, poate fi benefică din punct de vedere ecologic, dar, în momentul în care pui Rusia, Iranul, Venezuela, Siria și țările arabe cu botul pe labe, le-ai secat puterea, iar ele nu sunt pregătite să producă energie alternativă”, a încheiat Florin Călinescu, dialogul cu FANATIK.

De ce a renunțat Florin Călinescu să mai apară pe TV: “Televiziunea a murit! Trăiască internetul!”

Rolul pe care se pare că l-au adoptat, după părerea interlocutorului nostru, posturile de televiziune pare să-l fi îndepărtat, cel puțin deocamdată, pe „omul orchestră” de lumea TV. Sau, poate tocmai pentru faptul că Florin Călinescu și-a demonstrat, din 1990 încoace, aceste valențe de „om orchestră în mass – media” îl delimitează acum de televiziunea clasică, iar „fenomenul” pare să-i întrepte pașii către un alt tip de comunicare mediatică.

Pentru că vorbeam despre fenomenul „fake news” și despre panica generată de o serie de informații, trebuie precizat că actorul a postat, recent, câteva rânduri pe o rețea de socializare, care au darul să șocheze sau, cel puțin, să trezească interes pentru traictoria viitoare a lui Florin Călinescu, în spațiul public.

„Televiziunea a murit. Trăiască internetul! Mi-a trebuit un răgaz să înțeleg ce înseamnă treaba asta. În câteva zile vin cu adrese de youtube, insta și tictoc. Și pe urmă, cu conținut”, a scris Florin Călinescu, pe un site de socializare.

ADVERTISEMENT