Fotbal intern

Dialog aprins între Ionuț Negoiță și Ionel Dănciulescu: „Eu ce garanție am avut când am băgat bani la Dinamo” + ce datorii au „câinii”

10.04.2020 | 18:11
Dialog aprins intre Ionut Negoita si Ionel Danciulescu Eu ce garantie am avut cand am bagat bani la Dinamo  ce datorii au cainii
ADVERTISEMENT

Ionuț Negoiță a vorbit despre datoriile pe care Dinamo le are și a mărturisit din nou că nu mai vrea să aibă legătură cu formația din șoseaua Ștefan cel Mare.

Patronul „câinilor” a avut și un dialog aprins cu Ionel Dănciulescu, care cere garanții pentru a investi bani la Dinamo.

ADVERTISEMENT

Dialog aprins între Ionuț Negoiță și Ionel Dănciulescu

Ionuț Negoiță și Ionel Dănciulescu au avut un dialog aprins pe tema banilor pe care fostul golgeter din „Groapă” vrea să îi investească la Dinamo.

Dănciulescu cere garanții pentru a investi bani la Dinamo: „Unii au împrumutat clubul și au primit înapoi banii cu o dobandă mai bună decât la bancă. Eu nu am vrut decât să am niște garanții, nimic mai mult.

ADVERTISEMENT

Dacă am o garanție certă, fac viramentul pentru Dinamo, până atunci nu-mi pierd banii câștigați prin trudă și fac lucrul acesta doar pentru Dinamo. Am vorbit și eu la Ligă și am primis un răspuns că nu se știe ce va fi”.

„În legătură cu scandalul cu Ștefan Bărboianul, dânsul s-a înconjurat de anumiți oameni care l-au sfătuit greșit” , a mai spus Ionel Dănciulescu.

ADVERTISEMENT

Ionuț Negoiță a replicat și i-a explicat lui Ionel Dănciulescu faptul că nu există garanții în fotbalul din România: Ai primit toate informațiile și contractul. Eu ce garanție am avut când am băgat bani la Dinamo.

Liga și drepturile TV nu vor dispărea. Dacă nu ne putem baza pe drepturile TV din vară e grav, că tot fotbalul românesc se duce”.

ADVERTISEMENT

„Vând 82% din acțiuni pentru un leu!”

Ionuț Negoiță a vorbit despre situația de la Dinamo și a anunțat că vinde acțiunile pe un leu:„Dacă se va mai prelungi, cred că ține de UEFA situația. Eu sunt la aceeași idee demult, tot caut pe cineva care să vină să ia pachetul de la Dinamo.

10% din pachetul de 82 a ajuns la suporteri, iar ci 82% vreau să îi dau pe un leu. Vorbim despre 82% care e un pachet substanțial și tot ce înseamnă restul a ceea ce implică un club.

Eu am renunțat la a recupera ceea ce am investit. Există datorii: pentru licență cei 170.000 de euro, salariile  restante pe ianuarie și februarie și mai sunt eșalonate la ANAF vreo 500.000 de euro. 2.000.000 de euro ar fi costul total”.

„Nicio propunere nu a fost serioasă. Eu am dat curs oricărei variante, am zis că nu se știe de unde sare iepurele, iar eu mi-am dorit să mai văd Dinamo în prima ligă nu în liga a patra.

Am dat curs chiar și ofertelor care nu păreau serioase. De doi ani și ceva de când am vrut eu să ies au fost multe oferte neserioase”, a mai spus patronul lui Dinamo.

„Ceea ce e foarte clar, mai sunt 20 de zile până la termenul limită și dacă nu vine cineva să-și asume răspunderea, clubul retrogradează. De data asta nu voi salva clubul, eu nu glumesc cu treaba asta.

Eu am luat clubul dintr-o situație mult mai rea decât cea de acum, dar mi-am asumat. Eu mi-am targetat niște sume, iar pentru performanță nu au mai rămas bani. Văd că toată lumea ia în glumă situația de la Dinamo.

Am tot văzut dinamoviști declarați care fug acum ca iepurii. Dacă dinamoviștilor nu le pasă de ceea ce se întâmplă la club eu las lucrurile să meargă natural.

Eu cu suporterii, care mi se par singura soluție fezabilă, le-am spus să le dau pachetul majoritar. Ei au strâns 1.000.000 de lei și trebuie făcut în continuare și să contribuie.

Le-am mai spus să meargă la primăria sectorului doi , la ministerul apărării, să caute și să primească ajutor”,  a continuat Ionuț Negoiță

„Clubul chiar dacă nu mai e pe numele meu, eu de doi ani le tot spun să caute soluții, să găsească pe cineva care să ducă mai departe acest club.

Eu o să uit timpul meu, banii mei și să rămân cu un leu, dar ei să caute soluții. Suporterii au zis că nu îi interesează să preia clubul.

Și luni pot livra acțiunile, le pot da și suporterilor dacă strâng 180.000 de euro, că fotbalul nu e pentru mine. Drepturile TV din vară nu sunt cesionate, cele din sezonul acesta da. Se poate verifica la Ligă.

Nu mai e problema mea, dacă cei care țin la Dinamo nu fac nimic eu ce pot să fac. Fac un apel disperat să caute pe cineva care să finanțeze, pentru că eu pentru Dinamo nu mai reprezint nimic, iar Dinamo pentru mine la fel.

Eu nu am câștigat nimic, banii au rămas în club, s-au plătit salarii, mulți vorbesc să se audă ca Mircea Rednic, că suporterii îl vor. El e pe val acum, la cea mai bună echipă din România.

40.50.000 de euro au rămas cesionate pentru vară. Cine a dat cu împrumut a luat înapoi”, a încheiat Ionuț Negoiță.

ADVERTISEMENT