Alexander Zverev, numărul 2 mondial, unul dintre cei mai în formă jucători de la Turneul Campionilor, a debutat cu dreptul la competiţia de la Torino. De asemenea, Zverev a ieşit în evidenţă cu un dialog ”fierbinte” pe care l-a purtat ulterior cu jurnalista britanică Laura Robson.
Cel puțin pe hârtie, neamțul Zverev pare să fie principalul rival pentru liderul mondial Jannik Sinner la Turneul Campionilor de la Torino, în absența jucătorilor legendari din ultimele două decenii. Alexander Zverev a câştigat recent Mastersul de 1.000 de puncte de la Paris şi a urcat pe poziţia a doua în clasamentul ATP, peste Carlos Alcaraz.
Tenismenul german şi-a demonstrat forma bună şi în primul meci de la Turneul Campionilor. În grupa ”John Newcombe”, el a debutat cu o victorie fără emoţii împotriva rusului Andrei Rublev, numărul 8 ATP, pe care l-a învins cu 6-4, 6-4.
Câştigător de două ori la Turneul Campionilor, în 2018 şi 2021, Alexander Zverev va evolua în continuare cu norvegianul Casper Ruud, care a reuşit surpriza primei etape din faza grupelor, depăşindu-l pe spaniolul Carlos Alcaraz, cu 6-1, 7-5.
Despre Zverev, care s-a aflat până de curând într-un proces cu o fostă parteneră de origine română, se vorbeşte în aceste zile şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat după meciul cu Rublev. Ceea ce trebuia să fie un banal interviu acordat după o victorie clară s-a transformat însă într-un dialog inedit şi neaşteptat cu fosta jucătoare Laura Robson.
Discuţia uşor caraghioasă dintre cei doi a stârnit un val de reacţii pe reţelele sociale, Zverev fiind acuzat că şi-a pierdut capul în faţa frumoasei sale interlocutoare. Mai mult, el a dezvăluit cum a decurs întâlnirea din culise dintre cei doi, detalii care au stânjenit-o vizibil pe Laura Robson.
Jurnalistă pentru Sky Sport, Robson e recunoscută pentru prezenţa sa plăcută în anturajul marilor turnee din circuitul masculin. Ea a început interviul cu Zverev amintindu-i că i-a spus într-un cadru privat că nici măcar n-a transpirat în duelul cu Rublev.
”Să spunem adevărul…Ți-am oferit o strângere de mână, dar apoi, pentru că era prea formal, am vrut să-ți dau două săruturi pe obraz, dar tu mi-ai spus că sunt prea transpirat”, a răspuns Zverev, discuţie care se poate vedea AICI.
După ce a trecut la lucruri serioase, legate de tenisul practicat de Zverev, Laura Robson, 30 de ani, retrasă din 2022 din tenis, a mai avut o surpriză la finalul interviului, oprit de german din senin. ”Mă faci să mă simt nervos, încep să mormăi și nu mai știu ce să spun”, a afirmat Zverev cu zâmbetul pe buze.