Nicolae Ciucă, președintele PNL, a vorbit din nou despre cartea sa, „În slujba țării”, fiind pus în dificultate atunci când a fost întrebat de banii învestiți în promovarea ei.
Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, a vorbit din nou despre cartea sa, fiind invitatul Andreei Esca la Știrile PRO TV.
Unul din subiectele discutate de cei doi a fost cartea sa autobiografică, recent lansată, „În slujba țării”, despre care site-ul de investigații Snoop a afirmat că a costat patru milioane de euro promovare, panotaj etc. Președintele PNL a spus că „În slujba țării”, volum autobiografic, i-a adus avantaje, fiindcă a căpătat expunere și notorietate.
„Haideți să vorbim și despre carte? Credeți că v-a ajutat?”, a întrebat Andreei Esca. „Cu certitudine am căpătat notorietate”, a răspuns liderul PNL. Moderatoarea i-a reamintit candidatului liberalilor la alegerile prezidențiale și bancurile care circulă pe seama panourilor lui de pe marginea șoselelor, după care șoferii ar măsura distanța pe care o mai au de parcurs până la destinație.
„Cu certitudine. Știți că sunt și bancuri, până când ajungi nu știu unde câți Ciuci sunt”, a spus jurnalista PRO TV.Nicolae Ciucă a insistat pe cartea sa, spunând că în ea cititorii pot descoperi viața sa din copilărie și până la momentul actual.
„Am căpătat notorietate, e o carte care descrie viața mea din copilărie până în momentul în care ne aflăm. Este o carte scrisă din suflet pentru toți cei care mi-au zis ‘Cine ești tu cu adevărat?’”, a continuat Ciucă.
Candidatul PNL la prezidențialele din noiembrie a evitat însă un răspuns direct la întrebările jurnalistei despre banii investiți în cartea sa. „Considerați că a meritat efortul financiar?”, a întrebat Esca. Nicolae Ciucă a răspuns: „Cartea nu a costat”.
„Nu, dar au costat panourile. Și închirierea, panotarea, adică ne ducem până la 4 milioane de euro până la finalul anului”, a reluat jurnalista. „Nu este așa”, a replicat liderul PNL. Întrebat iar la ce sumă s-a ajuns cu acest volum autobiografic, Ciucă a evitat iar un răspuns direct. „Este vorba de banii pe care un partid poate să-i folosească în campanie”, a spus el.
„E adevărat, dar banii vin de la buget”, a precizat Esca. Ciucă a continuat: „Pentru comunicare, pentru propagandă. Și atunci dacă ne uităm la banii cheltuiți de partide pe bannerele”.… Esca a încheiat: „Sigur, dacă ne comparăm cu alții…”
Într-o altă emisiune, la Digi 24, Nicolae Ciucă a precizat că volumul „În slujba țării” nu a costat „în sine” mai mult de 20.000 de euro, tipărirea cărții fiind suportată de PNL. „Deci nu este nimic altceva decât o campanie de comunicare, o campanie de promovare a liderului Partidului Naţional Liberal. Uitaţi-vă câţi bani s-au cheltuit de către celelalte partide în promovarea pe reţelele de socializare. Credeţi că e mai puţin? Banii sunt şi din subvenţii şi din cotizaţii”, a spus Ciucă