Fotbal international

Dialogul momentului după Real Madrid – Barcelona 2-1! Ce i-a spus Modric lui Pique. Video

11.04.2021 | 16:34
Dialogul momentului dupa Real Madrid  Barcelona 21 Ce ia spus Modric lui Pique Video
ADVERTISEMENT

Real Madrid a câștigat al treilea ”El Clasico” la rând, iar Luka Modric nu s-a putut stăpâni la final să nu-l înțepe pe Gerard Pique. Scurtul dialog dintre cei doi a devenit viral.

Stările de spirit din loturile celor două mari rivale au fost în opoziție totală la finalul partidei Real Madrid – Barcelona, câștigată de ”Los Blacos” cu 2-1.

ADVERTISEMENT

Dincolo de respectul reciproc pe care și-l arată jucătorii celor doi giganți ai Spaniei, apar și momente care fac deliciul suporterilor și a jurnaliștilor. Un astfel de episod i-a avut ca protagoniști pe Luka Modric și Gerard Pique.

Dialogul momentului după Real Madrid – Barcelona 2-1. Luka Modric: ”Câte mai voiai?”

Finalul partidei de pe arena ”Alfredo Di Stefano” a fost pe muchie de cuțit. După o repriză fadă, Barcelona a trecut în controlul jocului, dar nu a putut remonta avantajul madrilenilor, luat încă din prima parte a derby-ului (2-0).

ADVERTISEMENT

Imediat după fluierul final al centralului Gil Manzano, Gerard Pique, ținut pe bancă de antrenorul Ronald Koeman pe toată durata partidei, s-a dus ață spre arbitru, având ceva să-i reproșeze.

Inițiativa internaționalului spaniol a fost taxată de Luka Modric, în momentul în care cei doi și-au dat mâna: ”Acum te duci să te plângi, nu?”, l-a întrebat croatul. ”Ei bine, patru minute?”, a replicat Pique, cu referire la minutele adiționale. ”Și câte mai voiai?”, la înțepat fostul ”Balon de aur”, conform cotidianului Marca.

ADVERTISEMENT

Real Madrid a depășit-o pe Barca în clasament și are a doua șansă la titlu

”El Clasico”, cel mai urmărit meci de fotbal al planetei, a fost o confruntare extrem de atractivă, ambele echipe făcând o risipă uriașă de efort. Madrilenii s-au impus cu 2-1, grație golurilor marcate încă din prima repriză de Benzema și Kroos.

Dominarea Barcelonei din actul secund a fost evidentă, dar golul lui Oscar Mingueza a fost insuficient pentru a opri supremația Realului din ultimii doi ani, din derby-ul Spaniei.

ADVERTISEMENT

În urma acestui succes, Real Madrid a urcat pe locul 1 cel puțin până duminică seara când este programat meciul dintre Betis Sevilla și Atletico. Real și Atletico sunt la egalitate de puncte (66), unul peste Barcelona, considerată de specialiști doar a treia favorită la câștigarea campionatului.

ADVERTISEMENT