România a reușit o victorie de excepție în fața Austriei, scor 1-0, unicul marcator al întâlnirii fiind Virgil Ghiță, în minutul 90+5. Mircea Lucescu a efectuat doar două schimbări în acest duel, în minutul 72, când Popescu a ieșit accidentat, și în 88, moment în care Bîrligea i-a lăsat locul pe teren lui Munteanu. În timpul partidei, selecționerul a purtat un dialog cu Decebal Rădulescu vizavi de lipsa modificărilor.
În cadrul ediției speciale de FANATIK SUPERLIGA, Mircea Lucescu a dezvăluit că a purtat un dialog cu Decebal Rădulescu în timpul România – Austria. Ziaristul l-a întrebat de ce nu modifică niciun jucător, iar selecționerul a răspuns că nu are pe cine să schimbe, toți jucătorii evoluând excelent.
„Acum, după atâția ani, intuiesc și eu imediat ce urmează să fiu întrebat. Același lucru se întâmplă și la conferințele de presă, simt că unul vrea să pună o întrebare care nu are niciun rost, niciun sens în contextul în care se desfășoară conferința. El îl anticipez imediat, știu ce vreau să spună și de asta spun ‘am explicat și e de ajuns’. Nu trebuie să răspund la toate întrebările.
Era Decebal Rădulescu la meci, pesemne că i s-a spus să stea lângă mine acolo, să audă ce spun și cum fac. El a văzut foarte bine fazele de joc și m-a întrebat pe finalul de meci, era aproape de mine. A zis – ‘Nea Mircea, nu schimbați?’, iar eu am răspuns – ‘Păi tu pe cine ai schimba acum?’”, a declarat Mircea Lucescu.
În continuare, „Il Luce” a transmis că exista riscul, dacă ar fi efectuat schimbări, ca jucătorul care intră pe teren să nu aibă aceeași concentrare ca titularii. Același lucru s-a întâmplat și la modificarea Bîrligea – Munteanu, fundașii austrieci având mai mult curaj în momentul în care atacantul de la FCSB a părăsit terenul.
„Ei jucau de o manieră atât de precisă, atât de organizată, erau atât de siguri pe ei, și fizic la fel. Dacă vedeam că cineva scade randamentul fizic, îl schimbam. Dacă nu, nu poți să schimbi. Există riscul ca atunci când schimbi, cel care intră să iasă din concentrarea echipei și să se comporte diferit.
Este exemplul lui Bîrligea, care a jucat extraordinar. Totuși, am zis să îl schimb în final, să îi dau minute și lui Louis. El va fi un jucător foarte important pentru naționala României în viitor. Louis nu a mai intrat pe traiectoriile lui Bîrligea și astfel că s-a simțit imediat, ne-au dominat, au ieșit cu fundașii.
Bîrligea i-a supus unei așa mari presiuni pe amândoi, încât ei nu au mai avut curajul să iasă. Cum a ieșit, nu am mai făcut același lucru cu Louis, că nu au aceeași calități. Dacă dominam noi în final, Louis ar fi fost în gura porții și ar fi băgat-o în poartă. Ei sunt jucători cu calități diferite”, a adăugat selecționerul.
Mircea Lucescu și-a cerut scuze lui Florin Tănase, jucătorul de la FCSB fiind anunțat că va juca în România – Austria. Selecționerul susține că se aștepta ca atacanții români să cedeze, însă același lucru nu s-a întâmplat. Cât despre evoluția lui Ghiță, „Il Luce” a transmis că fundașul a învățat din greșeli și s-a comportat excelent.
„Eu nu puteam să schimb în momentul acela. L-am întrebat atunci pe Mihăilă… Îmi cer scuze public, i-am spus lui Tănase înainte de meci că va juca. Eu consideram că cineva din atac va ceda, dar nu a cedat niciunul. L-am întrebat pe Mihăilă, dar mi-a făcut semn că e în regulă, așa și la Man.
Ianis, care mai putea, era în regulă. El a făcut o partidă senzațională! S-a comportat nu doar ca un jucător, ci ca un coordonator de joc și în același timp ca un căpitan de echipă.
Am încredere foarte mare în calitățile lui Ghiță, chiar dacă a greșit cu Cipru. L-am băgat în teren fără niciun fel de ezitare! Ne poate ajuta și am avut dreptate. Eu am discuții cu jucătorii, dar pot să le discut și public, nu e niciun fel de problemă. Nu e o măsură în asta, ci doar le explic de ce se întâmplă lucrurile și ce ar trebui făcut. Ghiță a înțeles și s-a comportat foarte bine”, a mai spus „Il Luce”.
În încheiere, Mircea Lucescu a ținut să amintească de declarația lui Bogdan Cosmescu, care l-a criticat pentru faptul că i-a spus public lui Mihai Popescu că a greșit în meciul cu Bosnia. Selecționerul consideră că e benefic pentru fotbaliști să fie supuși unei presiuni, aceștia fiind mai motivați, iar randamentul lor poate crește. Același lucru s-a întâmplat și cu Popescu, care a dat gol la următoarea partidă pentru România.
„Același lucru a fost și vizavi de Cosmescu, care a spus că l-am criticat public pe Mihai Popescu. Eu am explicat ce s-a întâmplat la meciul cu Bosnia. Mihai Popescu era în marcaj cu Dzeko și ar fi trebuit să iasă cu el. El n-a ieșit, s-a oprit, iar Dzeko, imediat cum i s-a pus mingea, a pus-o cu latul și a venit cu centrare.
Mulți spuneau atunci că e Man sau Rațiu de vină. Și ei au fost participanți, dar ultima a fost la Popescu. Ce catastrofă să fie că am spus public? Un antrenor are dreptul să-și spună părerea vizavi de asta. În momentul acesta îi salvezi pe toți ceilalți! Pe unul îl pui în dificultate, dar îi salvezi pe toți ceilalți. Atunci a jucat în următorul meci cu San Marino și a reușit să dea gol Popescu.
Ce legătură are faptul că acum au jucat doi mijlocași diferiți? La meciul viitor s-ar putea să vină ceilalți și să joace! Poate să îi ambiționeze atât de tare faptul că nu au jucat, să se antreneze foarte tare la echipele de club și să ajungă în punctul în care să mă pună în dificultate. Depinde foarte mult de modul în care se vor comporta până atunci”, a încheiat Mircea Lucescu.