Diana Bulimar, prima reacție după ieșirea de la America Express: ”Nu știi exact când e momentul să spui stop”

Medaliate cu aur la numeroase competiții de gimnastică, Diana Bulimar și Larisa Iordache, două dintre cele mai cunoscute campioane ale României, s-au intrat în cursa nebună din America Express, și, după doar câteva zile, au fost primele care au părăsit celebrul concurs. Cu o mare durere în suflet, Diana a avut o primă reacție după difuzarea episodului în care a fost prezentată ultima lor prestație.

Diana Bulimar, reacție după ieșirea de la America Express!

”Didi”, așa cum mai este cunoscută Diana Bulimar, campioană europeană și medaliată la Jocurile Olimpice, autoare de cărți, antrenoare și gazdă de podcast, a plecat în aventura vieții alături de buna ei prietenă, fosta gimnastă Larisa Iordache. În cadrul reality show-ului ”America Express”, cele două au fost puse față în față cu cele mai mari frici, dar și cu situații extreme care le puteau pune siguranța în pericol.

Încărcată de sutele de mesaje pe care le-a primit din partea urmăritorilor după difuzarea emisiunii America Express de pe Antena 1, în care le-a fost anunțată eliminarea din competiție, fosta gimnastă a simțit să împărtășească ceea ce a simțit fix în momentul câmd, în Mexic fiind, au aflat că aventura pentru ele s-a oprit.

”Momentan sunt copleșită de emoții, dar wow! Faptul că am ieșit primele din competiție chiar m-a afectat și, da, știu că ține de mult noroc. După primele trei zile n-am înțeles de ce am ieșit din aventura nebună.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Nu știam ce să fac, mai mult de atât, îmi era rușine să le spun celor de acasă că am ieșit. Exact ca în sport mă așteptam să lupt mai mult, dar poate, totuși, nu era doar despre asta”, a scris Diana Bulimar pe Instagram.

”L-am văzut aproape plângând cu tricolorul în jură efectiv”

Prezentă în cadrul podcastului prezentat de Cătălin Oprișan, apreciata Diana Bulimar a povestit despre cele mai frumoase momente ale ei din cariera de gimnastă, dar și despre momentele în care a părăsit lotul olimpic și a vrut să pună capăt carierei sportive.

Fosta gimnastă, întrebată de cel mai frumos moment al vieții, spune că: ”Momentul în care am ieșit pentru prima dată campioană europeană la Bruxelles în 2012, iar tatăl meu a venit cu tricolorul.

A alergat jumătate de sală și l-am văzut aproape plângând cu tricolorul în gură efectiv. Nu îmi vine să cred cât de multe s-au schimbat, cât de mult m-am schimbat eu și cum am ajuns să văd eu lumea în momentul de față”.

Digisport.ro

A anunțat că divorțează la două ore după ce soția lui a născut, s-a logodit iar și după câteva zile a apărut cu altă femeie

Concurenta de la America Express, clipa care i-a fost ”fatală”

Cu regret, Diana Bulimar vorbește și de cumpenele cărora a trebuit să le facă față în toți anii în care gimnastica i-a fost și mamă. și tată, și casă. Acesta mărturisește că decizia de a pune punct carierei sportive a avut loc, însă, nu poate spune cu exactitate, deoarece, de frică, a amânat momentul la nesfârșit. Teama necunoscutului după ce ai făcut doar sport, este atât de mare, că te poate consuma din interior.

”Nu neapărat accidentările, cât retragerea. Retragerea care nici nu știu când a fost cu adevărat. Nu știi exact când e momentul să spui stop. De aceea și vreau să vorbim mai mult cu sportivii despre lucrurile acestea pentru că, în momentul în care ieși din sport, nu știi ce să faci.

Și atunci, preferi să rămâi cufundat în acel sport în care știi că, poate, acum trei ani ai ieșit campion olimpic sau european. Deși ești conștient în adâncul sufletului tău că nu o să mai ajungi acolo, dar totuși, încă încerci și încerci”, a declarat fosta campioană olimpică.

”O lume în afară în care tu poți să te integrezi”

Accidentările și o lume nouă după sala de antrenament au făcut-o pe Diana Bulimar să conștientizeze că și la opt ani de la ultima ei medalie, în gimnastică totul a rămas tabu, și parcă, nimic nu pare să evolueze în acest domeniu, probabil de aici și nereușitele profesionale. Ea susține în cadrul podcastului la care a fost invitată că: ”După multe accidentări, după ce îți dai seama că există o lume în afară în care tu poți să te integrezi, dacă te ajută și cei de lângă tine și îți poți găsi și alte hobby-uri. Eu mă simt un copil norocos, am reușit, până la urmă, ca în gimnastică să fac ceva. Am prins o echipă, cu Izbașa și cu Cătă, penultima echipă, în 2012 și am reușit, în 2014, cu Larisa, să ies campioană europeană. După, totul s-a cam năruit!

Nu mai aven gimnastică în România, dar nici nu vorbim despre ea. Pe mine asta mă deranjează, că totul este tabu. Și am ajuns… totuși sunt opt ani. Poate când făceam eu gimnastică, era altceva, dar acum copiii sunt altceva. Ei pot vorbi cu părinții, este totul mult mai deschis, însă, gimnastica parcă a rămas la fel”.

Șase operații și a șaptea amânată pus-o față în față cu ”eșecul”

Diana Bulimar admite că a fost de multe ori în punctul de a renunța la cariera sportivă, unul dintre ele având loc după a șasea operație, când medicii au trimis-o acasă să se refacă. Aflată printre cele mai dragi ființe ale ei, părinții, ea a simțit că nu-i mai cunoaște, și nici ei pe ea. Totul părea în zadar. Anii de muncă, sacrificiile.

Însă, a găsit puterea, a renăscut, și a mers din nou în sala de antrenament. A dat tot ce a putut, dar, o nouă accidentare a determinat-o să renunțe și, nici până în ziua de azi nu s-a mai lăsat pe mâna medicilor pentru o nouă intervenție.

”Eu am ajuns în punctul în care voiam să plec de la lot, am ajuns acasă și nu îi mai cunoșteam pe părinții mei, nici ei pe mine pentru că nu mai comunicam. Am vrut să părăsesc echipa pentru că aveam deja cinci operații, a venit și a șasea și am zis că nu mai pot. Nu am zis eu că nu mai pot, mi-au zis ei să mă duc acasă să mă recuperez după ce mi-am rupt tendonul ahilian. Ar trebui și a șaptea, pentru că, după ce m-am dus acasă, mă simțeam ok.

Într-un fel, clar ai mei nu au mai vrut să fac lucrul acesta, să mă întorc într-o sală de gimnastică, și i-am mințit, într-un fel sau altul, și le-am spus că doar la București găsesc parte de marketing și managment și m-am întors la Dinamo. M-am mai accidentat odată, pentru că, na… m-am lovit, dar am văzut că pot să merg și am zis, pup, la revedere. Nu mă mai operez acum”, a mai completat concurenta de la America Express.

”Nu mai știam să am o relație cu părinții mei”

Rememorând începuturile și sutele de ore de antrenamente, Diana simte că relația cu părinții ei a fost cea mai afectată, asta pentru că, niciodată nu avea curajul să le spună adevărul. Mereu trăgea pentru o nouă performanță și se motiva că mai participă acum și după va mai vedea.

”Am plecat la 11 ani de la Timișoara. La trei ani și jumătate am intrat prima dată într-o sală. Prima dată am fost la Onești, doi ani, apoi la Deva, alți doi ani și Izvorani. Am plecat în 2006-2007 și m-am mai întorsc acasă ăn 2016, după Rio. Am plecat din nou de acasă pentru că nu mă simțeam confortabil, nu mai știam să am o relație cu părinții mei.

Singurele noastre discuții erau cum a fost la antrenament, bine, voi sunteți bine. Pa! Ce să-i fi spus că e greu, că nu mai pot! Știam că nu mai pot, dar mai sunt câteva zile până la europene, hai că se poate și după poate renunțăm. Și tot așa!”, mai adăuga Diana Bulimar.

Diana Bulimar și-a continuat cariera datorită părinților

Deși a avut momente în care nu putea să le mărturisească toate trăirile ei, Diana Bulimar dezvăluie, totuși, că părinții i-au fost salvarea, și modul în care tatăl ei a pus problema de fiecare dată când simțea că nu mai poate sau că nu mai vrea să își sacrifice viața pentru a face performanță în gimnastică.

Momentul primei accidentări a fost crucial pentru fosta campioană europeană, și, lupta de a reveni, fiindu-i cea mai grea încercare căreia a trebuit să îi facă față.

”Am avut un singur moment în care mi-am dorit să mă retrag, după prima mea operație, care nu a fost neapărat o accidentare, ci a fost o tasare a genunchiului. Nu este atât de rău pe cât pare, nu mă durea atât de rău, dar știam că, dacă continui o să îmi tocesc de tot cartilajul și a trebuit să mă operez să-l refac. Problema a fost că recuperarea a durat undeva la trei luni, ușor, ușor am început să urc și eu pe aparate. În cele trei luni am făcut doar recuperare și forță, după am intrat și pe aparate, și recuperare și forță. După vreo două luni de zile am ajuns în cameră la ora 23:30, toată lumea dormea. Eu nici măcar nu ajunsesem să-mi fac duș.

”Au știut cum să mă gestioneze”

Țin minte că m-am dus în baie, i-am sunat pe ai mei și le-am zis că nu știu dacă mai pot. Ai mei cred că au fost salvatorii, pentru că au știut cum să mă gestioneze. Și anume, nu mi-au dat un răspuns. Tata a zis, hai să ne gândim până mâine. Eu pot să mă urc și acum în mașină, mâine vin să te iau, renunți la gimnastică. Vii să faci școală, nu este nicio problemă, dar gândește-te că ai în spate vreo 10 ani de muncă pe care îi vei pierde. Hai să mai profităm, mi-a zis, hai mai stăm un pic. De fiecare dată asta îmi spuneau. Plus, ei îmi precizau că o să am un viitor oricum și cu și fără gimnastică”, a mai spus în cadrul podcastului moderat de Cătălin Oprișan.