Diana Bulimar și logodnicul ei, Radu Dumitrache, au făcut senzație în această seară, la Power Couple. Cei doi au reușit să pună mâna pe un bonus de 2000 de euro.
S-a încheiat și cea de-a doua săptămână din reality show-ul Power Couple, programat de Antena 1, în fiecare luni, marți și miercuri.
Spre surpriza celor de acasă, proba de cuplu din această seară a avut un sistem atipic și a decurs ca un turneu pe dos. Practic, echipele trebuiau să facă cel mai bun timp și să câștige din prima etapă. In caz contrar, ele fiind în pericol să ajungă la eliminare.
Cei care au câștigat fără mari probleme, Diana Bulimar și logodnicul ei, Radu Dumitrache, au oferit secvențele serii! Campioana europeană la gimnastică a demonstrat că are corzi vocale extrem de rezistente și a țipat cât de tare a putut pentru a-și ajuta partenerul de viață să conducă cu spatele. În ciuda faptului că s-a lăsat cu multe râsete, strategia ei a funcționat! Astfel, cei doi au câștigat bonusul de 2000 de euro.
”Țipătul a început în momentul în care am trecut de prima curbă și am dat ochi în ochi cu Elena (nr. Tudor). Până atunci, eram mai liniștită. Văzându-i, m-a luat flama și, de acolo, Dumnezeu cu mila. Nu știu ce a fost la gura mea (râde). Pe TV am văzut imaginile cu mine și am înțeles de ce toate trenurile din Gozo s-au oprit, în urma strigătelor mele”, mărturisește, în exclusivitate, sportiva.
Radu spune că inițial a ignorat țipetele Dianei, la probă. ”În drum spre mașină, mi-am făcut cumva planul. Am știut că trebuie să-i simplific proba Dianei, luând asupra mea traducerea ”stânga-i dreapta și dreapta-i stânga”. Si i-am zis ”te concentrezi doar la tine, spre inel și contra inelui”. Am ignorat, în primă fază, țipetele Dianei. Am simțit că s-a pierdut la parcarea nr 2, am încercat să fac cât mai mult singur.
Când mă îndreptam către parcarea 3 și mașina s-a întors spre producție, mi-am dat seama că oamenii nu mai pot ține camera dreaptă de râs, am realizat că nu mai pot lua în serios țipetele. Nu am vrut să-i transmit că râd (Diana intervine – nu îl auzeam de țipete). Mi-am revenit pe final, cumva, când din nou mă blocasem pentru că finalul nu a fost ca drumul anterior și acolo Diana a fost foarte importantă pentru a mă ghida. Când am auzit gongul, (Diana intervine: nu l-am văzut niciodată atât de fericit).
Mă uitam că Diana nu dădea drumul la cadou, ursuleț sau flori pentru că în mintea ei mai era ceva. M-am bucurat destul de tare, dar apoi am văzut că pe celălalt traseu era multă supărare și am zis să nu mă exteriorizez prea tare. Mirarea a fost și mai mare când am aflat că am fost cu cel mai bun timp. Aflasem că Giulia și Vlad nu au greșit parcarea a doua și am zis că nu avem nicio șansă de locul 1. Dar eram liniștiți că suntem safe și trecem în următorul ciclu”, spune Radu Dumitrache.
Se pare că cei doi îndrăgostiți au demonstrat că orice este posibil în cuplu, atunci când comunicarea funcționează. Chiar dacă uneori…. acea comunicare este făcută la niveluri mai înalte!