Diana Cavallioti, ”soția” lui Liviu Varciu din serialul Bravo, tată! de la Antena 1, ne povestește despre dezamăgirile trăite în viața profesională. De asemenea, aflăm detalii neștiute despre soțul și fiica ei.
Frumoasa actriță Diana Cavallioti ne povestește detalii din culisele producției Bravo, tată! de la Antena1. Aflăm cât de bine lucrează cu Liviu Varciu și dacă părinții au susținut-o sau nu atunci când a decis ce carieră vrea să urmeze.
Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Diana Cavallioti ne povestește care a fost prima reacție pe care a avut-o când și-a cunoscut viitorul soț și cât de răsfățată este, acum, de către el. Talentata actriță mărturisește că, de când fiica ei a renunțat să vrea la actorie, parca doarme mai bine noaptea.
Diana Cavallioti joacă în comedia Bravo, tată! de la Antena1. Acolo interpretează rolul Dana Dănutza, ”soția” lui Liviu Vârciu. Dacă, la început, rolul a cam alarmat-o, jucând alături de Fodor, Natanticu și Varciu lucrurile s-au așezat.
“Bravo, Tată! e o bucurie. E un proiect unde mă duc cu entuziasm, unde râd, mă distrez, când mă enervez îmi trece repede, și unde am cu cine să fac echipa. Sunt un jucător de echipă și e foarte important să știu că, atunci când ne apucăm de treabă, cu toții vrem să facem și să ajungem în același punct. E o calitate care se regăsește din ce în ce mai rar.
Dana Dănutza este soția lui Mario, jucat de Liviu Vârciu, da. E un rol care, inițial, m-a alarmat pentru că nu știam de unde și cum să îl abordez. Intuiam oarecum ce aș putea să ofer acestui personaj, dar pentru ca niciodată nu mi s-a dat ocazia să explorez partea asta din mine, era destul de bine ascunsă. Cred că Maria Marinescu, creatoarea acestui serial, mi-a dat cea mai mare încredere și m-a pus pe șina corectă.
E important că mă pot duce liniștită acasă pentru că am reușit să îmi fac meseria frumos, iar asta se întâmplă și datorită lor. Pentru mine e un lucru care contează enorm. Doar pe Natanticu îl cunoșteam, m-am bucurat să îi întâlnesc pe Fodor și pe Vârciu, care este un partener extraordinar. Din păcate interacțiunea cu toți laolaltă e sporadică. Secvențele lor sunt super savuroase și clar mi-ar fi plăcut să iau parte la pingpongul lor și a comediei pe care o fac ei împreună”, ne spune Diana Cavallioti.
Diana Cavallioti mărturisește, cu sinceritate, că viața a învățat-o să facă lucrurile singură, fără susținere. Își amintește de momentele plăcute sau mai puțin plăcute petrecute pe scenă.
“Cred că de mică m-am obișnuit să fac lucrurile fără susținere. Face parte din matematica existenței mele, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Dimpotrivă. Am învățat foarte clar ce înseamnă dinamica acțiune-consecință și de asta iau decizii responsabil.
Îmi aduc aminte în detaliu felul în care se scurge timpul pe scenă în momentul în care am un blank și textul s-a șters de pe hard. Nu e niciodată amuzant. Dar îmi aduc aminte și momentele când am râs cu lacrimi deși nu era nimic de râs, cum am început cu toții să râdem. Cum un coleg a ieșit de pe scenă, s-a auzit cum și-a tras două palme ca să își revină, s-a reîntors pe scenă și a izbucnit din nou în râs de două ori mai tare.
Absolut minunate momente. De asta iubesc teatrul atât de tare. Pentru că e viu. Trăiește exploziv și moare în aplauzele publicului ca să învie iar la următorul spectacol. Chiar și atunci când e un spectacol prost, rămâne o poveste în urma lui. Deci aș avea prea multe de povestit”, mai mărturisește Diana Cavallioti.
În anul 2008, Diana Cavallioti a debutat în Restul e tăcere. Din acea experiență nu-și mai aduce aminte mai nimic, dar ne povestește despre cel mai extraordinar lucru care i s-a întâmplat în liceu.
“Din 2008 îmi aduc aminte ceva cu niște pălării de epocă superbe. Atât. Nu e ceva ce m-a marcat și nici o piatră de temelie. Altele au fost filmele care au contat. Și probabil că notez ca debut filmul Second Hand al lui Dan Pița pentru care am luat castingul când eram încă în liceu și a fost ceva extraordinar la vremea aceea să lucrez cu un asemenea regizor. Un rol mic, dar greu. Îmi aduc aminte că am dat o probă care a contat și de care am fost mândră.
Am încercat pe cât posibil să nu mă destabilizeze nici momentele bune nici cele rele. Așa cum vin, așa trec, morții cu morții, viii cu viii (râde, n. red.). Dacă mă chinui puțin mai găsesc și alte cuvinte de duh. Probabil dacă e să trec peste această superstiție aș alege Ana, Mon Amour ca fiind un moment al carierei mele unde mi-am depășit multe limite, frici, neputințe. E un milestone important”, recunoaște Diana Cavallioti.
În 2018, Diana Cavallioti a câștigat premiul Gopo pentru cea mai bună actrița într-un rol principal, în filmul Ana, mon amour. O grecoaică cu sânge moldovenesc, talentata actriță recunoaște că nu o dată a fost dezamăgită de branșa în care lucrează.
“De multe ori am fost dezamăgită. De prea multe ori. Și pare că niciodată nu e îndeajuns cât să mă învăț minte. Poate pornesc cu prea mult entuziasm și energie în tot ceea ce am de făcut și poate că în felul ăsta nu mai reușesc să privesc limpede ce se întâmplă. Nu știu.
Tind spre luciditate, dar nu e ușor. Niciodată însă nu pun dezamăgirile în contul altcuiva decât al meu. Unde e o dezamăgire, acolo eu am o corijență la matematica lucrurilor”, ne mai spune frumoasa actriță.
Mămica Diana Cavallioti recunoaște că, în prezent, s-a mai liniștit. Gloria, fiica ei, a renunțat să mai vrea la actorie, acum s-a apucat de gimnastică.
“Crezi că știu să îți spun? Prin comparație pare ca sunt mai relaxată și că iau în ușor lucruri care par extrem de grave pentru alte mame, dar sunt sigură că sunt destul de rigidă pe alte subiecte. Nu mă alarmez des, asta clar.
Între timp, Diana s-a răzgândit, nu mai vrea la actorie. Acum face gimnastică. Se pare că nici un grup de actorie pe unde a fost nu era actorie adevărată, ceea ce pe mine mă face să dorm mai bine noaptea. Statul în mâini și roata repetată la nesfârșit prin casă mi se par activități mai potrivite pentru vârsta ei”, spune Diana Cavallioti, în exclusivitate pentru FANATIK.
Diana Cavallioti ne povestește cum l-a cunoscut pe soțul ei, Eugen Kelemen. Dacă la prima întâlnire a enervat-o cumplit, a doua întâlnire a fost cea care a contat.
“Ne-am cunoscut la premiera unui film românesc. Asta după ce pare-se că ne mai cunoscusem anterior, dar atât de tare m-a enervat (ceva) că nu îmi mai aduc aminte (râde, n. red.). Dar această e doua întâlnire a contat pentru că m-a făcut să râd fără să depună nici un efort în acest sens. Asta fiind una dintre multele calități pe care le are. Dar nu cea principal, așa cum i-ar plăcea lui să creadă. Cea principală e că mă înțelege și uneori poate doar mă suportă, fără să mă înțeleagă, dar nu îmi dă de bănuit în acest sens”, spune Diana Cavallioti, în exclusivitate pentru FANATIK.
Diana Cavallioti a fost, pentru început, pianistă. Apoi a făcut actorie la liceu și a absolvit UNATC-ul. Când era mică vorbea limba greacă dar, neavând contact permanent cu familia tatălui ei, a uitat. Bunica își dorea să devină o mare pianistă dar ea avea alte gânduri.
“Soția Diana este tot Diana fără alte atribute excepționale. Familia mea funcționează ca un tot, nu pe roluri atribuite la căsătorie: eu fac asta, tu faci asta și dacă nu se întâmplă cum am zis, ne și certăm. Nu. Comunicăm în fiecare zi și aflăm cine are nevoie de o pauză, cine trage mai tare, cine are timp să facă drumuri mai multe sau să cumpere cafeaua de dimineață. Și din toată dinamica asta de obicei eu sunt răsfățată de soțul meu.
Îmi place să gătesc de nu mai pot! Nu e o pasiune. De cele mai multe ori este o obligație de care mă achit cu plăcere când am chef. Când nu, tot mâncare iese. Mă laud doar cu o salată de icre. Și cine a mâncat, știe despre ce vorbesc. Nu există nicăieri salată de icre mai bună ca a mea. Am zis!”, declară frumoasa actriță.
Diana Cavallioti ne vorbește, cu sinceritate, despre cele mai grele momente din viața ei. Ne povestește și despre cea mai mare pasiune a ei, mașinile.
“Probabil decesul bunicilor cu care am crescut a fost cel mai greu moment. Decesul celor apropiați este întotdeauna un șoc și o durere care nu poate fi alinată nici de vorbe bune nici de sprijinul celor din jur. E o spaimă care se vindecă în timp, timpul necesar în care uiți iar de propria ta mortalitate. În care golul lăsat de cei plecați se atenuează, în care înveți să exiști altfel decât ai existat până atunci.
Aș vrea ca lumea să mă cunoască prin prisma rolurilor pe care le fac. Sunt infinit mai interesante decât o singură și simplă existență. Am și pasiuni paralele, normal. Cea mai importantă fiind și cea mai costisitoare, deci greu de menținut. Îmi plac mașinile. Varietatea lor. Îmi place să conduc. Orice și cât mai mult. Nu visez să conduc mașini extravagante, cât îmi doresc să schimb mașinile foarte des. Ceea ce e o pierdere de bani și de vreme, așa că mai bine citesc. Beletristică. Îmi place enorm să mă pierd în poveștile altora”, spune Diana Cavallioti, pentru FANATIK.
Chiar dacă este o actriță cunoscută și apreciată, Diana Cavallioti nu se consideră celebră. Crede că industria în care lucrează are grijă să o țină cu capul pe umeri.
“Nu cred că în cazul meu e vorba de celebritate. E un cuvânt prea mare. Cred ca sunt o actriță cunoscută. Dar industria are grijă să te țină cu capul pe umeri. Când îți dă, când îți ia tot ce ți-a dat. Anduranța e singura calitatea care te poate menține pe linia de plutire, așa că mă simt la adăpost. Nu sunt în primejdie să mi se suie vreodată celebritatea la cap”, recunoaște Diana Cavallioti.