Diana Matei este cea împăciuitoare în căsnicia cu Marian Cleante, cântăreț cu care este căsătorită de 19 ani. Artista care a înnebunit România cu hit-ul „Am atins cerul cu mâna” a vorbit deschis despre problemele care apar în cuplu, spunând că de cele mai multe ori ea este cea care lasă de la ea, soțul ei fiind extrem de orgolios.
Diana Matei a fost invitată în emisiunea Alexandrei Ungureanu de pe Youtube, acolo unde a cântat și a vorbit despre viața de artistă, intrând și în terenul personal.
Cântăreața a spus că nu știe dacă soțul ei este gelos, iar dacă îl deranjează anumite lucruri sigur nu va afla căci știe să își controleze foarte bine emoțiile.
„Marian nu e gelos. Nu știu dacă e gelos. E foarte controlat, foarte inteligent. Știe să-și țină în frâu gelozia, dacă o are. Eu am învățat că orgoliul nu aduce nimic bun într-o relație.
Decât să fiu supărată o zi întreagă… Pentru că el nu își cere iertare niciodată. Atenție, niciodată! Norocul lui e că nu face chestii foarte grave. Nu își cere iertare, dar dă semne de împăcare. Dacă nu aș lăsa de la mine, am sta certați foarte multă vreme. Nu ne dăm timp să fim și supărați”, a declarat Diana Matei în emisiunea „Duet cu Alexandra Ungureanu”.
Făuritoarea de șlagăre a povestit câteva lucruri și despre fiul ei, Ianis, care pare să calce pe urmele părinților. Băiatul face ore de vioară, însă Diana nu poate spune 100% că viitorul feciorului ei va fi în muzică.
Ca mamă, aceasta a declarat că nu îi va impune să urmeze cariera pe care o au părinții lui. Orice decizie va lua Ianis când va fi major în legătură cu profesia sa va fi respectată. Artista a spus că îl va sprijini indiferent de calea pe care o va urma.