Diana și Dan Șucu au atras toate privirile la Rapid – FC Botoșani, ultimul meci al etapei a 4-a din SuperLiga. Din loja de la stadionul Giulești, cei doi soți au fost în centrul atenției încă dinaintea primului fluier dat de „centralul” Ionuț Coza.
Diana și Dan Șucu au fost nerăbdători să o vadă la lucru pe Rapid și au venit devreme la stadion pentru meciul cu FC Botoșani. Alb-vișiniii merg bine în acest start de sezon, cu șapte puncte obținute din victoriile cu FC Argeș (2-0) și Csikszereda (2-0) și remiza cu CFR Cluj (1-1).
La scurt timp, lângă cei doi soți Șucu a apărut și Victor Angelescu. Acționarul minoritar al Rapidului, care îndeplinește și funcția de președinte, s-a întreținut minute bune cu partenerul său de afaceri.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/52532880720213855553560831380222857058338309n1.jpg)
În loja Rapidului și-a făcut apariția și Cristian Ignat. Fundașul central în vârstă de 22 de ani este accidentat, dar nu a putut sta departe de colegii săi și a venit să îi susțină chiar de la stadion.
În schimb, directorul sportiv al giuleștenilor, Mauro Pederzoli a preferat să vadă încălzirea de la nivelul gazonului. Înainte de startul confruntării cu FC Botoșani, italianul a stat pe banca de rezerve alături de Andrei Șucu. Fiul cel mic al patronului Mobexpert nu a fost inclus de Costel Gâlcă în lotul pentru duelul cu moldovenii.
În loja familiei Șucu, reporterii FANATIK l-a surprins și pe fiul cel mare, Dan-Matei. Acesta a decis să renunțe la fotbal anul trecut pentru a se concentra pe școală și a intrat în afaceri alături de tatăl său.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/52539696216439224862847465960908555158933585n.jpg)
Cristi Săpunaru (41 de ani), legenda Rapidului, care s-a retras în această vară de la echipa de sub Podul Grant, a fost aplaudat la scenă deschisă de galeria alb-vișiniilor. Deși fostul fundaș nu a fost prezent la stadion, numele său a răsunat minute în șir din glasurile suporterilor.
Este de notorietate deja faptul că Săpunaru e într-un conflict cu gruparea patronată de Dan Șucu și de Victor Angelescu. „Săpun” a fost acuzat că aducea alcool în vestiarul Rapidului și a plecat cu scandal de la echipă. Fostul fundaș i-a dat în judecată pe alb-vișinii și le-a cerut să nu îi mai folosească numele și imaginea.