Ultimul proiect de lege inițiat de către Diana Șoșoacă, fost senator AUR, actualmente independent, prevede pedepse care pot merge cu până la închisoarea pe viață pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale.
În expunerea de motive, Șoșoacă susține că nația ar fi fost jefuită, între 1415 și 1945, de echivalentul a 484 de miliarde de euro, fie sub formă de bani, fie prin alte tipuri de plăți. Calculul i-ar aparține unui muzeograf din Ploiești.
Reintroducerea infracțiunii de subminare a economiei naționale este o temă mai veche în mediile dreptei naționaliste, un proiect similar de lege fiind respins de către Parlament în 2016.
Subminarea economiei naționale a făcut parte dintre infracțiunile eliminate din Codul Penal adoptat în 2009, alături de cea de complot. La vremea respectivă, s-a motivat prin faptul că există alte infracțiuni în care se pot încadra aceste fapte.
Proiectul lui Șoșoacă modifică Codul Penal în două puncte. În primul rând, este reformulat articolul 176 unde este definită semnificația cuvântului public.
„Prin termenul „public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”, prevede forma propusă de Diana Șoșoacă.
Apoi, prin introducerea articolului 394¹, este definită infracțiunea de subminare a economiei naționale: „Fapta de a folosi o unitate din cele care se referă art.176 ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă este de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”
La alineatul următor se spune că, în cazul în care s-au produs astfel pagube importante economiei naționale, pedeapsa este fie închisoare de la 15 la 25 de ani, fie detenția pe viață.
În expunerea de motive, Șoșoacă invocă faptul că România este supusă acțiunii unor „agenți dușmănoși” care ar urmări „distrugerea din temelii a României”. Ca exemple, de subminare a economiei naționale este dată liberalizarea prețurilor la energie sau închiderea minelor.
Tot în expunere sunt anexate câteva texte redactate de către economistul Constantin Cojocaru care, până la moartea sa în 2019, a fost un apropiat al unor mișcări de dreapta, inclusiv Noua Dreaptă, formațiune succesoare a mișcării legionare din perioada interbelică.
Într-unul din aceste texte, Cojocaru menționează un mail pe care l-a primit de la Eugen Stănescu, directorul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, care ar fi calculat avuția scoasă din teritoriile românești de-a lungul istoriei de către imperiile vecine: Turcia, Austria și Rusia. Astfel, turcii ar fi scos echivalentul a 341 tone de aur în perioada 1415-1877, austriecii 876 de tone de aur în 1678-1918. În fine, Rusia ne-ar fi „subminat” de alte 46 de tone în intervalul 1711-1877.
Nu este prezentată nicio metodologie după care s-a făcut acest calcul, astfel că aserțiunile lui Stănescu nu sunt verificabile. Asta nu l-a împiedicat să calculeze cât s-a furat și de la declararea independenței până în 1945, adică alte 12.564 ca daune de război și profiturile obținute de către companiile străine.
Pentru perioada comunistă, nu este dată nicio cifră, ci se spune doar că românii au acumulat atunci o avuție egală cu cea de care ar fi fostă deposedați în perioada anterioară. Calculul se reia pentru perioada de după 1989, interval în care „expertul” de la Muzeul de Arheologie estimează că „Imperiul Transnațional”, numele generic pe îl dă companiilor străine, ar fi scos din buzunarele românilor nu mai puțin de 1.610 miliarde de euro, echivalentul 46.000 de tone de aur.
Delirul matematic este preluat integral în expunerea de motive a proiectului elaborat de către Diana Șoșoacă. De altfel, proiectul său a copiat ad litteram o prevedere a din proiectul de Lege a suveranității, redactat ca o inițiativă legislativă cetățenească de către avocatul Dan Chitic, unul din liderii mișcării antivacciniste. „Legea suveranității” a obținut deja cele 100.000 de semnături necesare și urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.
De altfel, și Ninel Peia, fost deputat în legislatura 2012-2016 din partea PSD, a promovat un proiect de lege privind reinstituirea infracțiunii de subminare a economiei naționale, proiect care a fost respins de Parlament. După ce l-a amenințat cu bătaia pe fostul ministrul al Educației Daniel Funeriu, Peia a fost exclus din PSD pentru ca ulterior să fondeze Partidul Neamul Românesc. Cu această formațiune, Peia s-a aliat cu AUR având candidați pe listele acestui partid, însă imediat după alegeri, colaborarea dintre cele două partide s-a încheiat, iar cei care au ajuns parlamentari din partea PNR s-au afiliat partidului conduse de George Simion și Claudiu Târziu.
Proiectul inițiat de Peia este o altă „sursă de inspirație” pentru Diana Șoșoacă ce a preluat în expunerea de motive unele formulări dintr-o postare de pe site-ul lui Ninel Peia. „Eludarea Articolului 165 (care se referea în vechiul Cod Penal la subminarea economiei – n.red.) este o infracţiune în sine şi nu are drept scop decât ascunderea celor vinovaţi de jecmănirea averii naţionale, a distrugerii economiei şi a agriculturii”, scria Peia în 2016.
Cum plagiatul legislativ nu este sancționat, din comoditate Șoșoacă a reluat afirmația în expunerea de motive a legii sale, fără să schimbe prea mult din formulare. „Lipsa legiferării aceste infracțiuni este o infracțiune în sine și nu are drept scop decât ascunderea celor vinovați de jecmănirea averii naționale, a distrugerii economiei și agriculturii”, a scris Șoșoacă aproape șase ani mai tâziu.
Lejeritatea cu care Șoșoacă preia texte care nu-i aparțin și le prezintă ca fiind ale sale nu poate fi justificat prin lipsa de timp, întrucât activitatea legislativă a senatoarei este departe de a fi impresionantă. La un an de la preluare mandatului, semnătura sa figurează pe alte cinci proiecte de lege, dintre care două au fost redactate de alții. Primul este un proiect AUR prin care și partidele politice ar fi căpătat drreptul să depună coroane de flori la ceremoniile oficiale, iar un altul este inițiat de către parlamentarii PSD și vizează modificări privind regimul de deșeurilor.
Pe cont propriu, Șoșoacă a elaborat doar un proiect privind anularea amenzilor date în perioada stării de urgență, un al doilea privind abolirea tuturor măsurilor de prevenire și protecție instituite de la începutul pandemiei încoace, iar capac a pus cu un proiect de combatere a „antiromânismului”.