Meciul U Cluj – Rapid (scor 2-2) a fost momentul ideal pentru ca Andrei Șucu să își facă debutul oficial în fotbalul românesc. Tânărul jucător a primit un mesaj deosebit din partea Dianei Șucu.
Rapid a obținut în ultimul meci din acest sezon o remiză. Giuleștenii au plecat cu un punct de la Cluj după 2-2 contra „Șepcilor Roșii”. Octavian Chihaia, tehnicianul de conjunctură al bucureștenilor, a trimis mai mulți tineri pe teren.
Astfel, Andrei Șucu, fiul mai mic al patronului Dan Șucu, a debutat oficial în fotbalul românesc. El i-a luat locul în teren lui Alexandru Dobre, fiind trimis în luptă în minutele de prelungire ale partidei.
Evenimentul a fost unul deosebit în familia Șucu. Imediat după reușita mezinului, Diana Șucu a postat pe rețelele sociale un mesaj de felicitare și admirație față de Andrei Șucu.
„Felicitări, băiatul nostru drag! Suntem extrem de mândri de tine! Munca, ambiția și bunătatea ta ne umplu inimile de bucurie. Te iubim și te susținem mereu!”, a fost mesajul postat de Diana Șucu în mediul online.
Ca orice cuplu monden, Diana Șucu și Dan Șucu participă la tot felul de evenimente. La finalul lunii aprilie 2025, soția patronului de la Rapid și Genoa posta în mediul online un text prin care povestea ce pățise în urmă cu un an, fix în aceeași perioadă.
„Deși trebuia să fie o seară a plăcerii și a liniștii, pentru mine a rămas un moment de teamă și mirare. O masă impunătoare, pregătită pentru zece invitați, s-a prăbușit exact acolo unde, cu o clipă înainte, îmi găsisem locul.
Coincidență sau poate… altceva? Să fie oare normal, la un eveniment cu ștaif și etichetă, ca mesele să cedeze sub greutatea propriilor aparențe? Am învățat atunci că Dumnezeu are moduri subtile de a ne ridica… uneori, chiar la propriu”, a postat Diana Șucu, pe contul său de Instagram, despre evenimentul care s-a petrecut la Palatul Snagov.