„Ho, că nu dau turcii!”, este o zicală împământenită la noi de o veșnicie, soră pandemică din punct de vedere moral cu proverbul „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”… În scandalul rasist, care îl poartă în miez pe Marius Șumudică, doi deputați turci de etnie romă au sărit în apărarea antrenorului român, după ce acesta a fost catalogat drept „țigan” și „cerșetor”. Na, că turcii au „dat”, în timp ce confrații lui Șumi, patrioți mândri „sadea”, au rămas cu capetele-n țărână, oare a câta oară…
„Ușor cu rasismul pe scări!”, ar trebui să sune sintagma definitorie pentru situația traversată de Marius Șumudică, după demiterea cu scântei de la Gaziantep. Doar că, așa cum scriam într-un recent editorial, noi, românii, rămânem tot ca oile și așteptăm dreptatea de la alții. Acest paradox istoric este oferit de un context în care turcul ne pare, practic, un protector tradițional, iar situația are darul să rănească, dar să și amuze…
După ce Erman Toroglu l-a jignit pe Șumudică într-o emisiune TV, Marea Neagră, care desparte geografic România de Turcia, a devenit un zid moral negru, „mai” anacronic decât jucăria prin care Trump vroia să-i împiedice pe consumatorii de tequila din Mexic să-i halească recolta de cereale nobile „uischifere”. Paradoxul ne întristează pentru că noi am tăcut și ne amuză, amar, pentru că am primit lecția de civilizație și mai ales de „românism” din partea unor oficiali străini, dintre care, culmea, unul (Izmir Cemal Bekle) face parte din partidul AKP, controlat de președintele Erdogan.
Cu viteza iataganului care păzește Poarta în spatele căreia stă și acum pitită sabia lui Ștefan cel Mare, Ozcan Purcu și Izmir Cemal Bekle, doi deputați romi din Parlamentul Turciei au devenit, brusc, cei mai români dintre români. Potrivit publicației Cumhuriyet, politicienii au afirmat că declarațiile făcute de vedeta TV Erman Toroglu la adresa antrenorului român sunt „extrem de jignitoare” și susțin că vor lua atitudine, în mod oficial, „împotriva acestui comportament fascist”.
Aceeași publicație remarcă faptul că ambii deputați au depus deja o plângere penală împotriva lui Toroglu și că vor fi susținuți în demersul lor de mai multe ONG-uri din Turcia și de mai mulți politicieni. Solidaritate și prietenie? Nu, să nu ne păcălim. În schimb, e vorba despre educație și despre faptul că noi ne-am pierdut simțul realității și am făcut-o cu o dorință de afirmare harnică.
Fără a mai fi nevoie să mergem cu jalba-n proțap (ca să rămânem în zona zicerilor și zicătorilor) la ocrotitorul-cuceritor, Miorița noastră resemnată este, azi, la fel de fericită precum în anii ’90, când, la (re)începutul comerțului nostru capitalist, turcii cucereau din nou melagurile noaste, cu țoalele „made in Istanbul”. La ora aceea, Miorița avea și blugi, avea și geacă și dădea apă la vacă… Acum, are și onoarea reparată!
Peste jignirea adusă antrenorului, românului și mai ales cetățeanului Șumudică au venit ca niște corăbii fulgii albi de zăpadă, în timp ce noi ne-am înțepenit, mofluz și bleg, holbând ochii de admirație la modul în care alții își apără țara și convingerile. Pentru că, dincolo de reacția anti-rasism, cei doi deputați turci au avut o atitudine credincioasă patriei lor, punând la colț un soi de deviaționism soios, care a răzbătut din propria ogradă și care a avut darul de a strica „fasonul” unei orânduiri civilizate.
Ceea ce nu pricep unii „naționaliști” de pe meleagurile noastre, specialiști în depozitarea gunoiului sub preș și care votează petarde isterico-lacrimogene, este că spiritualitatea, morala și chiar spiritul de fair-play (pentru că tot pleacă discuția de la fotbal…) își trag seva dintr-un context modern, din care ura este exclusă.
Turcii (care n-au nicio legătură cu UE) ne învață să fim europeni, iar la modul în care decurg lucrurile, nu e deloc exclus să primim lecții de aceleași gen de prin Ghana sau din China… Atitudinea mioritică este delirantă, dar e bine că pe noi istoria ne-a învățat să rămânem consecvenți. Ca gușterii care mănâncă gușteri și ca vinul care se bea pe sine…
Imediat după incidentul de la meciul PSG-Istanbul Bașakșehir, Recep Erdogan a avut o reacție violentă la adresa lui Sebastian Colțescu, pe care l-a acuzat de „rasism”. Deputații Izmir Cemal Bekle și Ozcan Purcu au adus o reparație morală și au uns rana liderului cu o tictatură de iod.
Important e că, în țara noastră, mahmureala sărbătorilor încă nu și-a dat firescul sfârșit și din boxele pierdute sub capul ce se pleacă răsună, frenetic, nemuritorul refren „Noi suntem români!”. Presa, instituțiile abilitate (cum ar fi, spre exemplu surdomuta FRF!!!), ONG-urile, oile,„somnoroasele păsărele” și chiar „codrul negru” tac, precum în poemul lui Eminescu Mihail, nu de alta, dar tot se apropie aniversarea zilei de naștere a bardului din Botoșani.
Cu sau fără o reacție oficială, rămânem cu sentimentul patriotic pe care, din dragoste, îl ocolim. Turcii au mai cucerit România încă o dată sau mai exact au pus, ca mai mereu, sare pe rana fărămițatului nostru destin de popor unitar și mai ales „unit”.