Sport

Dicu, în al nouălea cer după victoria din Fed Cup: Campioanele recordurilor…inimilor noastre!

10.02.2019 | 23:56

46 de ani a așteptat România o calificare în semifinalele Cupei Federației! Am bătut Cehia, la ea acasă! Altfel spus, campioana mondială a suferit o înfrângere dramatică într-un turnir în care Pliskova și Siniakova au simțit amărăciunea umilinței, pentru că despre acest sentiment este vorba. Nici mai mult, nici mai puțin! Halep, Buzărnescu, Begu și Niculescu au îngenunchat o mașinărie, care a câștigat 6 titluri în ultimii 8 ani, ceea ce reprezintă o performanță fără seamăn la care, să recunoaștem, nu mulți dintre noi ne-am fi gândit. Toate aceste „date” reprezintă, de fapt, imaginea per ansamblu a unor recorduri, probabil greu de egalat.

Nu știm dacă România va învinge, în semifinale, Franța, chiar în fieful… „găinușelor” galice. Dar ceea ce s-a petrecut acum ne-a bucurat sufletele și ne-a uns privirile cu lacrimile unei bucurii teribile. Asta e tot ce contează și din acest motiv unii sportivi sunt, cu adevărat, artiști. Pentru că ei/ele evoluează fără plasă, deasupra unor lănci imaginare, pe o scenă din care pasiunea se transmite, cu frenezie, către public, iar audiența uită, pentru câteva ore de nebunia de acasă, de grija cotidiană și de frustrările acumulate.

Dicu, în al nouălea cer după victoria din Fed Cup: Campioanele recordurilor…inimilor noastre!

La Ostrava, s-a mai demonstrat un lucru esențial. Dacă, până de curând, ne bucuram pentru victoriile fetelor noastre în meciurile de simplu, sau în diverse turnee, fie că vorbim despre Simona Halep, despre Irina Begu, Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu ori dacă ne referim la juna Ana Bogdan, acum avem de a face cu triumful echipei și foarte posibil la nașterea unei generații, cu o mentalitate de învingătoare. „N-am trăit niciodată așa ceva!”, a declarat S1mo, după meciul decisiv de dublu, la „Digi Sport Special”. Cât de mult a putut conta această confruntare, pentru jucătoarea care, sperăm noi, va reveni în vârful topului mondial!

Un coleg remarca faptul că româncele au reușit ce n-au izbutit nici măcar surorile Williams. Așa este, cele două „tancuri” americane au fost depășite de „floretistele” noastre, care, cu delicatețea furnicii care muncește, adună și mai ales îndură, construiește lucruri inimaginabile chiar și pentru oameni.

De la hora de pe „Rose Bowl”, la hora de la Ostrava

După ce Irina Begu și Monica Niculescu au câștigat meciul de dublu, decisiv de altfel, am văzut, tot la Digi Sport, imaginile bucuriei românești. Fetele noastre și membrii staff-ului tehnic au încins o horă, în mijlocul sălii, care a amintit de dansul victoriei care a urmat triumfului naționalei de fotbal, din 1994, împotriva Argentinei. E o stare de fericire ritualizată cu care, din păcate, nu ne întâlnim atât de des pentru cât, poate, am merita.

Saltul lui Halep, direct din tribună în teren, este imaginea unei emoții dusă până la paroxism. Pentru ea nu au contat doar cele două puncte câștigate pentru România, ci pur și simplu a fost, trup și suflet, devotată acestei echipe și nu doar… să-i spunem, „interesului personal”. Vorbim, așadar, despre un grup unit, nu despre vedete solitare.

Monica, ce izbândă și ce „inconștiență” superbă!

Colegii de la fanatik.ro au dezvăluit că Monica Niculescu a doborât și ea un record personal. A câștigat cel de-al 31-lea meci din cariera sa în Fed Cup, devansând-o pe Ruxandra Dragomir, care acumulase „doar” 30 de succese. „Este incredibil, nici nu știam că am reușit acest lucru. Mă bucur foarte mult, mai ales că a fost o victorie atât de importantă”, a declarat ea. Vă dați seama? Câtă… „inconștiență” frumoasă, câtă bucurie de a juca, fără să te gândești neapărat la succesul obținut cu orice preț! Și atenție, Monica habar n-avea despre posibilitatea de a deveni lideră la acest capitol, deși urma să joace taman în fața campioanelor mondiale!

Și Irina Begu a fost simpatică, după meciul de dublu. „Nici nu mai contează ce s-a întâmplat în meciul decisiv”, a spus ea, la microfonul Digi Sport. Ba contează, pentru că ne-ați trecut prin toate stările, de parcă am fi fost o națiune de milioane de Titi „Prosop”, care tremura din toți rărunchii, la meciurile elevului Doroftei. Dar a meritat! A fost seara în care ați fost cele mai bune din lume. Și cine știe, poate veți rămâne… Nu e un vis, e deja o posibilitate logică.

Foarte probabil, este cea mai importantă performanță a tenisului românesc feminin din ultimii 50 de ani, alături de clasarea S1monei pe locul 1, în lume. E posibil să batem și Franța, dar, deja, asta contează mai puțin. Important este felul în care au luptat fetele noastre și cum au întors soarta calificării. O izbândă datorată tăriei de caracter și a unui psihic de oțel. Iată că, încă o dată, fetele încântă cu savoarea unor trandafiri care nu se veștejesc niciodată, chiar dacă, uneori, ne mai „înțeapă” ca să ne amintească să le respectăm. Aviz unor „domni”, preocupați mai mult de salarii, de tatuaje și de freze….