Editoriale

Dicu, îngândurat după „sfertul” DE COȘMAR de la Roland Garros: S1mo a încurcat partitura în fața… „micuței Mozart”

06.06.2019 | 15:11
Dicu ingandurat dupa sfertul DE COSMAR de la Roland Garros S1mo a incurcat partitura in fata micutei Mozart

„Mă simt bătrână, foarte bătrână”, a glumit Simona Halep, înaintea meciului cu juna de numai 17 ani, Amanda Anisimova. Sigur, ca și Iga Swiatek, pe care S1mo a eliminat-o în turul precedent, americanca este una dintre surprizele noului val, mulți iubitori ai tenisului considerând-o un copil minune. Așadar, partida se anunța foarte dificilă pentru Halep, unde mai pui și faptul că întâlnirea a fost amânată o zi, din pricina ploii torențiale. Indiferent de valoare și de experiență, o asemenea situație crează o oarecare tensiune, iar asta s-a văzut în jocul lui Halep.

Dincolo de poanta (mai mult sau mai puțin reușită) legată de vârstă, fosta lideră a clasamentului mondial adăuga, înaintea meciului cu americanca… „wonder kid”: „Mă simt bine, nu mă stresez prea tare pe teren. Cred că primele două, trei meciuri sunt mai grele la un Grand Slam. Dacă ajungi în a doua săptămână, așteptările sunt tot mai mari Aștept mult de la mine și sper să dau tot ce pot în turul următor, iar restul va fi bonus”. Așadar, S1mo părea să debordeze de siguranță și se întrevedea, logic vorbind, o nouă victorie, care ar fi netezit drumul româncei pentru al doilea titlu consecutiv la Roland Garros. N-a fost să fie așa, iar Amanda a „concediat-o” în două seturi. Specialitatea casei!

Dicu, îngândurat după „sfertul” DE COȘMAR de la Roland Garros: S1mo a încurcat partitura în fața… „micuței Mozart”

Amanda Anisimova pare să fie noua stea în devenire a tenisului mondial
Amanda Anisimova pare să fie noua stea în devenire a tenisului mondial

În general, Halep impresionează prin firea sa, prin atitudinea foarte tonică. Nu trec două tururi la un turneu de Grand Slam, că rețelele de socializare încep să „bubuie”, grație româncei.  Din toate punctele de vedere, de la stilul de joc la comportamentul în viața publică, S1mo este o persoană… rapidă. E născută în epoca vitezei și crează un flux emoțional teribil. Acum, a căzut pradă propriilor atuuri. Ceea ce începe să semene cu un semn de întrebare care crește pe zi ce trece…

Din start, Amanda Anisimova s-a arătat foarte periculoasă. Această fetiță în vârstă de doar 17 ani „suferă” de sindromul tsunami-ului. E pe val și joacă pe sistemul „totul sau nimic”. În ciuda lipsei de experiență, compensează prin talent, prin curaj și prin noroc. Este de notorietate faptul că, până la întâlnirea cu Halep, nu pierduse niciun set. A continuat în același stil și în sferturi, dovedind că este foarte montată. În schimb, versata S1mo și-a pierdut partitura, cadența și ritmul în fața acestei micuțe… Mozart a tenisului actual. Iritată, parcă grăbită și mereu în lipsă de idei, românca s-a lăsat dominată sau mai grav, n-a putut mai mult. Ori și mai grav, începe să nu mai poată…

…Ca un meci de box

S1mo avea, așadar, o șansă enormă de a-și păstra titlul cucerit în urmă cu un an, mai ales după ce favoritele cedaseră, una câte una. Kerber, Kvitova și Pliskova au pierdut repede ori s-au retras din competiția de la Paris, totul culminând cu eliminările suferite de Serena Williams și de numărul 1 mondial, Naomi Osaka. Practic, traseul S1monei se eliberase până în finală. A pierdut, însă, (aproape) lamentabil, dacă acest cuvânt suportă grade de comparație. De fapt, această întâlnire a semănat cu un meci de box, în care sângele fierbinte s-a încăpățânat să nu țâșnească sub pumnii experienței și ai orgoliului rănit.

S1mo a părut să revină în setul al doilea, dar n-a izbutit și probabil că mulți vor da vina pe nervozitatea excesivă. Așa o fi sau ba, dar cu certitudine, campioana noastră arată semne clare de slăbiciune.

Anisimova, un pariu îndreptățit

Halep nu mai poate fi scoasă în acest moment din top 10 WTA, a căzut pe 8 în clasamentul care va intra în vigoare de săptămâna viitoare, după finalul, adică finala turneului de la Paris. Cine ar fi crezut asta la începutul anului?! Favorită a caselor de pariuri înaintea partidei cu Anisimova, S1mo a plecat acasă și are timp să tragă concluzii. În avion sau pe malul mării. Pentru că își va lua o „binemeritată” vacanță până la primul turneu pe iarbă.

Revenind la ce a mai rămas la Roland Garros, acum suntem tentați să pariem pe americancă. De ce nu? Căile tenisului sunt încurcate. Încă nu știm dacă Halep reprezintă prezentul, alunecând un pic spre trecut, dar, cu siguranță, Amanda Anisimova înseamnă viitorul.