Se spune că se întâmpla prin anii ’90…. Un hotel, într-un furnal de munte. Trei oameni, la o masă de șah. Liniște chioară, în jur numai tăceri… Primul a mutat Marian Bondrea. Halagian a răspuns. Până la urmă, ”Armeanul” a câștigat. Bondrea a parăsit scaunul și sleit de înfrângere și-a comandat un cașcaval pane. Un alt personaj s-a așezat pe locul învinsului. Tavanul tremura a revanșă și a miros de cafea. Halagian a jucat cu albele. A deschis, prudent… La final, s-a recunoscut învins. Nu e o mândrie să-l ”bați” pe Halagian la șah. E o onoare, pentru oricine, să-ți permită să stai, chiar și cinci minute, la aceeași masă. La un moment dat, a făcut o aluzie la adresa… învingătorului. Și-a scos de pe cap șapca tip ”Chicago Bulls” și s-a ridicat. Învingătorul a rămas cu o fracțiune de șapcă. Halagian a plecat cu un zâmbet.
Florin Halagian nu este un dur, așa cum mulți îl percep. Și nici măcar un ”făcător” de echipe, așa cum îi place lui însuși să se perceapă. El este un domn. Nu-l vezi pe la mese, spunându-i soției ”dragă, dă sarea aia…”. Își piperează singur visul și și-a ardeiat istoria, atât de mult, încât unii se feresc să-l atingă…. chiar și cu un surâs.
În anul în care l-au arestat pe George Copos și pe…alți indivizi, Halagian a fost singurul care a ieșit ”pe sticlă”, apărându-l pe patronul rapidist. Se pare că, în acea zi, se întorcea de la un restaurant găzduit de… patronul altui club bucureștean. Cineva l-a întrebat de ce l-a apărat pe Copos. A răspuns că niciodată nu trebuie să lovești un om deja rănit…
Probabil că mulți au jucat șah cu Florin Halagian. Odată, într-un cantonament, la Bușteni, s-a petrecut un miracol. Era acolo și Simionaș. Mare șahist… Ei bine, Halagian i-a bătut pe toți.
”Doamne ajută și apără!” a zis cineva…
Mulți erau înfiorați.
Așa, și? Ne-a bătut Regele!