Editoriale

Dicu și „moartea pasiunii”, după România – Spania: „Furia Roja” s-a îmbătat din fântâna somnambulă

06.09.2019 | 01:24
Dicu si moartea pasiunii dupa Romania  Spania Furia Roja sa imbatat din fantana somnambula

Dincolo de contextul calificărilor pentru Europenele de anul viitor, un meci cu Spania trebuia privit ca un nou început de eră, o amintire a zăpezii îndurerate care a acoperit Echipa Națională, de mulți ani încoace. Indiferent de cele câteva rezultate pozitive de conjunctură, împlinite acum ceva vreme, cenușa epocii în care „Tricolorii” însemnau ceva în fotbal, la nivel global, a căzut amenințător, tulburându-ne și făcând să sfârâie rănile unor generații de speranțe, îmbătrânite fără motiv. Chiar și „amănuntul” invincibilității în fața ibericilor, pe teren propriu, îndemna la mai mult decât o iluzie sau la un „hei-rup”. Am asistat, însă, la „heirupismul” „lor”, parcă rupt din războiul civil care le-a măcinat țara atâția zeci de ani și din care au învățat că din cadavru se naște smoală, iar din hârdăul ăla, negru și candriu, cresc ghiulele veritabile. Două ne-au dat, repede, numai în plasă, cât ai zice „Deac”. N-am găsit..altă „rimă”, într-o silabă… Dar, dincolo de si-labele noastre de joc, ar fi fost normal ca „Furia Roja” să conducă la pauză cu vreo 6-7 la zero. Se supăra cineva?

Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,43 este cota pentru “over 2,5 goluri” în Anglia – Bulgaria. Vezi toate cotele AICI

Am aflat, din articolul colegilor de la fanatik.ro, că jurnaliștii oaspeți habar n-aveau cum îi cheamă pe jucătorii noștri. „Tataeusanu, Chirichies, Bordeaianu, Keseriu…”. Până la urmă, nu e cazul să ne flambăm pentru atâta tot. Este o simplă eroare jurnalistică, geniul ignoranței vestice, de care este mereu nevoie înaintea aprinderii tuturor contrariilor. Îmi amintesc că, în timpul Mondialelor din 1990, televiziunea națională (și nu numai) îl prezenta pe Roger Milla drept „Roger Miller”. Poate că nici acum nu știm exact care este numele real al camerunezului care a scris istorie când pensia îl căuta pe acasă, dar cert e că Milla (așa cum a rămas în conștiința publică) a devenit unul dintre golgeterii turneului, deşi oamenii îl priveau, initial, pieziș. Ba chiar ne-a marcat și nouă… Dincolo de orice, important e ce se întâmplă pe gazon, iar după ce s-a întâmplat acolo, rămânem doar cu un artificiu: Tătărușanu! Să joci cu două – posibile – vârfuri, Pușcaș și Keseru, iar remarcatul echipei (cum se zicea pe vremea „bătrânilor”, la Sportul Popular) să fie portarul, păi mai bine te faci reclamă la un cabinet stomatologic, cu „gurița” lată, decât selecționer…

Dicu și „moartea pasiunii”, după România – Spania: „Furia Roja” s-a îmbătat din fântâna somnambulă

S-a discutat mult pe tema faptului că Dragoș Grigore, Toșca sau Anton n-ar avea ce căuta în primul „unsprezece”. Au existat polemici inutile, ba de ce nu joacă Băluță (deşi nu a evoluat prea mult în ultimul timp), Cicâldău… De ce nu sunt titularizați Burcă sau Bordeianu… E drept, Grigore și Anton au reprezentat mărul discordiei, dar nodul gordian a persistat până când tot fanatik.ro a anunțat, în premieră, echipa de start. Cinci fundași, semn că domnul Contra și-a retras Ambasada în careu… Anton, care ne-a turnat în nervi beton, a fost lăsat pe bancă. Ce mai, în fotbal și la politică suntem mai chibiți decât Mama Omida la puterea cubului, drept pentru care în ambele domenii părem franjuri. Problema nu este neapărat cine joacă, ci… cum. Și totuși, cu toate modificările propuse de ideoilogicii de la TV, era să luăm gol în secunda 35… Defensiva noastră „beton” locuiește în armura lui Tătărușanu, care, din păcate, a devenit un „număr 10”, deși stă cu fundu-n poartă… Paradoxal, nu? Păi, la așa țară, așa Națională…

Selecționerul Robert Moreno a jucat fotbal doar la nivel de copii. Cu toate astea, se vede treaba că este un tip serios, meticulos. Până la partida de la București, înregistrase 3 victorii în 3 jocuri, cu Malta, Feroe și Suedia. Acum a izbutit-o pe a 4-a, iar la ce ocazii au avut jucătorii săi, putea s-o execute și pe a…5-a, pentru că, din bun simț, omul l-a dominat pe Contra cât pentru o „dublă”. Alcacer, Alba, Ramos, Ceballos (plus lovitura de la 11 metri obținută)… nici nu mai știu cine nu l-a provocat la duel pe Contra, un antrenor – visător, născut pe undeva prin epoca lui Chaplin, în care își închipuia că o echipă de fotbal are un singur jucător: portarul.

Hagi. Punct.

Dincolo de anumite flotări „ cripto-naționaliste” marca FRF, adicătelea de frazele săpate în aftele limbii de lemn, care declamau un rezultat „pozitiv” cu Spania, am văzut pâlpâind realitatea. Realitatea e că avem o echipă de giurumele, repet cu obstinație acest lucru, o gașcă de Saint-Bernarzi somnambuli, așezați greșit în padocuri, timp în care „vulpi” precum Hagi au fost ținute, inexplicabil, pe tușă. Ce s-o fi gândit… Mister Contra… Că-l vâră pe Ianis, ca un burghiu, la 1 sau 2-0 pentru noi, să-i țină pe costelivii ăia de spanioli, departe de digurile, viile, femeile și mai ales de pensiile noastre… Hai sictir, cu tot respectul, mentalitate românească!

Fără Hagi, Echipa Națională nu are un lider. Nu are nici măcar o unghie. Un călcâi. Unde mai pui de… o pasă… Speram ca și fără Ianis, românii să joace precum li s-ar fi deșteptat toate energiile cenzurate până atunci… Am visat.

L-am văzut, însă, pe Deac. Unii creaseră o grămadă în jurul lui, de parcă făceau o organizație de partid. Și așa s-a sfârșit și el, precum lozinca…

Un final bun dar miop

Spania a venit ca la discotecă și a plecat lucidă, pe niște trepte pe care și le-a cățărat singură. Ai noștri s-au comportat ca frapierele. Asta e drama… nu că ne-a bătut Spania. Cu noroc. Adică, norocul nostru, că la pauză nu era scorul de 0-6…

Vă mărturisesc că mă contrazic unii dintre colegi. Îmi spun că sunt prea dur. Dar am văzut o motoretă, care voia să țină pasul cu un tanc. Nimic mai lăudabil, mai ales în repriza a doua. Am avut ghinion că nu am marcat golul egalizator, dar, cu siguranță, „Furia Roja” a avut noroc că nu ne-a dat mai multe, că iar dădeam vina pe vreo conspirație internațională, care nu ne lasă să frecăm lintea în stilul nostru european și că ne-a furat vreun OZN tradiția, pentru că până acum i-am ținut pe iberici la respect, la București.

Iarăși a murit cineva în locul nostru?…

Rușinos nu este rezultatul, ci felul în care piticul Contra evită ca alții să-și dezvolte identitatea. Și mă întorc la Hagi. „Fiul” trebuia să fie titular indiscutabil. Cu el în echipă, România a dominat spațiul de timp și de meci, cât i-a mai fost să fie. Nu avem, însă, ce căuta în elită, cu o singură repriză. Fie ea și … pseudo-lăudabilă. Pentru că și acolo am ratat…ca-n curtea școlii. Am dominat, ne-am zbătut, am zvârlit publicul în flăcări, dar… Iertați-mă, știți cum se numește „jocul” bărbatului cu el, însuși…

Poate că sunt speranțe, dar eu unul mă declar miop…

Contra a decăzut în subteran

Aroganța e un Zeu care pedepsește. În preziua meciului, din gurița lui Contra a ieșit un porumbel spălăcit. Zicea selecționerul că nu era de datoria lui să-i telefoneze lui Săpunaru, în legătură cu neconvocarea acestuia. Fiind, totuși, căpitanul echipei, ar fi fost totuși o dovadă de eleganță, dacă nu chiar de bun simț, ca dom’ antrenor să-și calce peste mândria prost înțeleasă de „Mister”. În zilele noastre, toți antrenorii se cred „Mister”, ca și când i-ar fi copiat infatuarea lui Cornel Dinu la indigo, dar mulți dintre ei nu ajung nici măcar la șiretul fostului tehnician al lui Dinamo și al Echipei Naționale, nici la capitolul „școală” și cu atât mai puțin la cel al „boieriei”. Una peste alta, reacția lui Contra a semănat cu o pifitie caldă, după o ciorbă sleită. Și am văzut ce s-a întâmplat. Victoriile bătrâne cu Spania sunt demne de „Telecinemateca”. Facem exces de muzee și de cultură statistică.

România nu-i acasă.