Diego Maradona, probleme de sănătate în Mexic! Cum a părăsit antrenamentul. Video

Traian Terzian   
în Maradona
18/10/2018, 23:15
Diego Maradona, probleme de sănătate în Mexic! Cum a părăsit antrenamentul. Video GALERIE FOTO
Diego Maradona are probleme de sănătate și a părăsit un antrenament al echipei Dorados de Sinaloa

Fostul mare internațional argentinian Diego Armando Maradona are probleme de sănătate în Mexic, acolo unde antrenează echipa din liga a doua Dorados de Sinaloa. Tehnicianul a avut probleme de deplasare la unul dintre antrenamentele echipei și a fost transportat de urgență în vestiar.

Diego Maradona conduce un antrenament al echipei Dorados de Sinaloa
Diego Maradona conduce un antrenament al echipei Dorados de Sinaloa

Ajuns la 58 de ani, după o viață extrem de agitată în care a ajuns la dependență de droguri, Diego Armando Maradona nu a putut duce la bun sfârșit ședința de pregătire a formației mexicane, ultima parte a antrenamentului fiind condusă de secundul Luis Islas.

Problemele de sănătate ale lui Diego Maradona au fost confuirmate de clubul din Mexic

Ofialii clubului mexican Dorados de Sinaloa au confirmat problemele de sănătate pe care le-a avut Diego Maradona. ”Marele Șef a avut probleme fizice”, se arată într-un comunicat al grupării din liga a doua din Mexic. Presa speculează faptul că El Pibe d’Oro ar suferi de artroză la genunchiul drept.

Diego Maradona se află în centrul unui mare scandal în Argentina, după ce l-a atacat pe actualul lider al reprezentativei ”pumelor”, Lionel Messi. Deși în trecut i-a luat apărarea starului de la FC Barcelona, de această dată fostul campion mondial din 1986 a spus că Messi nu poate fi un lider atâta timp cât merge de 20 de ori la baie ânaintea unui meci.

Maradona l-a sfătuit pe Messi să nu mai vină la națională

Răspunsul a venit imediat din partea unui văr al lui Messi, care joacă în liga a doua din Paraguay. Acesta a afirmat că Maradona este un ignorant.

Atacul lui Diego Maradona a fost extrem de surprinzător, mai ales că la începutului acestei luni îl sfătuia pe Lionel Messi să nu mai vină la naționala Argentinei, deoarece acolo toată lumea dă vina pe el.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles