Fotbal international

Diego Maradona, salvat de la retrogradare de Covid 19. Știe cum poate fi oprită pandemia. “E nevoie de mâna lui Dumnezeu!”

29.04.2020 | 21:17
Diego Maradona salvat de la retrogradare de Covid 19 Stie cum poate fi oprita pandemia E nevoie de mana lui Dumnezeu
ADVERTISEMENT

În Argentina federația a decis să încheie actualul sezon fără a mai lăsa să se desfășoare etapele care mai erau până la final. Pandemia de COVID 19 a fost considerată un adversar mult prea periculos de către oficialii federației de la Buenos Aires.

Diego Maradona a scăpat de la retrogradare cu Gimnasia la Plata

De această situație a beneficiat din plin Diego Armando Maradona, care se afla cu echipa pe care o antrenează, Gimansia la Plata, într-o situație delicată. Cu alte cuvinte coronavirusul a salvat de la retrogradare formația lui Maradona.

ADVERTISEMENT

“Eram convinși că vom reuși să ne salvăm pe teren, nu este finalul pe care ni l-am dorit, dar este un premiu pentru un grup care și-a dat viața zi de zi pentru a face fanii fericiți” – a spus Maradona.

Maradona a revenit asupra deciziei de a demisiona

La momentul întreruperii campionatului Gimnasia la Plata se afla pe locul 19 din 24 de echipe, la capătul consumării a 23 de etape. În Argentina retrogradarea se face pe baza unui sistem de punctaj diferit de marea majoritate a campionatelor, fiind luat în calcul un coeficient.

ADVERTISEMENT

Maradona renunțase inițial după câteva săptămâni la funcția de antrenor la Gimnasia, dar insistențele suporterilor de a reveni asupra deciziei l-au determinat să se întoarcă pe bancă.

Cere ca „mâna lui Dumnezeu” să pună capăt pandemiei

“Vreau să fac limpede faptul că nu am sărbătorit întreruperea campionatului și salvarea de la retrogradare în acest mod, pentru că ne doream să putem reveni pe teren.

ADVERTISEMENT

Însă am sărbătorit munca depusă și parcursul avut. Aud că se vorbește iar de o nouă mână a lui Dumnezeu, dar această mână o cer pentru a se termina cu această pandemie și ca oamenii să poată să întoarcă la sănătate și la fericire.

„Nimeni nu e un Rambo, trebuie unitate”

Îmi doresc să putem înfrunta împreună tot ceea ce va urma, pentru binele fotbalului argentinian. Nimeni nu e un Rambo capabil să câștige acest război de unul singur și chiar nici Rambo nu ar fi putut-o face.”

ADVERTISEMENT

Aluzia la mâna lui Maradona este evident legată de episodul de la Mondialul din 1986, când argentinianul a marcat cu mâna în poarta englezului Peter Shilton în sferturi de finală

ADVERTISEMENT