Carousel hot news

“Scorul nu e echitabil. La gazon sîntem mai buni”

Marin Condescu nu este dezamăgit de umilinţa formaţiei Pandurii din partida cu Dnipro, scor 1-4, şi consideră că starea fotbalului românesc este mult sub cel ucrainean....
Autor: Roxana Brănişteanu | 29.11.2013 | 00:14

Marin Condescu nu este dezamăgit de umilinţa formaţiei Pandurii din partida cu Dnipro, scor 1-4, şi consideră că starea fotbalului românesc este mult sub cel ucrainean.

 “Ucrainenii au un marketing extraordinar, au totul pus la punct, stadion nou, cu tribună acoperită. Singurul lucru unde putem fi mai buni este suprafaţa de joc. Ne-am întîlnit şi cu fostul nostru jucător, Vasilache. La infrastructură stau foarte bine. Diferenţa de scor nu este echitabilă, au fost mai buni ca noi, mai sînt multe de făcut în fotbalul românesc. Cu Pacos va fi o victorie pentru fani”, a spus şeful gorjenilor la Sport.ro. “Atîta am putut. Dădurăm trei goluri. Sperăm în ultima etapă cu o echipă care e mai aproape de condiţiile noastre, să reuşim mai mult. La 2-1 am sperat că revenim. Un moment bun a fost debutul lui Piţian, chiar în cupele europene. În toamna viitoare vom arăta mai bine. Să mai renunţăm la număr şi să aducem mai de calitate. Am propus Adunării Generale a clubului să vină Alexandru Boc preşedinte la Pandurii. Sandu e dator la noi de vreo 7 ani, de cînd ne-a promis. Eric a fost schimbat în meciul cu Steaua pentru că nu mai dădea randament. Asta a inventat-o el, că a vorbit cu cineva de pe bancă şi i-a spus că-l doare stomacul”, a adăugat Condescu la Digi Sport.

Acesta a fost completat de Sorin Cârţu, la Digi Sport: “Cei de la Pandurii şi-au depăşit condiţia, au făcut şi meciuri bune, nu trebuie să fie mare supărare după această înfrîngere. Mereu am avut probleme cînd am întîlnit jucători cu viteză. Eric nu este un jucător de naţională, nu are constanţă, dă foarte puţin într-un joc”.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!