Sport

Diferențe de la cer la pământ de la victoria cu Norvegia din 2018! Cum s-a schimbat România în 2 ani

07.12.2020 | 16:23
Diferente de la cer la pamant de la victoria cu Norvegia din 2018 Cum sa schimbat Romania in 2 ani
ADVERTISEMENT

România a umilit Norvegia în urmă cu doi ani la Euro 2018. Avea să fie punctele care ne-au dus în Final Four, chiar în dauna nordicelor, deși a fost o confruntare din grupa preliminară. Doi ani mai târziu, diferențele sunt uriașe, iar nordicele arată o formă incredibilă. 

Chiar dacă jocul României la acest turneu final a scârțâit, “tricolorele” au reușit să învingă Polonia și grație diferenței de 4 goluri din final, echipa lui Bogdan Burcea este calificată în grupele principale indiferent de rezultatul meciului Polonia – Germania.

ADVERTISEMENT

Înainte de meciul vedetă al grupei, România – Norvegia, speranțele sunt destul de mici. Nordicele au spulberat Polonia și Germania obținând victorii la peste 10 goluri diferență: 35-22, respectiv 42-23.

Diferențe de la cer la pământ de la victoria cu Norvegia din 2018! Nordicele, mari favorite

Însă, pentru selecționerul Bogdan Burcea este un meci care se poate dovedi foarte important pentru dezvoltarea naționalei, mai ales că turneul preolimpic din Muntenegru este foarte aproape. Naționala noastră are doar cele două meciuri de la Euro disputate în 2020 și un joc bun împotriva Norvegiei le poate da încredere fetelor în vederea grupelor principale.

ADVERTISEMENT

Situația este, așadar foarte diferită față de ceea ce s-a întâmplat acum doi ani. România era în grupă la Euro 2018 cu Norvegia, Germania și Cehia. “Tricolorele” conduse atunci de Ambros Martin au mers ceas.

Au câștigat cu Germania și Cehia și moralul a fost unul foarte bun înainte de confruntarea cu Norvegia, care ne putea aduce alte două puncte pentru main round. Iar meciul a fost fantastic pentru noi, dominat de la un capăt la altul.

ADVERTISEMENT

Neagu a marcat 11 goluri în victoria istorică din 2018!

România s-a impus la 8 goluri diferență, 31-23 și luau o opțiune foarte serioasă pentru calificarea în Final Four. Cristina Neagu a fost atunci cea mai bună marcatoare a naționalei noastre cu 11 goluri marcate.

VEZI VIDEO REZUMAT: 

Din acea echipă au dispărut jucătoare ca: Aneta Udriștoiu, Melinda Geiger, Gabriela Perianu, Crina Pintea, Cristina Florică, Raluca Băcăoanu, Mădălina Zamfirescu sau Laura Moisă. Crina Pintea și Laura Moisă au fost în lot și pentru Euro 2020 însă au fost depistate pozitiv cu COVID-19 și sunt șanse mari să rateze întregul turneu.

ADVERTISEMENT

Singura constantă: greul cade tot pe Cristina Neagu!

Scandalul de la Corona Brașov a zguduit din temelii și echipa națională. Eliza Buceschi și Cristina Laslo au fost suspendate și au revenit abia în toamna acestui an pe parchet. Cele două jucătoare sunt foarte importante pentru echipa națională și acesta este turneul la care încearcă să revină la forma de top.

Dacă s-au schimbat multe în ultimii doi ani, de la acel meci cu Norvegia, un lucru a rămas constant. Greul naționalei este dus în continuare de Cristina Neagu. Așteptările sunt foarte mari de la starul naționalei, însă CR8 a declarat că fizic nu este la cel mai înalt nivel și se resimte.

  • 12 goluri a marcat Neagu în primele două meciuri de la Euro
  • 11 goluri a înscris Cristina Neagu în meciul cu Norvegia din 2018

 

ADVERTISEMENT